Cinematograf 5D la Bran

Cinematograf 5D la Bran

0 327

Turistii care vin la munte in statiunea Bran vor avea de acum mai multe posibilitati de distractie.
Una dintre ele este primul cinematograf 5D din tara. Amatorii de senzatii tari pot alege dintre cele patru filme care ruleaza in prezent: Haunted House sau Haunted Mine Ride, cei preocupati de soarta planetei pot opta pentru SOS Planet, iar copiii – filmul de animatie Fly.
Cu ajutorul efectelor speciale, spectatorii sunt transpusi in lumea filmului pentru maximum 15 minute, cat dureaza fiecare pelicula. La intrarea in sala ei primesc ochelari speciali, cu ajutorul carora devin practic personaje.
Scenele de groaza prind cel mai bine la public, dovada ca cele mai multe solicitari sunt pentru Haunted House (Casa bantuita). „A fost superb. M-am speriat tare cand au aparut liliecii. Imi este frica de ei si totul este cat se poate de real“, a spus Diana Chirila, la iesirea din sala, citata de Mediafax.
Un bilet la film costa 20 de lei.
Ideea de a face un cinematograf 5D i-a venit unui investitor american, casatorit de ani buni cu o brasoveanca si stabilit in Romania.
„Investitia totala, cu tot cu licentele filmelor, se ridica la 500.000 de euro. Am vrut sa alegem cele mai bune filme in materie si cea mai buna firma pentru a face cinematograful. Doi ani de zile am fost la toate targurile de specialitate din lume“, a declarat Janusz Szalinski, patronul cinematografului.
Sotia sa este un adevarat fan al filmelor 5D. Prima experienta de acest gen a avut-o in SUA. „Am fost fascinata, am ramas fara cuvinte. Acum ma bucur sa vad ca si clientii nostri au aceeasi reactie cand ies din sala“, a spus Sanda Szalinski.
Cinematograful este deschis zilnic intre 10.00 si 18.00, iar in weekend si in perioadele de plin sezon vizionarile se pot prelungi pana la ora 22.00. Sala are o capacitate de 24 de locuri, iar grupurile de peste noua persoane pot alege ce film vor sa vada din cele patru disponibile.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.