Corona Brașov U 14 a câștigat Cupa României la hochei

Corona Brașov U 14 a câștigat Cupa României la hochei

0 246

O nouă performanță a Centrului de Copii și Juniori de la Corona Brașov: după ce echipa categoriei U 12 a câștigat ,,Transilvania Hockey League”, echipa U 14 a reușit să își adjudece ,,Cupa României”, ambele competiții disputându-se la Miercurea Ciuc.
Echipa U 14, pregătită, la fel ca echipa U 12, de Laszlo Kovacs s-a calificat la ,,final four”-ul Cupei României, după două victorii cu Steaua (16-3, la București și 19-2, la Brașov). În final-four, echipa Corona Brașov U 14 a trecut, în semifinale, de echipa din Miercurea Ciuc, cu 6-3, iar în finală, după un meci foarte bun, a învins Gheorghieni, cu 6-1 și a cucerit trofeul. Pe locul trei s-a clasat echipa din Miercurea Ciuc, care a învins Olimpia Viitorul Ploiești, cu 8-7.
Pentru Corona Brașov U 14 urmează participarea în Campionatul Ungariei, unde echipa, fiind calificată în grupa A, de elită, la fel ca echipa de U 12, va juca meciurile numai la Brașov, până în faza play-off.
,,Finala cu Gheorghieni la U 14, a fost cel mai bun meci al nostru, aproape fără greșeală. Se poate spune că viitorul sună bine, pentru că nimeni nu s-ar fi așteptat că două echipe ale Brașovului, să câștige competițiile de la Miercurea Ciuc și la U 12 și la U 14. Aceste victorii sunt foarte apreciate și dau moral excelent tinerilor jucători. Sunt copii talentați, serioși și foarte muncitori. Să bați academia de hochei a Ciucului și Gheorghieniul nu este la îndemâna oricui. Bravo acestor copii, care pot asigura viitorul hocheiului brașovean”, ne-a declarat antrenorul Laszlo Kovacs.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.