Centrul de copii şi juniori al FC Braşov are deja peste 300...

Centrul de copii şi juniori al FC Braşov are deja peste 300 de copii care învaţă fotbal de la antrenorii clubului

0 254

Centrul de copii şi juniori de la FC Braşov are deja peste 300 de copii care învaţă fotbal aici, însă e într-o continuă dezvoltare, asta chiar dacă bazele lui s-au pus abia de câteva luni. Chiar dacă aici încă nu este niciun antrenor cu licenţa PRO, majoritatea profesorilor au licenţa A şi B.

Copiii deja au început campionatele judeţene şi naţionale, iar rezultatele sunt unele destul de bune. 

Centrul de copii şi juniori şi-a început activitatea competițională la toate grupele, inclusiv cele de pe campionatul județean. Avem aproximativ 300 de copii legitimați şi 50-60 de copii în curs de legimitare pe grupele de inițiere. L-am adus şi pe Marian Cristescu în staff-ul centrului de copii, dar şi pe Laurian Păun şi Marius Filip, penultimul în locul lui Marian Constantinescu, la U19. Avem şi o colaborare cu Şcoala de fotbal Kinder Braşov. Copiii mai talentați vor veni către FC Braşov. Avem şi jucători în vederile loturilor naționale, la U16, Racz şi Pandele, şi la U15 Păun, Petrişor şi Vârciu. Cu cât muncim mai mult vor veni şi de la grupele mai mici copii talentaţi. La grupele mari, Braşovul suferă, la U19, la U17, nu doar FC Braşov ci tot fotbalul juvenil braşovean. Asta pentru că atunci când fostul FC Braşov nu a mai putut continua, toate cluburile au vrut să-şi ia câte o grupă de copii de acolo şi centrul a fost divizat. De aceea nici la grupele de elită nu sunt încă rezultatele pe care ni le dorim. Să sperăm că în viitor vom avea şi acolo jucători buni.”, a spus astăzi, într-o conferinţă de presă Ionuţ Mitroi, şeful Centrului de copii şi juniori al FC Braşov.

Mai mult, clubul intenţionează să aducă şi copii din alte localităţi care să fie cazaţi şi să poată învăţa la Braşov.

Vrem să aducem jucători şi din alte județe ale tării, cu şcoală şi cazare aici. Momentan, însă, să ne punem la punct cu tot ce înseamnă baze sportive şi infrastructura pe județ şi apoi să ne extindem. Copiii se antrenează pe stadionul Metrom, baza sportivă din Tractorul şi avem contract pentru jocuri cu cei de la Prejmer. Pentru iarnă am solicitat de la Primărie acces în sălile de sport existente.”, a mai spus Ionuţ Mitroi.

Rezultatele în campionate au început să apară, însă antrenorii de aici ţintesc mai sus, vor să formeze jucători pentru echipa mare, jucători care să facă pasul către echipe importante din ţară şi din străinătate.

Rezultatele sunt bune pentru început, dar nu putem să vorbim despre rezultate la copii şi juniori. Vreau ca aceste victorii să se vadă prin promovarea copiilor către echipe de seniori. Pun presiune pe noi, antrenorii, aceste rezultate. Vrem să ne axăm, insă, pe creşterea individuală a fiecărui copil de la fiecare lot. Să ne bucurăm în timp de rezultatele lor.”, a încheiat Ionuţ Mitroi.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.