Ce urmează în Ucraina

Ce urmează în Ucraina

0 236

Mulţi cred că situaţia din Ucraina s-a cam fâsâit şi că s-a ajuns la o înţelegere tacită de îngheţare a conflictului. La fel am crezut şi eu. E fals! Într-adevăr, prin părăsirea Hersonului, ruşii şi-au asumat un eşec. Spun insiderii că au fost împinşi s-o facă deoarece au crezut că vor obţine pacea la G-20. De fapt nu pacea, ci îngheţarea conflictului şi acceptarea tacită a situaţiei. Doar că acolo n-au obţinut nimic altceva decât un alt angajament al Occidentului pentru suportul militar al Ucrainei. Asta în ciuda dezastrului din stocul de armament occidental. Este, dacă vreţi, o altă ţeapă pe care şi-o ia Putin, dar şi o întorsătură teribilă a situaţiei.
Chestiunea devine transparentă pentru toată lumea: fără o tranşare clară în teren, conflictul nu are absolut nicio şansă de a se închide. E clar că negocierile nu pot exista, astfel încât s-a ajuns la un conflict de tipul totul sau nimic.

Ce înseamnă asta?
Din punctul de vedere al Ucrainei, lupta va continua până-n pânzele albe, scopul său fiind eliminarea totală a Rusiei de pe teritoriul său. Asta include şi Crimeea. Ce se obţine? Practic totul deoarece, în retragerea lor, ruşii vor fi obligaţi să ia şi populaţia de acolo, astfel încât statul nazist ucrainean va obţine teritoriile aşa cum şi le doreşte: fără populaţie, numai bune de repopulat. Înţelegeţi despre ce e vorba.
E clar că ar fi un dezastru absolut pentru Rusia. Nu doar faptul că Occidentul îşi va pune în funcţiune din plin maşinile de tocat de tipul Tribunalului Penal de la Haga, dar, în special, se va obţine intrarea Ucrainei în NATO cu fruntea sus. Rusia nu va mai avea scăpare şi va fi dezintegrată. Ar fi un dezastru geopolitic major, aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie! Să vedem acum care-i miza Rusiei.
E clar că situaţia frontului e fragilă. Asta înseamnă că Rusia nu a dat lovitura necesară. Ce însemană lovitura necesară? E acea lovitură care i-ar putea pune pe liderii occidentali în situaţia de a-şi concedia papiţoiul de la Kiev şi de a cere direct concesii Rusiei.
De ce-ar face Occidentul asta? Simplu: pentru că ar şti că un dezastru în Ucraina e un dezastru al său. Fără stocuri de arme, cu o armată mai mult decât fragilă(situaţie recunoscută chiar din interior!), Occidentul nu poate face faţă unei victorii clare a Rusiei. De aceea va acţiona prompt atunci când va suna semnalul de alarmă. Există aşa ceva? Da, există!
Ideea e simplă şi ţine strict de şahul geopolitic.
În contextul conflictului actual sunt trei oraşe de importanţă existenţială pentru Ucraina. Acestea sunt: Harkov, Odesa, Dnipro. Apoi, avem patru oraşe de importanţă secundară: Zaporoja, Krivoi Rog, Nikoleiev  şi Herson. Tabla de şah ucraineană ne spune că dacă ruşii reuşesc să cucerească două dintre oraşele mari, Occidentul va declanşa negocieri cu Rusia. Dacă ruşii reuşesc să cucerească cele trei oraşe cheie ale Ucrainei, Occidentul se va ruga de Rusia să accepte negocierile.
Cu excepţia Harkovului, fiecare oraş principal cucerit vine la pachet cu obligativitatea a cel puţin unui oraş secundar de cucerit. Ocuparea tuturor oraşelor principale, aduce la pachet toate oraşele secundare şi zonele adiacente lor. 
Asta-i toată ecuaţia. E simplu de urmărit. Şi abia de acum lupta capătă sens. 

Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.