Constructia aeroportului, gata de decolare (4)

Constructia aeroportului, gata de decolare (4)

0 164

Interviu cu Presedintele Comisiei de realizare a aeroportului, Iancu Vespasian Augustin

Rep.
Am lamurit multe aspecte legate de teren si montajul financiar. Va rugam sa ne oferiti detalii despre procedura de atribuire a contractului. Si in legatura cu aceasta s-au spus tot felul de rautati, cum ca initial s-a facut o asociere in necunostinta de cauza, ca s-a aflat tarziu ca legea s-a modificat…
I.V.A.
Lucrurile sunt cat se poate de simple, doar ca unora le place sa fabuleze. Negocierile pentru realizarea aeroportului s-au realizat intr-o perioada in care aderarea Romaniei la Uniunea Europeana era iminenta, iar legislatia, in toate domeniile, urma sa fie ajustata in functie de cerintele impuse la nivel european. Acest lucru a fost valabil si pentru achizitiile publice. Degeaba vorbesc unii verzi si uscate. Modificarile legislative privind achizitiile publice au inceput in aprilie 2006, cu Ordonanta 34. Aceasta a fost insa aprobata prin Legea 127 abia in iulie 2006 si a suferit numeroase modificari, inclusiv pe perioada derularii procedurii. Au aparut pe rand norme, ordine, reglementari de tot felul.
Discutiile initiale cu partenerii din administratia publica sau viitorii parteneri privati au cazut. Daca in momentul startului realizarii proiectului cunoscutul „Parteneriat Public – Privat” putea fi aplicat intr-o anumita formula aplicand legislatia in vigoare la nivelul anilor 2004 – 2005, in anul 2006 toata legislatia s-a modificat. Nimic sau aproape nimic nu mai era valabil.
Cat de repede ne-a permis contextul legislativ de care va vorbeam, am demarat licitatia pentru atribuirea unui contract de concesiune de lucrari. De la inceput am gandit ca totul sa se desfasoare in contextul unei licitatii internationale. Dupa finalizarea documentatiei necesare si intocmirea „Caietului de sarcini”, in decembrie 2006, am dat drumul la anuntul de participare, in Monitorul Oficial al Romaniei si in Buletinul Oficial al Uniunii Europene – JOUE. In JOUE nu eram obligati atunci sa publicam anuntul, dar am preferat sa o facem pentru a asigura accesul a cat mai multi ofertanti si o mai buna concurenta.
Rep.
Din cate stim, ar fi fost amatori, dar anvergura lucrarii i-a facut pe multi sa bata in retragere.
I.V.A.
Documentatia de atribuire a fost achizitionata de 23 de firme, peste jumatate fiind societati straine. Datorita caracterului extrem de complex al proiectului, necesitand obligatoriu experienta similara, dar si a obligatiei de a asigura finantarea, la licitatie s-au prezentat doar doua societati, Una canadiana si una turceasca.
Oferta depusa de Intelcan Technosystems Inc. era acceptabila, fiind in concordanta cu cerintele impuse in caietul de sarcini, motiv pentru care am continuat procedura, invitand firma canadiana la negocieri. Pentru fundamentarea deciziei ne-am ghidat dupa Ordonanta 34, in forma de atunci si nu in ultimul rand dupa Directivele 17 si 18 ale Parlamentului European si Consiliului Uniunii Europene.
Oferta finala fiind considerata buna, a fost declarata castigatoare si s-a decis, in temeiul Art. 204 din OUG 34, atribuirea contractului catre Intelcan Technosystems Inc. Negocierea a durat cateva luni, Consiliul Judetean angajand avocati si consultanti (av. Chera Nicolae sau Lucian Beschea, singurul consultant ANVAR din Judetul Brasov), pentru a apara cat se poate de bine interesele judetului si a evita eventuale probleme ulterioare.
Nu am avut emotii legate de eventuale contestatii, nu le doream pentru ca legislatia noastra are inca multe probleme de corelare si de „eficientizare”. O contestatie te poate face sa pierzi luni de zile datorita blocajului. Nu a existat nici o contestatie, nici din partea celor care au ridicat documentatiile de atribuire, nici de la alte firme.
Odata incheiata procedura, a fost transmis anuntul de atribuire conform prevederilor art. 256 din Ordonanta, oferindu-se posibilitatea unor eventuale sesizari si reclamatii.
Nu au fost consemnate contestatii, timpul de asteptare pentru semnarea contractului fiind sensibil mai mare decat cel de 15 zile (minimum) prevazut la art. Art. 205 din OUG 34/2006.
Aceasta este istoria. Oricine putea sa vina cu oferte. Doar ca nu era un tronson de drum de asfaltat si nici de reparat o cladire. Trebuie facut, de la zero (green field), un Aeroport International.
Rep:
Totusi contractul s-a semnat la cateva luni de la demararea licitatiei (decembrie 2006 ). Ce s-a intamplat?
I.A.V.:
Negocierea nu a fost simpla. Consiliul Judetean, asa cum spuneam la negoceri, a avut in fata o firma, Intelcan, care a apelat la seviciile uneia din cele mai bune case de avocati din Romania. Am facut fata, ba mai mult solutiile specialistilor cu care noi am lucrat au fost insusite in integralitate. Toate aceste negocieri ne-au mancat foarte mult timp. Mai trebuie adaugat un lucru. Noi am imprimat un anumit ritm al negocierilor pentru ca inca nu aveam „pamantul”, terenul pe care sa construim aeroportul. Abia in aprile 2007 s-a emis Ordonanta de Urgenta nr. 42/2007 si …in august 2007 am reusit sa „intabulam” titlul de proprietate asupra terenului pe numele Judetului Brasov. Acesta este motivul real pentru care acest contract a fost semnat in august 2007.
Rep.
Din cate inteleg, anumite critici ca nu ar fi existat la licitatie sanse egale pentru toti potentialii concurenti sunt nereale?.
I.V.A.
Evident! Nu au fost inregistrate contestatii si tocmai pentru a favoriza competia am publicat anuntul in limba engleza in JOUE. Cati au vrut, atatia au venit la licitatie. Nu se putea relua la nesfarsit o procedura, pe motiv ca poate data viitoare vin mai multe firme.
Daca din 23 de firme potential interesate s-au incumetat doar doua, este clar ca nu sunt multi care pot sa proiecteze, sa construiasca si sa opereze un Aeroport. Si retineti! Sa aduca si finantarea. Cele doua Directive europene referitoare la achizitiile publice, reglementeaza astfel de situatii si ne-am ghidat dupa ele. Transparenta si competitie a fost, doar ca unii au abandonat cursa inainte de final.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.