CET incalzeste doar jumatate dintre abonati

CET incalzeste doar jumatate dintre abonati

0 353

In aceasta perioada in care temperaturile au scazut simtitor, iar in apartamente este tot mai frig, CET Brasov anunta ca jumatate dintre apartamentele pe car ar trebui sa le incalzeasca vor ramane in frig.
Concret, pe sezonul rece 2008/2009, Centrala Electrica de Termoficare va livra agent termic doar la aproximativ 19.000 de familii din cele 33.000 pe care ar trebui sa le deserveasca. Cele 14.000 de familii „cu probleme”, nu au apa calda de mai bine de doua luni si nici nu vor avea caldura la iarna, fiindca au restante mari si vechi la plata facturilor. Familiile in cauza fac parte din asociatii de proprietari sau blocuri in care sunt oameni cu datorii foarte mari si mai ales foarte vechi catre furnizorul de agent termic. Zona cu probleme este cea acoperita de CT1 si CT2 Bartolomeu, CT Harmanului 46 si CT3 Astra, dar si de asociatii ori blocuri din Noua si Tractorul. Directorul CET, Florin Cutitei spune ca nu le mai poate face concesii, pentru ca restantele dateaza de cativa ani, iar graficele de reesalonare nu au fost respectate. In plus, indulgenta fata de datornicii vechi pune in pericol furnizarea catre toti ceilalti abonati, cum s-a intamplat de doua ori in aceasta vara, cand Distrigaz a inchis robinetul de gaz pentru toate sursele CET.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.