Controale OJPC prin Bran – Moeciu

Controale OJPC prin Bran – Moeciu

0 242

Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului au pornit in controale pe la vilele si casele de oaspeti din zona Bran – Moeciu, mai ales ca se apropie sarbatorile de iarna, cu un mare aflux de turisti.
Din cele 50 de vile inspectate, in 35 dintre ele s-au gasit diferite nereguli, mai mari sau mai mici, toate aceste fiind urmate de amenzi ajungand, in total, la 100.000 lei.
De fapt, inspectorii OJPC nu au plecat ei chiar asa, la intamplare, ci au luat la puricat mai intai vilele care au publicate reclame pe internet.
Neregulile gasite se pot imparti in doua categorii: nereguli in acte si nereguli in administrare.
La prima categorie se poate mentiona lipsa autorizatiei de functionare, lipsa certificatului de clasificare, lipsa listei cu preturi si servicii incadrate in tarifele de cazare, precum si cele oferite suplimentar, nici afisarea detaliilor explicative din care sa reiasa ce inseamna sezon si extrasezon.
La a doua categorie s-ar putea incadra lipsa mobilierului necesar in camere – dulapuri, oglinzi, alte asemenea – precum si deficiente in privinta cazarmamentului, de la cearceafuri si paturi si pana la numarul de prosoape obligatoriu.
Iulian Mara, seful OJPC, atentioneaza amatorii de turism montan cu perioade de cazare la asemenea vile si pensiuni sa fie foarte atenti la ce bani dau pentru serviciile oferite, in caz de necazuri sa ia imediat legatura cu inspectorii oficiului.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.