Cine au fost criminalii? Evreii sefarzi sau evreii kazari? (2)

Cine au fost criminalii? Evreii sefarzi sau evreii kazari? (2)

0 48

…Să recitim şi descrierea „pogromului”: „Cartierele evreieşti au fost invadate de bandele ucigătoare şi jefuitoare, o dată cu primele semne ale răzmeriţei, ba chiar mai înainte.
Începând de marţi, pe la vremea prânzului, până către revărsatul zorilor de vineri, deci multă vreme după capitularea rebelilor (s.n.), bunurile şi vieţile evreieşti au stat sub puterea pistolului, a târnăcopului şi călcâiului legionar.
Aproape 70 de ore, o masă ce cuprindea câteva zeci de mii de oameni, bărbaţi, femei şi copii, n-au avut altă preocupare decât maltratarea, distrugerea, incendierea, furtul şi asasinatul.
Atacul s-a produs concomitent în toate cartierele şi împotriva tuturor obiectivelor.(…)
Periferia a revărsat în zilele acestea spre mahalalele evreieşti pe toţi amatorii de bunul altuia sub scutul celei mai sigure impunităţi.”(
s.n.)
Aşadar, rebeliunea a continuat şi multă vreme după capitularea legionarilor!
Ce poate asta să denote altceva decât faptul că legionarii nu aveau nici o legătură cu „bandele ucigătoare şi jefuitoare”?! Iar informaţia că acele bande acţionau „sub scutul celei mai sigure impunităţi” devine decisivă: legionarii erau ultimii care puteau oferi impunitate cuiva. Cum să-ţi mai închipui că legionarii, deja arestaţi majoritatea („câteva mii”), mai puteau proteja ei pe cineva?!
S-ar fi protejat pe ei înşişi dacă ar mai fi putut! Repet, citită atent, pagina 75 a vestitei cărţi, spulberă tot restul cărţii. De ce o fi scris-o domnul Carp?…
Un alt moment de sinceritate involuntară(?) a autorului se produce atunci când recunoaşte rolul pe care comunitatea evreiască din România a înţeles că trebuie să-l joace după 5 septembrie 1940: anume să facă tot ce era posibil pentru a-i învrăjbi pe legionari şi generalul Ion Antonescu.
Citez de la pag. 71, pagină revelatorie şi ea: „Regimul legionar s-a prăbuşit în sânge şi cenuşă şi unul din elementele care au contribuit la această prăbuşire a fost activitatea conducerii evreieşti (s.n.). (…)
Încă din luna octombrie, numai după câteva săptămâni de guvernare laolaltă, Antonescu şi Horia Sima îşi trimiteau reciproc în scris ameninţări cu falimentul regimului şi al ţării şi azvârleau unul asupra celuilalt, răspunderea dezastrului. Discordia aceasta trebuia cu orice preţ întreţinută. (s.n.)
Chiar dacă se întrezăreau pericolele şi suferinţele pe care o eventuală convulsie le-ar abate asupra tuturor, ea trebuia provocată, (s.n.) pentru că în acel moment cealaltă alternativă era prăbuşirea ţării şi exterminarea totală a populaţiei evreieşti.”
Aşadar, conducerea evreiască a considerat că este nevoie absolută de „o convulsie”, în urma căreia discordia dintre general şi legionari să ducă la un divorţ total, fiind perfect conştientă că o asemenea convulsie, care să-i scoată de la guvernare pe legionari, ar putea abate asupra tuturor (evreilor) mari pericole şi suferinţe. Dar ea, dumneaei convulsia, „trebuia provocată”.
Cum poate fi interpretat acest text altfel decât ca o recunoaştere a rolului pe care l-a jucat „conducerea evreiască” în planificarea, organizarea, declanşarea şi desfăşurarea rebeliunii, a „convulsiei”?!

