Confirmare oficială – salariile românilor ajung doar pentru mâncare și facturi!!!

Confirmare oficială – salariile românilor ajung doar pentru mâncare și facturi!!!

0 239

Cheltuielile lunare au crescut mai mult decât veniturile
Cheltuielile medii lunare ale unei gospodării au crescut în ultimul an cu 371 de lei, ceva mai mult ca veniturile, arata ultimele date ale Institutului National de Statistică (INS). Cei mai mulţi bani îi cheltuim pe produse alimentare şi nealimentare, servicii şi facturi.

Muncim cât să mâncăm, să bem şi să plătim facturi. În primele 3 luni ale acestui an, cheltuielile au reprezentat 84,7% din veniturile totale ale unei gospodării.
Dacă ne referim la venituri lunare, acestea au fost în medie de 2.157 lei de persoană, adică puţin peste 5.400 lei pe gospodărie. Puţin peste 68% din acesti bani sunt venituri salariale, 10% venituri din prestaţii sociale, iar 7,4% venituri în natură, potrivit INS. În mediul urban, veniturile sunt cu aproximativ 1.000 lei mai mari decât în mediul rural.
În ceea ce priveşte cheltuielile, acestea sunt de 4.640 lei lunar pe gospodărie. Mai mult de 60% reprezinta cheltuielile de consum si 33,7% impozite si contributii.
O treime din ce cheltuim se duce pe produse agroalimentare si bauturi nealcolice, putin peste 17 % sunt bani pe care ii dam pe facturi la apa, electricitate, gaze, iar 8,1% sunt cheltuiti pe bauturi alcoolice si tutun.
Alte cheltuieli sunt reprezentate de transport, sanatate, educatie, iesiri in oras la cafenele si restaurante. În oraşele mici sau în mediul rural, în schimb, oamenii se plâng că din salarii nu mai rămâne nimic după plata facturilor şi aprovizionare.

Venituri şi cheltuieli medii pe gospodărie în trimestrul I din 2021
* Venituri totale lunare gospodărie: 5.476 lei
* Cheltuieli totale pe gospodărie: 4.640 lei
* Cheltuielile reprezintă 84,7% din totalul veniturilor.

Mamă cu patru copii: „Lucrez trei schimburi pe 1500 de lei”! Totul se duce pe mancare!

Cică economia României duduie. Sau cel puţîn aşa se vede de la Palatul Victoria din Capitală. Oamenii de la sat și oraș se descurcă greu şi îl contrazic pe premierul Vasilică Cîțu.
În comuna Dumbrăvița, judeţul Braşov aceștia spun că muncesc în 3 schimburi, au copii și familii de întreținut și câștigă mai puţin de 2.000 de lei.
Pentru tot mai multe catgorii sociale este din ce în ce mai greu, oamneii recunosc: majoritatea banilor se duc pe mâncare.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.