Comunitatea germană din Brasov – şocată de derapajele guvernanţilor

Comunitatea germană din Brasov – şocată de derapajele guvernanţilor

0 225

Delirul PSD a continuat cu o postare a lui Darius Vâlcov, consilier al premierului, care prezintă Forumul Democrat al Germanilor din România drept o organizaţie nazistă. FDGR Brasov condamnă gestul lui Vâlcov, căruia i s-a cerut demisia

După ce ministrul Agriculturii Petre Daea a comparat arderea porcilor bolnavi de pestă porcină cu Auschwitz-ul, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu a spus despre preşedintele României că, cităm: „Ca neamţ, îţi trebuie mult curaj să vorbeşti de gazare”. Delirul PSD a continuat cu o postare a lui Darius Vâlcov, consilier al premierului, care prezintă Forumul Democrat al Germanilor din România drept o organizaţie nazistă. FDGR Brasov condamnă gestul lui Vâlcov, căruia i s-a cerut demisia.
Seria mesajelor iresponsabile de la vârful PSD a fost deschisă de o comparaţie cel puţin deplasată a ministrului Agriculturii Petre Daea. Vrând să exprime tragedia sacrificării porcilor infestaţi cu pestă porcină, Daea a comparat situaţia cu cea din lagărul de la Auschwitz.
A urmat colega sa de Guvern, ministrul Muncii. După ce preşedintele României, Klaus Iohannis a condamnat intervenţia brutală cu bastoane şi gaze a jandarmilor la mitingul Diasporei, Olguţa Vasilescu a dat replica halucinantă „Ca neamţ, îţi trebuie mult curaj să vorbeşti de gazare”. Derapajul PSD a fost completat de Darius Vâlcov, consilier al primului ministru Viorica Dăncilă.

Într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook, Vâlcov a prezentat imagini în care simbolul Rezist, hashtag-ul, este transformat într-o zvastică iar Forumul Democrat al Germanilor din România este prezentat drept o organizaţie nazistă. Postarea lui Vâlcov a inflamat comunitatea germană şi la Braşov.
Thomas Şindilariu, preşedintele Organizaţiei Municipale FDGR Braşov, spune că aceste mesaje sunt total deplasate şi dincolo de limitele bunului simţ, o manevră de ceaţă, de distragere a atenţiei de la adevăratele probleme ale ţării.

Membrii comunităţii germane reamintesc că preşedintele Klaus Johannis a fost votat inclusiv de români, nu doar de minoritatea germană din ţară, şi sunt decişi chiar să îi cheme în instanţă pe autorii acestor poziţii, printr-o decizie luată la centru.
Postarea lui Darius Vâlcov a fost sancţionată şi de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel», care i-au reamintit oficialului că promovarea, în spaţiul public, a unor simboluri fasciste, legionare sau naziste intră sub incidenţa Legii nr. 217/2015.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.