Consiliul Judetean colaboreaza cu SPANIA pentru dezvoltarea turismului brasovean (I)

Consiliul Judetean colaboreaza cu SPANIA pentru dezvoltarea turismului brasovean (I)

0 150

Cu ajutorul specialistilor spanioli, castelele, cetatile si bisericile fortificate din judetul Brasov vor fi introduse in circuitul turistic, dupa cum se arata intr-un comunicat de presa al Consiliului Judetean Brasov.
Judetul Brasov are toate sansele sa dezvolte o industrie a turismului puternica si competitiva. Spaniolii de la firma de consultanta E-Cultura au venit zilele trecute la Brasov sa evalueze judetul si sa stabileasca de comun acord cu conducerea Consiliului Judetean modalitatile de colaborare si pasii care trebuie facuti in directia valorificarii potentialului turistic si cultural al zonei noastre. A fost a doua vizita in judetul nostru a reprezentantilor E-Cultura.
Cu acesti prilej s-au stabilit prioritatile de lucru. Prima vizeaza realizarea unui Master Plan turistic al judetului Brasov, un document care pana acum nu s-a facut.
Master Planul este necesar ca punct de plecare pentru toate proiectele turistice individuale care se pot dezvolta in judet. El poate fi primul pas in indeplinirea dezideratului propus de presedintele Consiliului Judetean, Aristotel Cancescu, acela de a transforma judetul Brasov in judetul turistic numarul unu al tarii.
Un alt obiectiv care se cere realizat cat mai curand este transformarea serviciilor de turism prestate la Brasov intr-o adevarata industrie, care in timp sa devina chiar prima industrie a judetului.
Colaborarea cu spaniolii va avea doua componente. Astfel, se doreste realizarea unui circuit al bisericilor fortificate saxone din judet – in numar de 42, proiect care implica mai intai renovarea si consolidarea acestor monumente, multe dintre ele ajunse in pragul prabusirii. In al doilea rand, cu sprijinul si sub indrumarea specialistilor spanioli, autoritatile brasovene doresc sa puna la punct un circuit al castelelor si cetatilor din judet, care sa includa deja celebrele fortificatii de la Bran, Rasnov, Fagaras, Rupea, dar si altele mai putin cunoscute. Si in cazul acestora se impune mai intai realizarea unor reparatii si consolidari. „Am semnat documentele de parteneriat cu spaniolii, prin care am stabilit conditiile in care vom colabora, si ne-am apucat de treaba. La anul speram sa putem accesa primele fonduri”, a spus presedintele CJ, Aristotel Cancescu.
„In deplasarea pe care am facut-o in Spania, la invitatia firmei E-Cultura, am vazut niste lucruri extraordinare. Spaniolii stiu sa faca turism, exceleaza din acest punct de vedere la nivel european, iar in privinta turismului de tip paradores sunt la inaltime. Au obtinut foarte multe fonduri europene, si-au renovat marea majoritate a cetatilor si reusesc sa faca bani foarte multi din turism. Am vazut o mina dezafectata, acum transformata intr-un muzeu al mineritului, o investitie extraordinar de frumoasa si nu foarte costisitoare. Este putin probabil sa facem si noi o asemenea investitie la mina 1 Mai, dar este obligatoriu ca in viitorul apropiat sa ne gandim la un muzeu al industriei brasovene. Si relicvele industriei comuniste ar putea reprezenta un alt tip de atractie turistica, alaturi de cea culturala si istorica. Speram ca impreuna cu specialistii de la E-Cultura sa rezolvam refacerea Cetatii Fagarasului si a altor monumente pe care cu resurse proprii nu am reusi sa le restauram prea curand. Sansa noastra este accesarea de fonduri externe, cu sprijinul celor de la E-Cultura. Ne gandim la milioane de euro cu care sa reabilitam cat mai multe obiective de interes istoric si cultural. Oaspetii spanioli au ramas impresionati de monumentele pe care le are judetul Brasov. Pentru valoarea lor istorica si potentialul lor turistic avem datoria sa le renovam, sa le punem la punct, sa le introducem in circuitul turistic si, de ce nu, sa scoatem bani multi de pe urma lor. In acest sens dorim sa colaboram cu Biserica Evanghelica, in proprietatea careia se afla cele mai multe dintre monumente.” Aristotel Cancescu, presedintele Consiliului Judetean Brasov.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.