Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944

Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944

0 41

Motto
Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi; şi vinovaţi suntem cu toţii: unii, pentru că am tăcut; alţii, pentru că am greşit; cu toţii, pentru că am suportat”, Ion Antonescu.

Dezarmarea şi internarea trupelor germane şi ungare!
Conform art. 2 al Convenţiei de armistiţiu, guvernul şi Înaltul Comandament al României se obliga ,,să ia măsurile pentru dezarmarea şi internarea forţelor armate ale Germaniei şi Ungariei, aflate pe teritoriul României, ca şi pentru internarea cetăţenilor celor două state menţionate care îşi au reşedinţa acolo”.
Anexa la art. 2 preciza că măsurile referitoare la ,,internarea cetăţenilor germani şi unguri, aflători pe teritoriul român, nu se aplică cetăţenilor de origine evreiască ai acestei ţări”.

Acțiunea de dezarmare a trupelor germane aflate în zona de competenţă a guvernului român începuse, de fapt, imediat după anunțarea trecerii României de partea Națiunilor Unite, până la 31 august 1944 fiind capturați prin lupte 56.455 de militari, iar până la sfîrşitul războiului 117.798 (pierderile totale provocate inamicului, pînă la 9 mai 1945, inclusiv militarii ucişi în lupte, s-au cifrat la 136.      529 militari).

După 1 septembrie 1944 s-a continuat urmărirea şi capturarea prin razii a militarilor germani şi maghiari rămaşi ascunşi prin diferite părți ale țării, toți cei prinşi (194 germani şi 25 maghiari) fiind predați organelor militare sovietice, care i-au închis în lagăre.
Majoritatea acestora au fost capturați în zona muntoasă a județelor Prahova, Braşov, Ciuc, Buzău şi Trei Scaune.

Măsuri asemănătoare au fost luate şi pentru internarea cetățenilor germani (6 346) şi maghiari (1 716) aflați pe teritoriul României la 23 august 1944, până la 10 iulie 1945 fiind internați 2.791 de germani şi 535 de maghiari, restul fiind exceptați (1.779 germani şi 878 maghiari), dispăruți sau decedați.

Din considerente politice şi umanitare s-a intervenit pentru a nu fi internați cetățenii de origine maghiară, cehă şi sârbă, personalul tehnic şi lucrătorii calificați absolut indispensabili întreprinderilor, supuşii germani şi unguri aflați în serviciul legațiilor diplomatice ale altor state, bolnavii grav, bătrânii peste 60 de ani, femeile gravide în luna a cincea şi mamele cu copii sub vîrsta de un an, românii originari din Ardealul de Nord, cu paşaport ungar.

Sovieticii nu au admis exceptarea de la internare a austriecilor care au avut paşapoarte germane, a femeilor române căsătorite cu germani sau cu unguri, care nu şi-au păstrat cetățenia română, prelaților, călugărilor şi călugărițelor de cetățenie germană sau ungară, dacă nu intrau în categoriile exceptate.

Autor: Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu
Aranjament grafic – I.M.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.