Cinci pompieri brașoveni au plecat în misiune în Grecia, în cadrul unui...

Cinci pompieri brașoveni au plecat în misiune în Grecia, în cadrul unui program de asistență

0 278

Programul care se derulează în Grecia reunește echipaje operative de stingere a incendiilor din mai multe țări ale Uniunii Europene. Cei cinci pompieri brașoveni au plecat joi spre Atena.
În perioada 1 iulie – 1 august anul curent, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program pilot de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc. Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante. Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi analizată în funcție de dinamica situațiilor înregistrare în teren, la solicitarea autorităților elene, prin mecanismul european de Protecție Civilă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja
Misiunea se desfășoara în Grecia, pentru că în vara anului 2021, incendii uriaşe au distrus părţi întregi din pădurile din Atena și de pe insula grecească Evia. Atunci, la misiunile de stingere a incendiilor de pădure au acționat cu succes și echipe de pompieri români. Din nou, Ciprian Sfreja.
Primul contingent plecat spre Atena este format în total din 28 de pompieri și opt mijloace tehnice.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.