Ceaușescu avea ambiția armei nucleare românești, după sprijinul pentru nuclearizarea Coreii de Nord
Puțină lume știe că Nicolae Ceaușescu l-a trimis în anii 70 pe fiul său, Valentin, expert fizician în fizica nucleară, să contribuie fundamental la programul nuclear al Coreii de Nord.
Nu la mult timp după aceasta, în timpul lui Kim Ir Sen, țara asiatică a dobândit capacitatea de a construi arme nucleare. Prin urmare, Ceaușescu a considerat că este posibil și pentru România să devină putere nucleară, mai ales că dispunea de fizicienii necesari și de institutul de cercetare nucleară de la Măgurele.
Perioada luării acestei decizii a coincis cu înrăutățirea relațiilor cu Uniunea Sovietică, perioadă care a început în 1968, odată cu invazia sovietică a Cehoslovaciei și cu magnificul său discurs de condamnare a agresiunii URSS, și s-a continuat până în anii perestroikăi lui Gorbaciov.
În ce măsură ar fi fost posibilă obținerea armei nucleare de către Ceaușescu nu este clar, mai ales că România dispunea de uraniu, dar nu dispunea încă de reactoarele de la Cernavodă funcționale, cu ajutorul cărora să îmbogățească uraniul necesar, prin urmare acesta trebuia îmbogățit în Uniunea Sovietică.
Dacă ar fi reușit dictatorul român în ambiția sa nucleară, probabil că una din țările cărora le-ar fi furnizat bomba nucleară ar fi fot Iranul, cu care România avea cele mai strânse relații încă din anii 60, iar Iranul era principalul furnizor de petrol al țării noastre.
Adrian Severin face o aluzie la acele timpuri și la ambițiile nucleare ale lui Ceaușescu, dar a ezitat să intre în amănunte. O ambiție similară ca România să dețină bomba nucleară a fost formulată de senatorul brașovean al PRM, Nicolae Iorga, în 2023, declarație preluată atunci de Ziua de Brașov și de cotidianul Ziua al lui Sorin Roșca Stănescu.
Invitat în emisiunea Marius Tucă Show, potrivit Gândul, Adrian Severin a făcut niște afirmații uimitoare privind planurile pe care le avea dictatorul Nicolae Ceaușescu în anul 1989, înainte de Revoluție.
Acesta susține că liderul comunist ar fi avut chiar ambiția realizării unei arme nucleare, similar cu liderii Orientului Mijlociu.
„Domnule profesor, aduceți-vă aminte de România în anul de grație 1989, până la Revoluție. Se spunea că există foame, că este dictatură, că nu există libertate de exprimare și așa mai departe. Același lucru pe care, într-un fel, îl regăsim și aici. Sigur, Ceaușescu nu avea ambiția realizării bombei nucleare”, afirmă moderatorul.
„Nu se știe. Să știi că avea”, declară Adrian Severin.
„Avea?”, întreabă moderatorul.
„Normal”, confirmă acesta.
„Ceaușescu a avut toate ambițiile din lume”, concluzionează moderatorul, conform Gândul.
Libiu Dan Mateescu
NOTA
Petre Țuțea a avut o reacție surprinzătoare și memorabilă atunci când a auzit zvonurile despre ambițiile nucleare ale lui Nicolae Ceaușescu. Filosoful nu vedea acest demers ca pe o simplă ambiție militară, ci ca pe un act de demnitate națională și suveranitate. Iată principalele idei transmise de Țuțea în dialogurile sale despre acest subiect:
- Legitimitatea suveranității: Țuțea considera că posesia unei arme nucleare ar fi scos România din postura de „vasal” și ar fi oferit țării un statut de forță de netăgăduit în fața marilor puteri.
- Reabilitarea lui Ceaușescu: Într-o discuție celebră (adesea citată în contextul interviurilor acordate după 1989), Țuțea ar fi exclamat: „Păi, mă-sii cine l-o mai înjura pe Ceaușescu dacă face bomba!”. Prin aceasta, el sugera că realizarea unei astfel de capacități tehnologice și militare ar fi compensat, în ochii istoriei, multe dintre erorile regimului.
- Mândria tehnologică: Pentru Țuțea, bomba nu era doar un instrument de distrugere, ci o dovadă a geniului tehnic românesc și a capacității statului de a finaliza proiecte de anvergură mondială.
Contextul istoric al proiectului:
Deși Țuțea privea ideea prin prisma filosofică a puterii de stat, regimul Ceaușescu a avut într-adevăr un program de cercetare nucleară. România a deținut tehnologie CANDU și a experimentat cu separarea plutoniului la Institutul de Cercetări Nucleare de la Pitești, însă programul a fost monitorizat strict de AIEA și abandonat oficial după 1989.(I.A.)
