Handbalistele de la Corona au obţinut a doua victorie consecutivă cu HCM Roman, de data acesta pe melegurile moldave, în campionat. După ce au câştigat la Braşov, în Cupa EHF, fetele lui Bogdan Burcea au învins şi în deplasare, cu scorul de 27-24 (14-12) în meciul disputat în această seară . Meciul a fost echilibrat, însă în ultimul sfert de oră Corona a reuşit să se desprindă şi să îşi treacă în cont o victorie extrem de importantă în faţa echipei cu care se luptă direct pentru locul trei. Pentru Corona au marcat: Cartaş 6, Zamfir 6, Chiper 5, Raţiu 4, Pricopi 3, Ţăcălie 2, Dincă 1. De mare importanţă în economia jocului a fost prestaţia excelentă în poartă a Anei Maria Mârcă,autoarea unor parade de excepţie între buturile braşovene…

Declaratie Bogdan Burcea, antrenor Corona Braşov: ,,A fost un joc dur, însă e o victorie mare de care aveam mare nevoie ca de aer, şi noi şi ele, iar asta s-a văzut în felul în care s-a jucat acest meci. Suntem fericiţi cu toţii că am reuşit să ne trecem în cont toate cele trei puncte, după un joc exact şi o Ani Mîrcă în zi de mare graţie.Toate fetele au fost extraordinare şi le-am felicitat pe toate, dar Ani s-a remarcat astăzi şi ne-a ajutat enorm. E o victorie importantă, dar trebuie să rămânem concentraţi, pentru că ne aşteaptă meciuri cel puţin la fel de grele. De altfel, la cum se joacă acum campionatul, nu mai putem spune că vor fi meciuri uşoare, pentru că fiecare echipă vrea mai mult de la acest retur. Cu toate acestea, le-am spus fetelor la final, că trebuie să facem totul, meci de meci, pentru a ne menţine pe calul acesta frumos pe care am reuşit să ne urcăm şi să ne vedem de drumul nostru. Mulţumim tuturor celor care ne susţţin şi care trebuie să ştie că şi pentru ei luptăm atunci când intrăm în teren iar victoria este a tuturor„.

Corona va juca următorul meci din campionat pe teren propriu, în compania Universităţii Craiova.

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.