Cetele de feciori – obiceiuri si traditii

Cetele de feciori – obiceiuri si traditii

0 156

Organizatiile de feciori aveau in frunte un sef, numit vatav sau jude. Aceste organizatii (4-7 pina la 18-20 de persoane) cuprindeau barbati necasatoriti. Ei aveau ca sarcini principale sa organizeze dansurile si petrecerile tineretului satesc in sarbatorile de iarna, sa colinde la Craciun si sa indeplineasca diferite rituri si ceremonii, majoritatea cu un vadit caracter arhaic.


Cetele isi desfasurau activitatea principala de obicei intre Craciun si Boboteaza sau sfintul Ioan (6-7 ianuarie), dar unele se prelungeau intreg anul. In cazul acesta din urma, care era o exceptie, cetele mai indeplineau si alte obiceiuri de peste an. Majoritatea cetelor se constituiau de Sf. Nicolae (la 6 decembrie). Atunci se fixau persoanele care intrau in ceata (dupa cum vroiau, dupa cum se intelegeau feciorii intre ei), iar cei intrati isi alegeau conducatorii: un vatav mare si un vatav mic, un stegar (care purta steagul), un colcer (care avea grija de elemente), un crismar (care avea in grija bautura), un casier (care minuia banii), etc. Conducatorii se alegeau prin vot, iar vatavul mare, uneori prin licitatie (care dadea mai mult).



Portul popular al feciorilor


Fecorii se imbracau numai in pieptare (haine de panura), purtau toti caciuli sau palarii la fel, isi puneau pe piept briie colorate sau tricolor in diagonala (vatavul doua, crucis), iar in palarie sau caciula podoabe mari, tot uniforme (facute din fire rosii si aurii, pene, ciucuri, iedera etc), numite vistre. in unele parti,conducatorii purtau bastonase sau chiar bite; mijloacele difereau, dar scopul era acelasi: feciorii din ceata cautau sa se infatiseze astfel (prin diferite semne distinctive) incit sa poata fi deosebisi de ceilalti.


In unele sate cetele aveau steag. Acesta era facut de obicei din doua basmale colorate, din cele ce se purtau numai in sarbatori, prinse de un bat lung de 1-2 m., infasurat cu bete, care avea la virf o cruce, precum si alte multe podoabe: panglici, flori artificiale, precum si clopotei. El avea un mare rol ceremonial: ceata mergea pretutindeni cu steagul si tot cu steagul dansa (il jucau feciorii pe rind, incepind cu vatavul). Cind ceata era la gazda, steagul se arbora fie la podul casei, fie la poarta, inaltat pe o prajina foarte inalta. Cei care nu faceau parte din ceata aveau dreptul, daca puteau, sa “fure” steagul (il puteau smulge si din mina stegarului sau a celui care il juca). Daca reusea sa fuga cu el fara a fi prins pina la circiuma satului, se chema ca a cistigat, si in acest caz ceata trebuia sa rascumpere steagul, platind atita bautura cita cerea invingatorul (de obicei 10-20 kg de vin sau 5-10 kg de rachiu). Era o mare rusine pentru ceata daca i se fura steagul, incit acesta era pazit cu cea mai mare atentie.



Gazda cetei de feciori


Ceata isi cauta o gazda, care era sediul ei in tot timpul cit functiona. Se prefera o casa mai incapatoare, fara copii sau cel putin fara copii mici,in care feciorii intrau ca intr-o familie: gospodarul care ii gazduia se chema uneori si tata de feciori, iar gospodina, mama de feciori, ei insisi socotindu-se intre ei frati sau firtati.


Aici ei invatau colindele, angajau lautari, faceau steagul, cumparau bautura, procurau lemne pentru foc, isi ingrijeau imbracamintea etc. Cetele de feciori frecventau in acest timp si sezatorile de fete, nu numai pentru a dansa si a petrece (cu glume, povestiri, cintece, jocuri), ci si pentru a obtine concursul fetelor, care de obicei le imprumutau basmale, panglici necesare confectionarii steagului.


Din ajun de Craciun pina la Sf. Ion feciorii din ceata se mutau complet la gazda si faceau gospodarie in comun: acolo dormeau, munceau, mincau si petreceau. Cheltuielile le suporta ceata, gazda punea la dispozitie numai casa (camera cea mai incapatoare, pentru locuit, pivnita pentru bautura, o camara pentru pastrarea alinentelor si bucataria pentru gatit); in plus barbatul supraveghea disciplina, iar femeia gazda ii ajuta la gatit si la intretinerea curateniei. in schimbul serviciilor aduse, gazdele mincau si beau impreuna cu ceata, din ceea ce se stringea din sat.


Cit timp stateau la gazda, feciorii nu puteau parasi ceata fara aprobarea vatavului, iar acesta fara stirea cetei; ei nu aveau voie sa intre cu palaria pe cap, nici sa puna coatele pe masa in timpul cit mincau; nu aveau dreptul sa se imbete, sa provoace scandaluri, sa lase fetele nejucate etc. Pentru cei care incalcau aceste “porunci” existau felurite pedepse, de la amenda in natura (bautura) pina la eliminarea din asociatie.


In afara de invatatul colindelor (1-2 ore de repetitie in fiecare seara), feciorii din ceata aduceau lemne din padure sau stringeau lemne taiate gata de pe la oamenii din sat. Cind mergeau la padure, ei se adunau la gazda de cu noapte si porneau cu carele. Se intorceau seara strigind si chiuind de joc, cu caii si carele impodobite cu brad, panglici etc.



