Ce-ti poate rezerva prezenta la urne

Ce-ti poate rezerva prezenta la urne

0 236

M-am dus si eu sa votez, chiar daca politica este o curva. Intotdeauna am avut relatii placute cu femeile, mai ales atunci cand am inteles necazurile curvelor.
Dar gandirea pestilor politici m-a blocat.
M-am dus si eu sa votez la sectia la care s-au dus si vecinii. Locuiam de vreo doua luni la adresa respectiva si nu-mi facusem inca mutatia din ratiuni personale.
M-am dus cu actul care dovedea ca sunt indreptatit sa locuiesc unde-mi duceam veacul, dar mi s-a reprosat, prima data, ca locuiesc acolo doar de doua luni, si nu de cel putin trei. Mi-am declinat din nou povestea cu ultimul sut al vietii care m-a imbrancit spre acea sectie de votare, am inclus cauzele si efectele, am zambit din priviri, cucerind sufletul presedintei sectiei de votare, dar nu am putut trece peste constiinta ei in functie.
Totusi, doamna cu ochi de caprioara s-a retras sa dea un telefon sefilor – personal prefer ochii instelati, dar pentru cauza natiunii am facut compromisul – si a venit sa-mi spuna ca, zic sefii ei, este cazul sa ma duc acolo unde am adresa de pe cartea de identitate, ca acolo sunt trecut pe liste si etc.
Pe masa, in fata ei, zacea o lista suplimentara, in care ma gandeam trecut, logic, si eu. I-am sugerat caprioarei ideea, dar s-a speriat ca de lup.
M-a insotit un zambet jenat spre iesire, unde doi jandarmi faceau pe motanii privindu-ma ca pe un soricel.
Mai pe-nserat am zis sa vad cum voi fi primit la sectia de vot de care tineam conform actului de identitate.
Aia au fost fericiti sa ma vada, pentru ca absenteismul era groaznic si eu eram probabil o bucatica de rotunjire a procentajului. Si mai eram si pe lista. Asa ca am prezentat actul de identitate, am primit buletinele de vot si o stampila si m-am retras in ceea ce se numeau cearceafurile intinse, ca in zonele tropicale drept dormitor, cabine de vot.
In cabina mi-am adus aminte ca mi-e foame de adevar, asa ca am pus pe fiecare buletin de vot cate sapte stampile, cifra care te duce in Nirvana. Nu am uitat sa tai, cu o carioca, trandafirul portocaliu.
Tarziu, tinand mana deasupra inimii amantei, ma gandeam cat de ilogice sunt regulile electorale.
Daca eu locuiesc unde am acoperis deasupra capului, conform unei hotarari judecatoresti si a unei legalizari notariale, de ce nu am fost lasat sa votez acolo unde era normal sa o fac? Chiar si fara mutatie.
Si de ce mi s-a permis sa votez intr-un loc parasit mai de mult?
Cu cei din ultima varianta nu mai am nici in clin si nici in maneca, viitorul putandu-mi surade prin candidatii din colegiul in care domiciliez.. Si atunci de unde gandirea asta absurd de idioata? In vraja momentului am vazut soarele intelepciunii apunand si nu-mi vad viata pusa in neprimejdie, iar viitorul tarii mi se pare critic.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.