Corona a invitat sportivii în jurul ,,Pomului de Crăciun”

Corona a invitat sportivii în jurul ,,Pomului de Crăciun”

0 469

Clubul Sportiv Corona Braşov a adunat în Sala Sporturilor ,,Dumitru Popescu Colibaşi” toţi copiii şi juniorii clubului, în jurul ,,Pomului de Craciun”, împodobit chiar în sală. Astfel, 550 de micuţi sportivi au făcut scurte demostraţii sportive, au ascultat colinde, iar la final au primit câte un pachet cadou din partea clubului.
Sportivii prezenți la eveniment au fost de la secțiile de handbal, hochei, polo, schi, nataţie, fotbal, scrimă, patinaj viteză şi patinaj artistic

Preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir a declarat că este fericit să vadă la un loc toţi sportivii copii şi juniori ai clubului, în jurul unui brad de Crăciun : ,,Cred că este pentru prima dată când avem toţi juniorii din club la un loc iar asta ne bucură enorm. După cum se vede, clubul Corona este un club care îşi construieşte singur pepiniera, iar acest fapt este demonstrat de cei 550 de copii şi juniori pe care îi avem astăzi aici. Ne dorim ca la momentele importante să fim împreună, iar Pomul de Craciun este un bun prilej să ne adunăm toţi la un loc, cei mici să primească un pachet din partea noastră şi a sponsorilor care ne-au fost alături în această acţiune şi cărora le mulţumim pe această cale. Totuşi, dincolo de scopul acestei acţiuni, adresată de regulă celor mici, este un prilej şi pentru noi, cei mai mari, să ne adunăm la un loc, să ciocnim un pahar de şampanie şi să ne bucurăm că a mai trecut un an la Corona, club care s-a impus încet dar sigur pe scena sportivă naţională şi internaţională. A fost un an bun pentru noi din punct de vedere sportiv, mai ales la nivel de copii şi juniori, unde avem o mulţime de titluri naţionale şi medalii internaţionale, iar acest lucru demonstrează că se lucrează bine, că avem antrenori buni şi sportivi talentaţi. Cu siguranţă vom lucra mai mult şi vom face totul pentru ca în 2017, când ne vom aduna din nou în jurul unui brad, să avem şi mai multe rezultate bune„.

Oficialul clubului braşovean a adăugat că îşi doreşte ca numărul de copii de la club să crească, mai ales că sportivii beneficiază de condiţii foarte bune de antrenament: ,,Faptul că avem atât de mulţi copii la Corona, este extraordinar pentru sportul braşovean. Ne dorim însă, să avem din ce în ce mai mulţi copilaşi care să facă sport, pentru că avem o infrastructură pusă la dispoziţie de Municipalitate, avem condiţii foarte bune de pregătire şi sunt convins că anul 2017 va fi şi mai bogat în rezultate bune, pentru că, asta ne dorim, să devenim din ce în ce mai buni. Avem 550 de sportivi aici, dar mă aştept să crească numărul lor să crească la secţia de polo, la secţia de nataţie, unde, aşa cum am mai spus sunt condiţii foarte bune pentru practicarea sportului la nivel de performanţă. Faptul că avem atât de mulţi sportivi şi că numărul lor va creşte, reprezintă o mare responsabilitate pentru noi, dar şi satisfacţiile sunt pe măsură„.
Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.