Consiliul Naţional Secuiesc nu vrea să fim primiți în spațiul Schengen

Consiliul Naţional Secuiesc nu vrea să fim primiți în spațiul Schengen

1 152

Iată cum maghiarii din asociația UDMR, prin Consiliul Naţional Secuiesc, cere tuturor țărilor UE să nu primească România în spațiul Schengen. Desigur nici Budapesta nu pare a fi străină de acest demers. Sigue apariția premierului Victor Orban la gât cu fularul ce avea Ungaria mare nu este întâmplătoare.

Consiliul Național Secuiesc solicită ca statelor membre ale spațiului Schengen ca, înainte să ia o decizie privind intrarea României în Schengen, să ceară informații liderilor bisericilor maghiare și organizațiilor maghiarilor din România privind situația drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităților în România.

Solicitarea Consiliul Național Secuiesc a fost trimisă ministerelor de Externe ale statelor din spațiul Schengen într-o scrisoare deschisă publicată marți, potrivit agenției ungare de presă MTI. Astfel, comunitatea națională maghiară din România e interesată de aderarea ţării la spaţiul Schengen, în timp ce înţelege foarte bine rezervele exprimate de unele state.
„Considerăm că toate statele membre ale spaţiului Schengen trebuie să cunoască comportamentul duplicitar care caracterizat atitudinea României faţă de dreptul internaţional şi cel comunitar în ultimii treizeci de ani”, se arată în documentul semnat de preşedintele CNS, Balazs Izsak.
România a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deschizând astfel calea spre aderarea la Consiliul Europei, și s-a obligat să respecte recomandările Consiliului Europei, ceea ce a fost condiţia aderării, a spus CNS.
„S-a angajat să restituie bisericilor maghiare din România şcolile şi proprietăţile bisericeşti confiscate în mod arbitrar de regimul comunist. Aderarea a avut loc la 7 octombrie 1993, pe urmă însă şeful de stat al României de atunci, Ion Iliescu a declarat că recomandările Consiliului Europei nu sunt obligatorii pentru România, iar restituirea şcolilor şi a bunurilor bisericeşti a fost blocată, mai mult, a început chiar şi renaţionalizarea unor şcoli restituite”, se arată în scrisoare.

Consiliul Naţional Secuiesc cere tuturor țărilor UE să nu primească România în spațiul Schengen. Care e motivul din spatele acestei solicitări

„La 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană, îndeplinind parţial criteriile de aderare şi promiţând că nu va scoate de pe ordinea de zi îndeplinirea acestora. Printre aşa-numitele criterii de la Copenhaga, respectul şi protecţia drepturilor minorităţilor se află în fruntea listei. România nu respectă şi nu garantează nici astăzi drepturile minorităţilor care trăiesc pe teritoriul său. Guvernele României resping criteriile de la Copenhaga şi în acest caz, susţinând că ele au fost valabile doar în perioada aderării la UE”, potrivit documentului.
„Subliniem încă o dată că avem interesul, în calitate de cetăţeni români şi ca maghiari din România, ca România să adere la spaţiul Schengen, însă considerăm că ne aflăm în faţa ultimei şanse pentru ca statele spaţiului Schengen să oblige statul român la respectarea angajamentelor asumate anterior”, se arată în document.
Consiliul Național Secuiesc dorește restituirea necondiţionată şi imediată a proprietăţilor bisericilor maghiare, restaurarea învăţământului bisericesc maghiar, respectarea necondiţionată şi deplină a recomandărilor Consiliului Europei şi respectarea deplină şi cu bună credinţă a prevederilor Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare.În document apare Recomandarea 1201/1993 a Consiliului Europei, al cărei articol al 11-lea prevede: „în zonele, unde persoanele aparţinând de o minoritate naţională formează o majoritate, aceste persoane au dreptul să dispună de o administraţie locală sau autonomă, sau, respectiv, de o situaţie de drept deosebită, corespunzătoare cu situaţia lor istorică şi teritorială, în acord cu legile interne ale statului”.

COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.