Cerbul de Aur 2009 ia drumul Italiei

Cerbul de Aur 2009 ia drumul Italiei

0 265

Trofeul Cerbul de Aur a fost castigat, anul acesta, de reprezentantul Italiei, Antonino.
Antonino, reprezentantul Italiei, a castigat trofeul Cerbul de Aur, Cerbul de Argint a revenit trupei romanesti The Marker, iar Cerbul de bronz va ajunge in Norvegia, fiind castigat de Ovi.
Premiul Special al Juriului a fost castigat de Glen Vella, din Malta, iar Premiul de Popularitate, ales pe baza voturilor exprimate de telespectatori pe perioada celor trei zile de concurs, a fost castigat tot de reprezentantul Norvegiei, Ovi.

Un moment special al Galei laureatilor l-a constituit acordarea premiului pentru intreaga activitate chitaristul american Steve Vai.

Cateva cuvinte despre castigatorul anului 2009. Antonio Spadaccino s-a nascut la Foggia pe 9 martie 1983. Pasionat de muzica, Antonino a inceput, de tanar, un periplu la concerte si festivaluri.
In 2005 a castigat premiul „Amicii” si tot in acel an a castigat si „Discul de aur” pentru primul sau single, „Ce la faro”.
In 2006 i-a aparut primul album, iar in septembrie a castigat premiul Lucio Battisti pentru cel mai bun cantaret.
Anul trecut Antonino, supranumit si „Barry White al Italiei”, si-a lansat al doilea album, care contine singleul care a facut furori in Italia, „Resta come sei”
Lui si celorlalti laureati din acest an ai Cerbului de Aur mult succes in continuarea carierei muzicale si ii dorim cat mai curand din nou pe meleaguri brasovene.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.