„Cei mai influenţi oameni ai Chinei”

„Cei mai influenţi oameni ai Chinei”

0 39

Care credeţi că sunt cei mai influenţi oameni din China? Vă gândiţi la Xi Jinping? La premierul să Li Keqiang?
Nu, niciunul dintre aceştia. Atunci? Cineva de prin forţele de securitate ale Chinei? Greşit! Hmm, cine să fie?
Probabil cineva din Partidul Comunist Chinez, doar asta-i autoritatea supremă care alege liderul. Aşa e, doar că nu acolo sunt influencerii despre care vă vorbesc. Dacă punem cap la cap, observăm că, în realitate, niciuna dintre instituţiile de forţă nu face parte din zona de influenţă.
Ca să nu ne grăbim, vă voi spune la început ce înţeleg eu prin „influenţă” în China. E simplu, fiind cumva cam acelaşi lucru care e cam peste tot în lume: „zona de influenţă” este cea care desenează liniile directoare ale Chinei, acele linii de la care nu se abate nimeni, indiferent de condiţiile exterioare.
Este cumva o planificare pe termen lung unde preşedinţii vremelnici ai ţării bifează task-urile importante.
Din perspectiva enunţată rezultă limpede că preşedintele – care e cel mai puternic om al Chinei – nu este decât un individ căruia i se dau toate puterile pentru a putea bifa task-urile anterior definite de această zonă de influenţă. Indiferent ce ar face, face în direcţia anterior descrisă. Sună absolut diferit faţă de ceea ce credeaţi, nu-i aşa?

OK, nu voi ţine mai mult decât trebuie în suspans şi vă voi da două nume: Qiao Liang şi Wang Xiangsui. Nu vă chinuiţi să căutaţi în memorie. N-a auzit mai nimeni despre ei, dar sunt cei mai influenţi oameni din China.
Primul (născut în 1955) este general pensionar, iar cel de-al doilea (născut în 1954) profesor universitar şi colonel în rezervă. Aşa cum observaţi fac parte din aceeaşi generaţie postbelică, fiind educaţi în întregime de către sistemul aflat la putere în China şi venind dinspre armată.
Cei doi sunt oameni cât se poate de simpli şi, probabil, dacă mergi în China, te poţi întâlni cu ei pe stradă. Ce-i totuşi atât de important în ceea ce-i priveşte?
Din nou treaba pare incredibilă deoarece e vorba de… o carte.
Numele cărţii pare banal: „Războiul fără restricţii”(literal titlul s-ar traduce cu „Războiul dincolo de limite”). Textul a devenit disponibil în engleză prin anul 1999, asta după ce a circulat în mandarină prin toate instituţiile Chinei. Mai mult, la ora actuală, textul cărţii este utilizat în educarea tinerelor generaţii.
În principal cartea analizează slăbiciunile Americii şi desenează strategii de învingere a SUA pornind de la doctrina principală a noului război (aşa cum îl văd autorii), anume un război a cărui caracteristică principală este că nu are nicio regulă, se desfăşoară pe mai multe planuri care nu implică obligatoriu armata. Dacă vreţi, este un fel de manual de căpătâi al războiului hibrid.

Recunoscându-şi slăbiciunile faţă de SUA, cei doi creionează metode alternative de atac. Astfel autorii descriu patru direcţii principale de război care nu au de-a face cu armata: politic, economic, electronic şi terorist. Războiul politic presupune metode de influenţare în vederea adoptării anumitor decizii. Asta se face prin militantism şi prin utilizarea pârghiilor internaţionale. Cel economic constă în distrugerea unor economii fără a avea, aparent, nicio activitate ofensivă. Războiul electronic presupune manipularea mediului contemporan de comunicaţie, penetrarea reţelelor electronice, extragerea de informaţii confidenţiale s.a.m.d. Iar terorismul este ceea ce înţelegem toţi, cu diferenţa că, în conformitate cu definiţiile cărţii, activitatea teroristă trebuie să se desfăşoare în conformitate cu un plan bine închegat care trebuie să aibă ca efect erodarea încrederii cetăţeanului în capacitatea de apărare a propriului stat şi, în final, la prăbuşirea sistemelor de securitate ale ţării ţintă. De asemena, cei doi creionează şi strategiile de apărare ale ţării care trebuie să se subordoneze noilor tendinţe.

Despre războiul hibrid Occidentul a aflat în urmă cu 5, maxim 10 ani. Ar trebui să înţelegeţi cămanualul de faţă circulă prin instituţiile chineze încă din anii 80, iar succesul economic al ţării realizat prin „deschiderea istorică” este în realitate un pas din veritabilul manual al celor doi. Fac remarca de faţă pentru a se înţelege mai bine cât de înapoiat este Occidentul din punct de vedere strategic.

Ceea ce vă spun în articolul de faţă este că la momentul actual China desfăşoară un război împotriva SUA(şi a Occidentului) utilizând o tehnică practic „open source”. V-am spus doar că începând din 1999 textul a fost disponibil în engleză, fiind apoi tradus practic instantaneu în principalele limbi de circulaţie. De ce totuşi nu se iau măsuri? O să râdeţi: motivul e de-a dreptul incredibil. În ciuda existenţei traducerilor, cartea este de neînţeles pentru marea majoritate a oamenilor. Inclusiv varianta sa chineză. Stilul scrierii este unul voit greoi, unele banalităţi se repetă pe pagini întregi, chestiunile esenţiale sunt uşor de trecut cu vederea. Ai impresia că citeşti ceva similar catrenelor lui Nostradamus. De fapt e un text criptat care necesită o cheie specializată pentru înţelegere. Acesta este motivul pentru care majoritatea celor care citesc textul au impresia că se află în zona de propagandă anti-americană specifică regimului chinez.

În mod evident nu este aşa. China îşi urmează master-planul de acaparare şi destabilizare fără a se abate de la drumul creionat de cei doi. În timp ce noi vorbim de „tragedia umanitară a lockdown-ului din Shanghai”, prin prisma cărţii ar trebui să înţelegem că e foarte posibil să avem de-a face cu o tehnică de auto-sabotare, culmea, descrisă destul de bine în carte.

Surprinşi? N-ar trebui să fiţi surprinşi! Ar trebui în schimp să înţelegeţi o altă realitate: nici măcar acum nu este pe deplin înţeles Sun Tzu, în ciuda tonelor de interpretări existente. China îşi poate prezenta la liber planurile sale, iar Occidentului îi va fi imposibil să înţeleagă despre ce e vorba. E un hău cultural teribil între noi şi ei, un hău pe care ei l-au acoperit, înţelegând cu exactitate cum funcţionează şi cum se exprimă lumea occidentală. În sens invers însă lucrurile stau acum exact la fel cum au stat şi-n urmă cu 2000 de ani. Lumea occidentală e incapabilă să înţeleagă China. În contextul actual asta o face o victimă sigură.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.