Codrut Seres si Zsolt Nagy, trimisi in judecata !

Codrut Seres si Zsolt Nagy, trimisi in judecata !

0 97

Procurorii DIICOT i-au trimis luni in judecata pe fostul ministru al Economiei si Comertului, Codrut Seres, si pe fostul ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, impreuna cu alte patru persoane, in dosarul mitei pentru privatizari strategice.
Celelalte persoane sunt Gabor Kerekes, fost secretar de stat in ministerul condus de Nagy, cetateanul romano-american Mircea Flore, senior director la CSFB Europe Ltd. Londra, cetateanul ceh Michal Susak si cetateanul turc Oral Mustafa.
In perioada 30.05.2005 – 21.11.2006, cei trimisi in judecata au constituit sau aderat la un grup infractional organizat cu caracter transnational, din care au facut parte si inculpatii Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Mihai Dorel Mucea si Mihai Radu Donciu, in scopul comiterii unor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, arata DIICOT.
In sarcina inculpatului Codrut Seres, precizeaza DIICOT, s-a retinut si comiterea infractiunii de tradare prin transmiterea de secrete, iar pentru Susak si Flore, s-a retinut si comiterea infractiunii de complicitate la spionaj.Concret, in sarcina celor sase inculpati s-au retinut comiterea de activitati ilicite cu caracter penal derulate in legatura cu privatizarea Electrica Muntenia Sud, vanzarea unui pachet de 8 % din actiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a Romaero Bucuresti si SC Avioane Craiova aflate in portofoliul Ministerului Economiei si Comertului, consultanta in vederea privatizarii SN Radiocomunicatii, adjudecarea licitatiei pentru asigurarea consultantei in vederea restructurarii si privatizarii CN Posta Romana, din portofoliul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, selectarea prin licitatie a consultantului international pentru listarea la bursa a pachetului de 46% din actiunile detinute de statul roman la Romtelecom, din portofoliul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
Anterior, pentru fapte similare, prin rechizitoriile nr. 222/D/P/2006 si 156/D/P/2007 au fost trimise in judecata si alte persoane.
Data fiind calitatea de ministri pe care inculpatii Codrut Seres si Zsolt Nagy o detineau la data comiterii faptelor, cauza a fost trimisa, spre competenta solutionare, Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.