Ce scria Jack London despre societatea capitalistă
Am cunoscut oameni care pledau verbal pentru pace, dar, de fapt, le împărțeau arme detectivilor, pentru ca să-i ucidă pe muncitorii protestatari; am văzut oameni care făceau spume la gură țipând despre barbarismul boxului, în timp ce ei înșiși erau vinovați de contrafacerea produselor de la care, în fiecare an, mor mai mulți copii decât erau pe conștiința „sângerosului Irod”.
Am discutat cu magnați industriali în hoteluri, cluburi și vile, în cupeurile vagoanelor de dormit și în cabinele navelor și m-am minunat de sărăcia nevoilor lor. În același timp, am văzut cât de nedezvoltată este mintea lor absorbită de interese de afaceri. De asemenea, mi-am dat seama că, în tot ceea ce se referea la afaceri, moralitatea lor era egală cu zero.
Iată un domn rafinat, cu fața aristocratică, el se numește director de companie, dar, de fapt, este o păpușă, un instrument ascultător al companiei în jefuirea văduvelor și orfanilor. Iar acest patron renumit al artelor, colector de ediții rare, care patronează literatura, este manipulat, după bunul plac, de către un șantajist bestial – șeful mașinii municipale.
Iar acest redactor, care publică anunțuri publicitare despre medicamente brevetate și nu îndrăznește să spună adevărul despre ele în ziar, de teama de a pierde comenzile de publicitate, m-a numit demagog josnic când am spus că de fapt cunoștințele sale de economie politică sunt depășite, iar cele de biologie sunt de o vârstă cu Pliniu.
Iată acest senator – instrument și sclav, mică marionetă a unui șef ignorant și brutal: în aceeași poziție se află și acest guvernator și acest membru al Curții Supreme; și toți trei se bucură de călătorii gratuite pe calea ferată.
Acest comerciant, care judecă pios despre generozitate și providență, tocmai și-a înșelat însoțitorii. Iată un filantrop renumit care, sprijinindu-i cu generozitate pe misionari, le impune muncitoarelor sale să lucreze timp de zece ore pe zi, plătindu-le un salariu mizer și, astfel, împingându-le să se prostitueze.
Iată un filantrop pe ale cărui donații s-au înființat noi catedre la universitate – el depune mărturii mincinoase la proces, pentru a câștiga mai mulți dolari și cenți…
Și m-am întors la clasa muncitoare, în care m-am născut și căreia i-am aparținut. Nu mai vreau să urc sus. Casele pompoase de deasupra capului meu nu mă încântă. Fundamentul clădirii societății – asta mă atrage. Aici vreau să lucrez umăr la umăr cu intelectuali, visători și muncitori conștiincioși și, urmărind atent ceea ce se petrece la etajele superioare, să clatin clădirea care se ridică deasupra fundației.
Va veni o zi când vom avea suficiente mâini și pârghii pentru cauza noastră și noi vom demola această clădire cu tot cu putregaiul, cadavrele neîngropate, egoismul monstruos și tocmelile ei murdare.