Noaptea de Craciun


Ceata de feciori mergea in noaptea de ajun cu lautarii (sarbatoriti erau cei ale caror zile onomastice cadeau in perioada de la Craciun si pina la Boboteaza) si le cintau la fereastra, trageau cu pustile de vinatoare in aer (in lipsa acesteia pocneau cu o bita in una din porti). Cei sarbatoriti veneau a doua zi la ceata si faceau “cinste”: dadeau o oarecare suma de bani, in schimbul careia ceata le dadea bautura, care se bea de catre toti cei de fata. Cei sarbatoriti puteau da cinstea si la ei acasa sau puteau invita ceata a doua zi dimineata la circiuma comunala. Oamenii batrini sau bolnavi era scutiti de aceste ceremonii, dar de obicei in aceasta perioada toti doreau sa-si petreaca ziua onomastica impreuna cu ceata.


In noaptea de Craciun colindau din casa in casa. Doi dintre feciori mergeau inainte si intrebau gazdele daca ii primesc. Satul de obicei ii astepta, mai ales casele cu tineret, toata noaptea, cu portile deschise, cu ciini legati, cu lampile aprinse. Ei cintau fie la fereastra, fie in casa, sau si la fereastra si in casa (dupa sat), iar uneori dupa cum dorea gazda. in unele sate, in loc de colinde se strigau strigaturi de joc, cinta muzica si se juca sub fereastra.


Ceremonialul din casa era mult mai bogat si foarte variat de la sat la sat. Se intra in casa cintind sau spunind buna seara si dind mina cu ai casei. Feciorii se asezau in fata mesei (situata de obicei spre fundul camerei) sau in jurul ei, pe doua grupe, dintre care una in frunte cu vatavul, cinta o strofa; cealalta in frunte cu crismarul, cinta cealalta strofa. Se cinta una sau mai multe colinde. Gazda putea sa ceara o colinda anume, fie pentru ca ii placea, fie pentru ca voia sa incerce ceata daca o mai stia (de obicei colinde mai vechi, de pe vremea cind gospodarul insusi fusese june si facuse parte din ceata). Dupa aceea se faceau 2-3 jocuri scurte (mai ales daca erau fete sau femei tinere in casa). Se luau darurile de pe masa si vatavul multumea (multumiri lungi, ceremoniale, gata facute) si ura gazdei si casei lui sanatate, prosperitate, belsug. Gazda dadea mina cu feciorii si multumea la rindul ei.


Obiceiuri si credinte populare


A doua zi de Craciun, ceata dadea o masa, un adevarat banchet la gazda ei, la care erau invitati mai marii comunei din acea vreme (preot, notar, primar, invatator). Se minca, se bea, se discuta, se rosteau cuvintari.


Exista credinta ca in perioada aceasta (in noaptea de Craciun sau de Anul Nou) se “deschidea cerul” si “vorbeau animalele din grajd”. Cele 12 zile de la Craciun incolo reprezentau anul si se credea ca asa cum vor fi acele zile vor fi si lunile de peste an. Ziua intii de Craciun reprezenta nu numai luna ianuarie, ci anul intreg, incit era considerata ca o zi cu dubla valoare prezicatoare. In unele sate, de revelion (1 ianuarie) se trageau totusi clopotele pentru “ingroparea anului vechi” si se colinda din nou, spre zori, casa de casa, cu cintece speciale si urari de bine pentru anul care vine. Obiceiurile acestea se desfasurau si independent de cete.

Desfacerea cetei
Cetele durau de obicei pina la Sf. Ion (7 ianuarie). Inainte de a se desface si cu prilejul desfacerii indeplineau foarte multe ceremonii, variate de la sat la sat, afara de ultima masa, care se tinea peste tot si la care se minca si se bea tot ce le mai ramine.
In unele sate, spre sfirsit, feciorii din ceata, se travesteau in tot felul de “masti” (numite budihali), de asta data “masti umane”(antropomorfe, nu zoomorfe), se imbracau urit, isi dadeau cu funingine sau cu faina pe obraz, se deghizau in femei, in tirgoveti, ursari, caldarari, si se napusteau, facind galagie mare pe ulitele satului (batind din coase, caldari),cu copii dupa ei, spunindu-si reciproc tot felul de cuvinte de ocara. Mastile acestea, care in majoritatea satelor apareau de “carnaval” (lasatul postului de Pasti), intrau si prin case, se luau dupa fete si femei, faceau peste tot dezordine si mici stricaciuni (luau obiecte de prin curti, alimente de prin bucatarii) si, in acelasi timp, faceau dansuri pe la toate rascrucile. Obiceiul purta numele semnificativ de “a bate tufa” (probabil pentru a alunga sufletele celor morti, dupa implinirea celor 12 zile, cit a fost deschis cerul si au putut veni pe pamint, participantii deghizindu-se pentru a nu fi recunoscuti).

In alte sate, la sfirsit cetele, de asta data nemascate, faceau cite un joc la fiecare capat de sat si la mijlocul satului; in altele, isi “ardeau salasul”; scoteau in curte sau pe strada paiele pe care dormisera cele doua saptamini, le dadeau foc si sareau peste ele (probabil rituri de purificare).

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.