Civilizațiile Focului: Cucuteni – Poduri
O succintă prezentare a sitului arheologic de la Poduri din apropiere de Moineşti, judeţul Bacău, despre „soborul zeiţelor” sau semnificaţia descoperirilor de aici şi povestea uneia dintre cele mai strălucitoare civilizaţii neolitice din această parte a Europei, Cucuteni – Tripolie
Dealul Ghindaru… o ciudată ridicătură de pământ ce domină terasa din versantul drept al văii Tazlăului Sărat şi fostul sat “Rusăieşti”, înglobat astăzi în comuna Poduri din judeţul Bacău.
În acest sector din Subcarpaţii Moldovei, regiune cu o evoluţie geologică aparte, izvoarele sărate apar pretutindeni, semn că undeva în pântecul pământului se ascunde preţiosul mineral indispensabil vieţii, fără de care nu ne putem imagina evoluţia civilizaţiei umane.
Prin anul 1978, aici, în punctul numit “Între Pâraie”, după informaţiile culese de Alexe Bujor, prof. Dan Monah de la Institutul de Arheologie din Iaşi, începea cercetarea sistematică a unei ciudate ridicături de formă elipsoidală, un fel de “acropolă” care domina cu aproape cinci metri terasa din jur…
De-a lungul sfertului de secol care a trecut de la primul sondaj, s-a confirmat aici prezenţa unui tell – o depunere arheologică aproape continuă de peste patru metri grosime, în care s-au identificat mai multe niveluri de locuire ce coboară în timp, dincolo de epoca bronzului, reprezentată prin culturile Costişa şi Monteoru, până în neolitic atribuit culturii Cucuteni… Aceasta a devenit celebră, nu doar prin varietatea şi bogăţia formelor ceramicii descoperite pretutindeni, din Moldova şi până în sudul Ucrainei, ci şi pentru incendiile violente care mistuiau la anumite intervale de timp aşezările de acum şase mii de ani…
Urmele lor se regăsesc după cum se vede pretutindeni…Încă de la început, când existenţa tell-ului de la Poduri a fost certă, s-a intuit că descoperirile de aici vor putea ridica o parte din vălul de mister ce acoperă începuturile culturii Cucuteni, acea mult discutată etapă Cucuteni A1, cum au denumit-o cercetătorii…Şi nu au fost puţine descoperirile care l-au făcut pe prof. Dan Monah şi pe tinerii săi colaboratori să revină an de an pe aceste meleaguri şi să scormonescă cu meticulozitate fiecare palmă de pământ. S-au confruntat cu ploile care năruiau totul, într-o clipă, cu proprietarii terenului, pe care urmau să extindă săpăturile, dar şi cu braconierii care, în inconştienta lor căutare a presupuselor “comori” au scos din context numeroase obiecte de o inestimabilă valoare artistică şi ştiinţifică, distrugând iremediabil, fără discernământ, ziduri de construcţii şi complexe de vase aflate în apropierea vetrelor.
Pe şaisprezece metri lungime şi şapte metri lăţime, în cadrul nivelului de epoca bronzului, a fost surprins un interesant aliniament din pietre de râu. El pare să continue şi în zona neexplorată încă, iar tânăra cercetătoare Roxana Munteanu, care l-a descoperit, presupune că ar putea fi doar o mică parte dintr-un ansamblu religios mai amplu care ar putea compara complexul de la Poduri – Dealul Ghindaru, ca importanţă cu cel de la Stonehenge. De sub acest nivel, au ieşit la lumina zilei, urmele aşezărilor cucuteniene: vetrele înconjurate de resturile vaselor, strivite de greutatea zidurilor prăbuşite şi înroşite de incendii sau grămezile de pietre rotunjite, folosite probabil la războaiele de ţesut de acum şase mii de ani…
Sunt umbrele unei lumi greu de înţeles… de imaginat. S-au adunat de-a lungul timpului numeroase date de observaţie care confirmă faptul că această societate arhaică a atins apogeul dezvoltării sale într-o perioadă în care clima pe aceste meleaguri a fost mult mai blândă, iar comunităţile umane de păstori şi agricultori şi-au putut asigura mai mult decât traiul zilnic…
Belşugul acesta respiră în tot ceea ce aminteşte de această cultură extraordinară: aşezări, unelte, obiecte de cult şi, nu în ultimul rând, vase pictate în desene ameţitoare, toate dovezi incontestabile ale unei vieţi spirituale extrem de evoluate. După cum spunea prof. Dan Monah, una din descoperirile recente extrem de interesante de aici de la Poduri a fost făcută sub nivelul de epoca bronzului, în calcolitic şi aparţine fazei Cucuteni B… Este vorba de o construcţie de dimensiuni mari în forma literei “L”, care se pare că a avut şi o porţiune etajată…
Interesant este faptul că dacă, de obicei, o locuinţă sau o construcţie are o singură vatră, de data aceasta s-au depistat resturile a şase vetre interioare, la care se adaugă o a şaptea exterioară. În acelaşi context a fost evidenţiată, tot ca o ciudăţenie, şi o mică vatră cruciformă, un tip aparte care, în general, era destinat ceremoniilor religioase. În apropierea ei săpăturile au scos la lumină un mic schelet de animal care la o primă examinare pare să fi aparţinut unei feline…
