Cooperativa Ţara mea și Kaufland România iniţiază un nou program agricol

Cooperativa Ţara mea și Kaufland România iniţiază un nou program agricol

0 34

Kaufland România iniţiază un nou program agricol, în parteneriat cu Cooperativa Ţara mea, ce vine în sprijinul producătorilor locali mici de fructe şi legume, prin care le garantează acestora siguranţa cantităţilor cultivate şi vândute, dar şi un profit sigur.
Potrivit unui comunicat al Kaufland România, obiectivele principale ale programului sunt consolidarea structurii producătorilor români, dar şi colaborarea pe termen lung, cu extinderea capacităţilor şi diversificarea portofoliului de articole.
„Susţinerea producătorilor locali reprezintă o prioritate în politica de achiziţii Kaufland România. Compania a sprijinit întotdeauna producătorii români şi a ales să colaboreze cu aceştia ori de câte ori acest lucru a fost posibil, iar acest program vine să întărească această promisiune. Produsele micilor fermieri din program sunt certificate internaţional pentru calitate şi siguranţă (Global GAP), respectă standardele de prospeţime Kaufland şi se vor găsi la raionul de legume-fructe începând chiar din lunile mai-iunie. În sezon, sortimentul de legume şi fructe de la raft ajunge până la peste 90% produse româneşti”, se spune în comunicat.

Pentru acest proiect, Kaufland va colabora cu 237 de fermieri şi producători mici de pe teritoriul întregii ţări, înscrişi în Cooperativa Ţara mea, şi va colecta de la aceştia peste 9.000 de tone de fructe şi legume. Programul se desfăşoară în sezonul de legume şi fructe din România, în perioada mai – octombrie 2021, cu posibilitatea de a fi extins pe termen mai lung.

Serial. Producatori romani pe plus: Povestea Cooperativei "Tara mea", una  dintre cele mai de succes afaceri din industrie - Hotnews Mobile



Toţi producătorii implicaţi în program îndeplinesc următoarele cerinţe: sunt certificaţi Global GAP sau urmează să obţină certificarea; au disponibile cantităţile necesare de fructe şi legume agreate, ce pot fi planificate în avans; sunt producători români individuali sau fac parte dintr-o cooperativă; au capacitate de prelucrare sau ambalare a produselor; dispun de capacitate de răcire sau pre-răcire a produselor; au capacitate logistică către depozitele centrale; dispun de capacitate de stocare adecvată, dacă este necesar; se angajează să respecte criteriile de calitate şi prospeţime ale Kaufland România.
Producătorii mici şi mijlocii care îndeplinesc aceste cerinţe pot să se alăture programului, prin înscrierea în Cooperativa Ţara mea”, precizează Kaufland România.

Pentru anul 2021, în faza iniţială a programului, au fost incluse 5 articole principale, iar planul pentru anul următor constă în mărirea cantităţilor şi diversificarea portofoliului de produse.
Cantităţile menţionate reprezintă aproximativ 30% din cantitatea necesară de produse pe sezon, iar pentru restul articolelor se colaborează cu alţi furnizori locali. Suprafaţa contractată în program este de circa 150 de hectare.
„Producătorii locali mici au în continuare nevoie de susţinere, mai ales într-o perioadă în care toată economia e pusă la grea încercare. Ne dorim să fim alături de ei, căutând mereu soluţii noi să îi susţinem să se dezvolte. Cei care aleg să îi sprijine au numai de câştigat, fiindcă românii caută în magazine produsele locale, iar dezvoltarea sectorului agricol intern înseamnă deopotrivă şi dezvoltarea economiei locale, pe lângă cea a business-ului. Cooperativa este cea mai sigură formă de asociere pentru micii producători care vor să crească şi noi suntem aici să îi susţinem”, a declarat Valer Hancaş, director de comunicare şi Corporate Affairs Kaufland România.
Prin colaborarea cu Kaufland în acest proiect, producătorii locali beneficiază de o mai mare predictibilitate a suprafeţelor cultivate în raport cu cantităţile produse ce vor fi livrate, riscurile la nivelul producţiei sunt reduse şi li se asigură un profit sigur.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 ţări, 132.000 de angajaţi şi o reţea de 142 de magazine în România.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.