Consumul de omega-3 este asociat cu o scădere cu 10 la sută...

Consumul de omega-3 este asociat cu o scădere cu 10 la sută a mortalității cardiace!

0 386

Consumul de acizi grași omega-3 conținuți în cantități mari de anumite specii de pești cum ar fi somonul, sardinele sau anșoa, este legat de o reducere cu 10 la sută a riscului de a muri de atac de cord, susține un studiu publicat în revista americană JAMA Internal Medicine.
Această cercetare, efectuată pe baza unor teste extinse de sânge pentru a stabili corelația dintre omega-3 și frecvența infarctelor miocardice, concentrează 19 studii din 16 țări. Acest studiu a inclus un total de 45.637 de participanți. În acest grup, un număr de 7.973 de persoane au avut infarct miocardic pentru prima dată, dintre care 2.781 au murit, precizează autorii studiului.
Cercetătorii nu au descoperit nici o corelație între markerii sanguini ai omega-3 și o reducere a riscului de infarct miocardic non-letal sugerând că există mecanisme specifice legate de o mortalitate cardiacă mai scăzută.
„Aceste noi rezultate, care le includ pe cele din numeroase alte studii, furnizează astăzi o imagine mai completă a efectului preventiv al omega-3 împotriva bolilor cardiovasculare”, a declarat Liana Del Gobbo, cercetător la facultatea de medicină a Universității Stanford din California, unul dintre co-autorii cercetării.OMEGA 3
„Rezultatele diferitelor studii au fost similare, indiferent de vârsta, sex, rasă, prezența sau absența diabetului zaharat, utilizarea de aspirină sau de anti-colesterol”, a mai spus sursa citată.
„Rezultatele noastre consolidează importanța consumului de pește și de omega-3 ca parte a unei diete sănătoase”, a adăugat dr. Dariush Mozaffarian, decan al facultății de științe ale nutriției de la Universitatea Tufts din Boston, care a condus studiul.
Pe lângă bogația sa în omega 3, peștele furnizează proteine specifice, vitamina D, seleniu și alte minerale, au relevat cercetătorii.
„Cea mai mare parte a studiilor cu privire la acizii grași și efectele lor asupra sănătății s-au bazat pe chestionare pentru a determina consumul lor”, a precizat dr. Mozaffarian.
„Acest nou consorțiu mondial de cercetare oferă o oportunitate fără precedent de a înțelege modul în care biomarkerii sanguini ai unui mare număr de diferiți acizi grași afectează sănătatea”, a explica el, menționând că multe alte cercetări în acest domeniu se află în curs de desfășurare, mai notează agenția France Presse.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.