Concluzia Municipalității : „Brașovul este pregătit pentru sezonul de iarnă“

Concluzia Municipalității : „Brașovul este pregătit pentru sezonul de iarnă“

0 147

Având în vedere temperaturile scăzute din ultima perioadă și precipitațiile anunțate, inclusiv sub formă de ninsoare, primarul Allen Coliban a verificat astăzi, 23 noiembrie, modul în care operatorul de deszăpezire este pregătit pentru acest sezon, stocurile de material antiderapant și utilajele care vor asigura această activitate.

,,Brașovul este pregătit pentru sezonul de iarnă. Ne-am asigurat că avem stocurile de materiale antiderapante și inhibitorul anticoroziune, toate utilajele, pe care le-am verificat astăzi. Suntem pregătiți. Ceea ce ține de municipalitate este întocmai cu prevederile și cu normele în domeniu. Vrem să ne asigurăm că nu ne ia iarna pe nepregătite, vrem să ne asigurăm că situații excepționale, cum a fost cea din luna aprilie, nu se mai repetă, și acesta este scopul inspecției pe care o facem în fiecare debut de sezon de iarnă. Avem un număr de 86 de utilaje pe care le-am verificat, avem șoferi la ele, sunt în stare de funcționare, am mai avut și o inspecție tehnică săptămâna trecută. Consider că totul este pregătit pentru a face față iernii care urmează”, a precizat primarul Allen Coliban.

Potrivit primarului Coliban, înainte de această verificare s-a asigurat că tot ceea ce depinde de Municipalitate a fost făcut: a fost achiziționat materialul antiderapant în cantitate suficientă, sunt alocate fondurile necesare în buget, sunt semnate contractul subsecvent (Primăria Brașov are un acord cadru valabil până la sfârșitul anului 2023) și ordinul de mobilizare a utilajelor de deszăpezire. În ceea ce privește stocul de antiderapant – sarea cu inhibitori de coroziune, care au rolul de a proteja mediul și mașinile participante la trafic – primarul a declarat că este cea mai mare cantitate asigurată la Brașov la începerea sezonului rece. „Putem spune că anul acest vom începe sezonul cu cea mai mare cantitate de antioderapant de până acum, 2.500 de tone, astfel încât să nu ne confruntăm cu probleme de aprovizionare ca în anii trecuți, când din cauza cererii foarte mari și a zilelor libere de la sfârșitul anului au apărut întârzieri mari în livrare”, a explicat primarul Allen Coliban.

Conform contractului încheiat de Municipalitate cu Comprest SA, pentru sezonul de iarnă acest operator trebuie să asigure 86 de utilaje:

– 31 de utilaje de mari dimensiuni cu lamă și răspânditor;

– 15 unimoguri cu lamă și răspânditor;

– 2 tractoare cu lamă și răspânditor;

– 27 de tractorașe cu lamă și răspânditor;

– 11 utilaje de încărcare: încărcătoare frontale, buldoexcavatoare și buldozere.

,,Conform contractului, noi trebuie să intervenim în 30 de minute în fiecare punct al Brașovului. De aceea, utilajele sunt de diferite dimensiuni, în funcție de capacități și de nevoia orașului. De asemenea, pentru a putea face o intervenție corectă în timp util, ne-am făcut și un punct suport de încărcare a agentului chimic, pentru a putea scurta eventualele probleme în caz de averse abundente. (…) Toți ne dorim ca asfaltul să fie negru, chiar dacă ninge. Pentru asta sunt niște proceduri tehnice pe care le vom respecta, și, în plus, este foarte important să apelăm la buna credință a beneficiarului real, care sunt locuitorii orașului. Parcarea ilegală sau alte situații în trafic ne pot bloca în situația în care intrăm cu efective importante să putem să deszăpezim, și facem apel către cetățeni să înțeleagă acest lucru și să evite situațiile de acest gen”, a declarat Alexandru Tănase, directorul Comprest.

Pentru a reduce timpii de intervenție, operatorul de deszăpezire va avea, pe toată perioada iernii, un depozit suport de material antiderapant, pe str. Zizinului, și o minibază cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant în Poiana Brașov. În prezent, noaptea, când temperaturile sunt negative, pe pasaje și în zonele înalte (de ex. C.D. Gherea) se intervine cu material antiderapant, cu rol de prevenție. În sezonul 2020 – 2021, pentru deszăpezirea orașului s-au utilizat aproximativ 8.000 de tone de material antiderapant, costurile pentru această activitate fiind de 21 de milioane de lei.

Etapele pentru deszăpezire:

– etapa 1: arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun;

-etapa 2: străzile de legătură cu arterele principale;

– etapa 3: străduțele din interiorul cartierelor.

Având în vedere specificul anumitor zone în pantă, cum ar fi cartierul Șchei, activitatea de deszăpezire se face, și aici, în prima și a doua etapă.

Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov va fi asigurată de către Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, care este asigurată de CNAIR.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.