Continuă accidentele pe pârtiile de schi!

Continuă accidentele pe pârtiile de schi!

0 40

Joi, 25.02.2021, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 5 cazuri de persoane, care s-au accidentat în timp ce practicau sporturile de iarnă pe domeniul schiabil din Poiana Brașov și Masivul Postavaru. Persoanelor accidentate li s-a acordat primul ajutor, urmând a fi coborate de salvamontiști la baza muntelui, unde două dintre acestea au fost predate echipajelor SMURD venite în sprijin, pentru a fi transportate către unitatile spitalicești, pentru investigații suplimentare.

Atenție la diferențele de consistență ale zăpezii în funcție de ora din zi. Dacă dimineața zăpada este foarte dură și necesită canturi ascuțite, după-amiaza, aceasta se înmoaie, solicitând foarte mult articulațiile picioarelor. Asigurați-vă că aveți legăturile schiurilor reglate corespunzător, clăparii stranși pe picior, pentru a proteja gleznele și, pe cât posibil, evitați să bruscați schiurile, pentru a nu suprasolicita articulațiile.

De la începutul sezonului de schi, salvamontiștii din Poiana Brașov au intervenit în 398 de cazuri, implicând 409 persoane.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.