Ce semnificaţie ar putea avea această descoperire, în contextul de aici de la Poduri – Dealul Ghindaru şi cât de greu ar putea ea să atârne în elucidarea misterului care învăluie această ciudată civilizaţie neantizată cu aproape şase mii de ani în urmă?…
La fel de enigmatice şi aparent de neînţeles rămân şi incendiile… care, în mod accidental sau intenţionat, distrugeau aşezarea la anumite intervale de timp. Totul seamănă cu un ritual straniu a cărui semnificaţie astăzi ne scapă…Cărui zeu păgân îi erau oare aduse ca jertfă aceste locuinţe ticsite cu bunurile cele mai de preţ, pe care oamenii acelor timpuri le aveau în preajmă: vase şi animale, unelte sau obiecte de podoabă?…Cum arăta oare locuinţa etajată şi ce semnificaţie pot avea cele şapte vetre descoperite printre ruinele zidurilor?…
Sunt întrebări al cărui răspuns se află poate sub tonele de pământ neexplorat încă de aici de pe Dealul Ghindaru sau cine ştie la sute de kilometri distanţă în aşezările risipite până dincolo de Nistru, în Ucraina unde cultura Cucuteni era până de curând cunoscută doar sub numele de Tripolie. Au existat, cu siguranţă, de-a lungul timpului, legături permanente şi schimburi de experienţă între cercetătorii din România, Moldova şi Ucraina. Graţie eforturilor depuse de oamenii de ştiinţă români, în frunte cu regretatul profesor Dan Monah, căruia i s-a alăturat un împătimit admirator al acestei străvechi civilizaţii, doctorul Romeo Dumitrescu, preşedinte al Fundaţiei “Cucuteni pentru Mileniul Trei” a avut loc acum câţiva ani o întâlnire între specialiştii celor trei ţări pe teritoriul cărora s-au descoperit urmele acestei străvechi civilizaţii neolitice.
Rezultatul!… S-a hotărât ca această cultură unitară să poarte de aici înainte numele de Cucuteni-Tripolie. Descrisă pentru prima dată în 1889 la Paris la cel de al X-lea Congres de Antropologie, de doi inimoşi oameni de cultură şi profesori ieşeni, Grigore Butureanu şi Nicolae Beldiceanu, în baza pieselor colectate din Dealul Cetăţuia de la Cucuteni această civilizaţie renaşte acum pentru a doua oară…
Printre piesele celebre găsite într-un vas de lut de profesorul Dan Monah în situl din Dealul Ghindaru se află un număr de 21 de mici statuete feminine, puternic stilizate, numite generic „Soborul Zeiţelor”…Multă vreme nu s-a putut emite o ipoteză plauzibilă în legătură cu semnificaţia acestui grup statuar… Dr.Romeo Dumitrescu a grupat statuetele într-o anumită ordine funcţie de dimensiunea abdomenului, a sânilor sau a desenelor de pe corp iar concluzile în opinia autorului sunt uluitoare…Cucutenienii divinizau fertilitatea si procreerea… În acest sens, ansamblul statuetelor ar putea reprezenta o schemă corespunzatoare perioadelor fertile şi respectiv, ciclului menstrual.
Probabil fiecare tânăr cuplu, odată ce era formal constituit, primea o cutie cu astfel de figurine, un „kit” al fertilităţii. După ce femeia ajungea la menopauză sau murea, figurinele erau sparte, conform unui ritual, ceea ce ar putea explica mulţimea de cioburi. Faţă de ciclul feminin actual, de 28 de zile, cel din acea perioadă, de doar 21 de zile, ar demonstra o fertilitate cu 30% mai mare, ceea ce ar putea explica explozia demografică a acelor timpuri.
Este extrem de tulburătoare această ipoteză care, dacă se confirmă prin alte date de observaţie, poate schimba mult şablonul după care omul modern încă îi mai judecă pe aceşti semeni ai noştri, despre care ştim doar că au construit o veritabilă civilizaţie extinsă pe un areal impresionant… din Subcarpaţii Româneşti şi până dincolo de Prut şi de Nistru în Moldova şi Ucraina…
Mai ştim despre aceşti stăpâni ai focului, că şi-au ascuns, ca şi aici, la Poduri, pe Dealul Ghindaru, la Cucuteni sau la Isaia, în nordul Moldovei, sub ruinele zidurilor înroşite de foc o fărâmă din sufletul lor topit în formele ameţitoare ale vaselor şi obiectelor de cult. Au dispărut tăcuţi sub tonele de sol cu mai bine de cinci milenii în urmă, luând cu ei nu doar secretul vetrelor care nu se stingeau poate niciodată, dar şi al focului care le mistuia aşezările…
Încă nu ştim cât şi ce le datorăm noi cei din zilele noastre…
Acum este momentul să îi recuperăm şi le dăm cinstirea pe care o merită şi poate cine ştie odată vom afla cine au fost…
Până atunci, la fel ca aici la Poduri, pe Dealul Ghindaru, arheologii vor scormoni pretutindeni pământul cu speranţa că vor descoperi adevărul. (Teodora Marin, Mihai Răducă)
Sursa: Ultima ora
