Charlie Kirk mult mai mult decât o simplă piesă într-o mașinărie politică!
Ideile nu mor niciodată. Se reaprind ciclic!
În alte trupuri! Cu alte voci!
Am mai spus: Habar n-aveam că există. Știu, o să ziceți că e acolo la ei și… ce atâta discuție?
Dar eu nu pot să mă raportez la el, ca la o știre externă.
Nu pot să mă raportez la Charlie Kirk ca la o simplă piesă într-o mașinărie politică.
Poate că așa o să rămână în ochii cinici, care măsoară viețile doar în cifre, partide și interese.
Dar în fața sicriului, în fața unei mulțimi care a venit cu noaptea-n cap, doar pentru a prinde loc să-l conducă pe ultimul drum, realitatea e alta: omul acesta a trezit ceva.
Nu doar o tabără, nu doar o cauză, ci acel instinct crud, de a asculta pe cineva care vorbește fără mască, fără catedră, fără titluri și diplome lucioase.
Eu nu l-am văzut ca pe un negustor de idei sau ca pe o rotiță a ideologiilor.
L-am văzut ca pe un creator în sensul arhaic al cuvântului: un krator, unul care modelează lutul brut al lumii și îi dă formă.
Nu avea nevoie de diplome, ca să pună oglinda, în fața unei generații pierdute. În timp ce mulți predicau teoria libertății, el arăta haosul desfrâului.
În timp ce alții construiau identități artificiale, el spunea, simplu și ferm: „Asta nu e viață, e rătăcire.” „Dovedește-mi că greșesc!”
O singură apăsare pe trăgaci a spulberat nu doar o viață, ci o întreagă familie, părinți, copii, soție. Pentru ce? Pentru o voce la microfon?
Cei mici rămași în urmă, nu vor înțelege mult timp povara acestui gol.
Vor plânge fără să știe exact de ce, îi vor căuta vocea și figura în dezbaterile publice și cam atât.
Cineva mi-a spus că sunt prea emoțională, că nu văd business-ul și mașinăriile din spatele personajului, folosit pentru interese care scapă cuiva care nu privește în ansamblu.
Că nu văd păienjenișul de bani, influențe și lobby.
Poate, așa e. Dar dacă viața ar fi doar asta, atunci de ce au venit zeci de mii de oameni la cinci dimineața, cu lumânări și suflete înmărmurite? Peste 100.000?
Eu cred că au venit pentru că, dincolo de polemică, omul ăsta a făcut ceva ce puțini reușesc: a aprins o scânteie.
Și asta nu se poate cumpăra.
Nu vi se pare nimic cunoscut?
Uneori, marile funeralii nu sunt doar despre moarte, ci despre măsura vieții. Iar aici, măsura nu e politică. E umană.
Vreau un Charlie Kirk și aici!
„Lumea nu se îngrămădește decât în jurul negustorilor de iluzii” ( Emil Cioran).
Poate! Și?…
Autor: Dana Macsim
Sursa: facebook.com
NOTA
Imagini din jurul stadionului aici: https://www.facebook.com/share/v/1GJhrUbxec/
Oaie!