„Discordia aceasta (dintre Antonescu şi legionari) trebuia cu orice preţ întreţinută”, zice Matatias Carp. Iar preţul a fost în primul rând minciuna, sutele de reclamaţii împotriva legionarilor cu care conducerea evreiască l-a bombardat pe General.
Reclamaţii nefondate, false, incorecte, dar numărul lor mare făcea dificilă verificarea fiecăreia. Conform dictonului „calomniaţi, calomniaţi, ceva tot rămâne!”, şi au rămas în arhive acele reclamaţii mincinoase până în ziua de azi, când sunt interpretate ca documente istorice, dovezi ale sălbăticiei legionare… La data aceea însă, cu fiecare memoriu mincinos – consemnează Matatias Carp, „s-a mai rupt un fir din legăturile şubrede dintre General şi Mişcarea Legionară. Conducerea evreiască a continuat această acţiune până în ultimul moment”.
…Să ne amintim puţin în ce condiţii tragice pentru România s-a ajuns, ca unică soluţie politică posibilă, la colaborarea dintre General şi Mişcarea Legionară. Eram o țară înjumătățită, umilită, descurajată! Câte speranțe și-au pus românii în venirea la guvernare a legionarilor! Și cât de mult a regretat fiecare voitor de bine al acestui neam românesc ruptura dintre General şi tineretul legionar! Ce şansă mare pentru români s-a irosit atunci, nefructificată?! Poate că cel care a regretat cel mai mult acest divorţ sângeros a fost Ion Antonescu însuşi. Acum aflăm cine a fost artizanul principal al acestui dezastru naţional românesc: conducerea evreiască, din care făcea parte şi Matatias Carp!… Se adaugă astfel o pagină nouă şi neaşteptată la inventarul crimelor şi trădărilor de care de-a lungul istoriei românii au avut parte din partea evreilor! (…Mă rog, a unor evrei, unii mai lideri, mai kazari?)

Rebeliunea legionară a fost aşadar opera „conducerii evreieşti”, care a dus astfel până la capăt acţiunea fundamental anti-românească de a-l separa pe Antonescu de legionari, de a-i scoate pe legionari de la guvernare şi de a-i compromite prin crimele şi ororile din ianuarie 1941, crime care nu s-au produs niciodată sau, de se vor fi săvârşit, nu legionarii le-au făptuit.
Rămâne deci cum a spus Ţuţea: Legionarii nu au omorît niciun evreu!
Cartea Neagră ne mai oferă o şansă de a ne dumiri ca lumea la pagina 93:
„5 octombrie 1940.
Un nou comunicat semnat de conducătorul statului, arată starea de ameninţare permanentă în care se găseşte populaţia evreiască. Textual, comunicatul spune, între altele:
Unele elemente îmbrăcate clandestin în cămaşă verde (…) merg din casă în casă şi din întreprindere în întreprindere, în capitală şi în ţară, pentru a ameninţa, a teroriza şi a stoarce bani”.
Informaţia că unii derbedei îmbrăcau „clandestin” cămaşa verde ne pune pe gânduri. Mai întâi ne amintim că după numai câteva luni, în ianuarie 1941, circa 30.000 de cămăşi verzi, procurate de evreul comunist Constantin David din URSS (vezi Ion Coja, Legionarii noștri, pag. 209), au fost îmbrăcate de „bandele ucigătoare şi jefuitoare”, recurgându-se astfel la un truc diversionist, exersat deja, precum se vede, cu câteva luni înainte de diversiunea cea mare din ianuarie, confirmând-o ca diversiune!
Cel mai plauzibil este ca acele „elemente” să fi fost evrei! Ipoteza ne este sugerată şi de documente comuniste de mai târziu. Într-o şedinţă a Comitetului Central al Partidului Comunist din România, ţinută în 5 octombrie 1945, ședință „care se referă la populaţia evreiască”, printre multe alte accente şocant de critice la adresa evreilor, înregistrăm şi dezvăluirea făcută de Vasile Luca cum că mulţi evrei după 23 august 1944 „s-au îmbrăcat în haine ruseşti şi au luat vitele de la ţărani”! (Vezi Teodor Wexler şi Mihaela Popov, Anchete şi procese uitate 1945-1960, vol.I, pag. 26.)
Mai citez o dată: evreii – firește, unii evrei, „s-au îmbrăcat în uniformele militarilor ruși și au devastat gospodăriile țăranilor români”!…
Aşadar stratagema, sigur de nişte evrei efectuată în 1945, de ce nu i-ar fi avut ca executanţi tot pe evrei în ianuarie 1941 sau in octombrie 1940?!… Oricum, să îmbraci cămaşa verde legionară şi să comiţi acte de abuz şi jaf, era un gest menit să şubrezească legăturile dintre legionari şi General. Se încadra perfect în strategia „conducerii evreieşti”.
Să menţionăm că în timpul războiului, în zonele ocupate de germani, politrucii sovietici, în majoritate evrei, sub conducerea unuia numit Leonid Brejnev, au organizat mici grupuri de diversiune: indivizi îmbrăcaţi în uniforme militare nemţeşti, care săvârşeau felurite acte criminale împotriva populaţiei civile, pentru a compromite relaţiile dintre această populaţie şi armata germană, pentru a sădi ură şi neîncredere faţă de germani şi pentru a împiedica astfel colaborarea armatelor de ocupaţie cu populaţia locală… Truc clasic, dar niciodată folosit de români.
Un cuvînt în plus despre documentul citat mai sus: este deosebit de important. Nu ne mirăm că a rămas necunoscut până la data când Teodor Wexler l-a publicat. În acest document găsim informaţii şi menţiuni cu totul neaşteptate despre Transnistria, în totală contradicţie cu afirmaţiile din Cartea Neagră, vol.III. Astfel, la un moment dat Vasile Luca spune în plină ședință aliderilot comuniști, majoritatea evrei: „Antisemitismul nu-l combaţi scoţându-i pe evrei din lagăr şi punându-i în fruntea tuturor (…)
Au venit evreii din lagăr şi în scurt timp au devenit milionari (…) nu prea sunt evrei deportaţi în Ardeal care au rămas în mizerie. Au devenit arhimilionari. (…)
Apărem noi (adică comuniştii – n.n.) şi punem toate organele de conducere, şi în fruntea administraţiei – elemente evreieşti. (…) Şi atunci s-a spus: Ce este aici, este un stat evreiesc sau un stat românesc? (…) Şi ce au făcut evreii din lagăre? Au venit cu saci cu ruble. (s.n.) Au cumpărat ruble cu 5 lei şi le-au vândut cu suta apoi. (…) Trebuie o luptă serioasă împotriva elementelor fasciste evreieşti, în primul rând.”
Lăsăm pentru altă ocazie comentariul acestui document publicat pentru prima oară de Teodor Wexler, un evreu care cunoştea bine adevărul despre Transnistria. Soţia sa s-a numărat printre evreii strămutaţi peste Nistru… Şi niciodată nu a găsit de cuviinţă să reclame „infernul” transnistrean. Evrei normali, aș zice.

