COMPLICITATEA PASIVĂ
Ni se spune mereu să ne temem: că vin rușii, că Europa nu ne mai apără, că prăbușirea e după colț. Politicienii știu că frica paralizează și că paralizia ține oamenii cuminți.
NU EXISTĂ NICI O MIȘCARE ANTI-SISTEM, în afara celor „confecționate” tot de sistem, care să ne arate că există „opoziție”.
NU EXISTĂ! E un singur partid care se joacă.
Moțiunile pică una câte una, pentru că-s făcute să mimeze democrația. Simion e absent, șeful PSD e contra măsuri, dar nu votează pentru moțiuni. Sunt toți mână-n mână, dar… nu „cu inima română”.
Adevărata problemă nu e doar manipularea lor, ci și lehamitea noastră.
Ne uităm la abuzuri, la minciuni, la decizii absurde și ridicăm din umeri.
Râdem, înjurăm, facem glume. Și apoi mergem mai departe, convinși că nu avem nici o putere.
Constituția spune limpede: suveranitatea aparține poporului.
Instrumente avem: vot, proteste, inițiative civice, juridice.
În loc să le folosim, așteptăm să apară un salvator. Îi cerem altuia să fie erou, în timp ce noi preferăm rolul spectatorului obosit.
Ei ne manipulează, dar noi ne lăsăm manipulați.
Ei ne ignoră, dar noi ne ignorăm pe noi înșine.
Pasivitatea e forma cea mai comodă de complicitate: ne absolvă de efort, dar ne condamnă la resemnare.
Nu ne place deloc ce fac ei cu puterea pe care le-o dăm noi.
Dar noi, noi ce facem cu puterea noastră?
Nu ne-o ia nimeni, noi o cedăm.
Sunt întrebată dacă am „spate” când scriu, pentru că sistemul e dur și nu iartă.
Sunt avertizată să nuanțez frazele și să nu fac acuzații, fie și eseistice.
E monitorizat online-ul, sunt închise conturi, suntem împărțiți în tabere.
E strategie clasică de manipulare a mulțimii, controlând tot și creând iluzia libertății de opinie.
Stricăm prietenii, relații de familie. E ceea ce trebuie! Divide et imperat!
Nu mai cereți curaj de la alții.
Curajul nu e recompensat cu like-uri și aplauze. El se aprinde în fiecare dintre noi.
Poate nu toți avem sertarul potrivit cu metafore, poate că teama e mai puternică decât pasul în față, dar ținem aproape, distribuind gânduri care ne vor uni.
Scânteia nu așteaptă să vadă dacă focul prinde în altă parte. Ea poate deveni brusc incendiu devastator.
Altfel, suntem complici prin tăcere. Iar muțenia noastră e pactul civic prin care le predăm țara.
Și ei știu asta!
Autor: Dana Macsim
Sursa: facebook.com
