Cine sunt rinocerii?
Motto
„Dacă continuăm să ne alegem inamicii din propriul popor, vom sfârși prin a ne distruge pe noi înșine”, Catalin B.
Rinocerii din societatea noastră: o metaforă a conformismului și a fracturii sociale?
Cei care au comandat melodia cu rinocerii nici măcar nu s-au obosit să înțeleagă piesa lui Ionesco, care este, în primul rând, o metaforă profundă despre cum se propagă conformismul în societate și despre cât de dificil este să-ți păstrezi gândirea critică în mijlocul presiunii sociale de a gândi mimetic.
În „Rinocerii” lui Ionesco, transformarea oamenilor în rinoceri nu este doar o imagine grotescă, ci o reprezentare a felului în care indivizii renunță la identitatea lor pentru a se alinia unei mase uniforme, lipsite de reflecție.
Această metaforă este astăzi mai relevantă ca niciodată, căci gândirea mimetică este cheia pentru a înțelege cum funcționează propaganda actuală, iar asta este, de fapt, și morala involuntară a piesei lui Ionesco.
„Oamenii buni” sunt cei care gândesc la fel, care nu pot devia de la linia de gândire oficială sub amenințarea de a deveni „rinoceri”.
Am văzut acest fenomen clar la ultimele alegeri, unde psihoza colectivă atinsese un asemenea grad încât doar suspiciunea că ai putea vota cu „cei răi” te trimitea direct în grupul „leproșilor”.
Principala calitate pentru a rămâne în grupul „oamenilor buni” este imitația perfectă. Toți cântă cu aceeași voce, care nu e a lor, ci a celui care dictează întreaga melodie.
Grupul este perfect unit, mai ales în gândire, dar această unitate nu este nici măcar voluntară.
René Girard spunea că „doar formele superficiale de imitație sunt voluntare”, în timp ce cele profunde, de care depinde apartenența ta la un grup, sunt instinctuale.
Această nevoie instinctivă de a aparține ne face vulnerabili la propaganda care ne spune cine este „bun” și cine este „rău”.
Dar ce se întâmplă dacă adevăratul rinocer nu este individul care refuză să se conformeze, ci însăși fractura din societatea noastră?
Ce se întâmplă dacă rinocerul este această ruptură profundă dintre grupuri, această polarizare care ne face să ne privim unii pe alții ca pe inamici, în loc să ne recunoaștem umanitatea comună?
Dezumanizarea este o etapă esențială a propagandei, iar „rinocerizarea” celor care nu au opiniile „sănătoase” exact asta arată.
Aldous Huxley spunea: „Scopul propagandistului este de a face ca un grup de oameni să uite că alte grupuri de oameni sunt umani”.
Cu siguranță, mulți dintre cei care au participat la acest proiect al melodiei cu rinocerii nu au făcut-o conștient, nu au gândit că stigmatizează grupuri întregi de oameni, de români, chiar de prieteni de multe ori, transformându-i în „inamici” cu care orice comunicare devine imposibilă.
Totuși, efectul este același: o societate tot mai divizată, în care dialogul este înlocuit de ură și suspiciune.
Mulți au ironizat melodia, spunând că este proastă din punct de vedere muzical, dar tocmai asta este ideea.
Accentul nu a fost pus pe muzică, ci pe propagandă.
Dacă se punea accent pe muzică, mesajul ar fi fost mult diluat.
Ritmul monoton, expunerea ventrilocă, filmarea în alb-negru, împărțirea oamenilor în „cei buni” și „cei răi” au fost tehnici atent studiate și folosite cu un scop precis: să întărească această diviziune.
Însă efectul a fost diferit de ceea ce se dorea.
Există încă destui oameni rezonabili, de toate culorile politice, care au înțeles că s-a mers prea departe.
Această „masturbare în grup pe ritmurile virtuții închipuite” și scuipatul pe milioane de români, retrogradați la un stadiu inferior de existență, nu face decât să crească tensiunea socială și să învrăjbească și mai mult oamenii.
Fractura din societatea noastră este rinocerul care ne distruge lumea, si pe care, ca Jean, il ignoram.
Ea se hrănește din incapacitatea noastră de a asculta, de a înțelege și de a accepta că diferențele de opinie nu ne fac inamici.
Această ruptură crește atunci când permitem propagandei să ne divizeze, să ne facă să uităm umanitatea celuilalt. Pentru a vindeca această fractură, trebuie să reînvățăm să comunicăm, să ascultăm fără prejudecăți și să recunoaștem că „ceilalți” nu sunt rinoceri, ci oameni ca noi, cu temeri, speranțe și dorințe.
René Girard ne avertiza: „Alege-ți inamicii cu grijă, pentru că vei deveni ca ei”.
Dacă continuăm să ne alegem inamicii din propriul popor, vom sfârși prin a ne distruge pe noi înșine.
Autor: Catalin Bizdadea
Sursa: notamarginala.substack.com