În concluzie, Cartea Neagră, din motive greu de înţeles, la o lectură atentă ne oferă suficiente date pentru a putea fi citată în sprijinul tezei „noastre”: conducerea evreiască din România a fost implicată ca principal actor şi beneficiar al „rebeliunii legionare”. Spun beneficiar, căci aşa consideră Matatias Carp alungarea legionarilor de la guvernare, ca pe un triumf al „conducerii evreieşti”.
Și ne întrebăm:
Aveau oare nişte minoritari etnici dreptul să se amestece atât de adânc în destinul şi împotriva intereselor fireşti ale poporului care le oferise găzduire şi protecţie?
Mai ales în condiţiile în care cu numai câteva luni înainte, la cedarea Basarabiei, alţi evrei, de peste Prut, dăduseră dovadă de cea mai dezgustătoare lipsă de loialitate faţă de statul şi de poporul român!…
Aşadar, în ianuarie 1941, cu ocazia „pogromului” de la Bucureşti, nu evreii au fost victimele legionarilor, ci legionarii, şi o dată cu ei întreg neamul românesc, au fost victimele „conducerii evreieşti”!

Post scriptum
În ultima vreme s-a oficializat în ISRAEL DISTINCȚIA SEFARD- KHAZAR. S-A RECUNOSCUT DESCHIS CĂ MAJORITATEA ISRAELIENILOR SUNT KHAZARI! ȘI VOR UN STAT PROPRIU, FĂRĂ SEFARZI: KHAZARIA MARE, LOCALIZATĂ ÎN SUD-VESTUL UKRAINEI, CEEA CE CONFIRMĂ SUPOZIȚIILE NOASTRE DIN TEXTUL DE MAI SUS.
Prima parte aici: Cine au fost criminalii? Evreii sefarzi sau evreii kazari? (1)

Autor: prof. Ion Coja
Sursa: IonCoja.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.