Ce ruşine, ce lipsă de onoare, câtă impotenţă!

Ce ruşine, ce lipsă de onoare, câtă impotenţă!

0 311

Atât sunt în stare! Pâra la Poartă! Frica de naţionalişti şi suveranişti! Tipic apatrizilor, oportuniştilor laşi!
Auzi: Partidul NAŢIONAL Liberal! Cum de nu vă crapă obrazul de ruşine? Voi “NAŢIONAL”? Ştiţi ce înseamnă cuvântul ăsta? Impostorilor, haită de lăcuste, samsari medievali!
NAŢIONAL (conform DEX): Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat….
Deci, cine se uită în gura şi la faptele voastre asta trebuie să înţeleagă despre români? Că îi caracterizaţi? Că toţi sunt ca voi şi ca liderii voştri? Beţivi, hoţi, fricoşi, turnători, trădători, incapabili să-şi rezolve singuri problemele, mereu cu delaţiuni şi cu mâna întinsă după o benevolenţă străină?
Atât vă duc baierele de mari conducători de naţie? Să vă smiorcăiţi pe la cancelarii străine? “Nene poliţist, m-a înjurat ăla?!!!” Voi având în fruntea voastră un fost puşcăriaş – infractor?

Cum să va numiţi voi partid NAŢIONAL când tot ce faceţi este antinaţional? Când tot ce vă duce capul este să vă ploconiţi în faţa altor limbi, religii şi culturi, să puneţi la mezat ţara cu întregul ei amărât de popor doar ca să vă scăpaţi fundurile? Fotoliile voastre împuţite? Colacele voastre de tuhăs cu gaură şi fosă septică de unde se ridică, groşi, aburii pestilenţei? De unde vă lăsaţi inspiraţi de duhorile puterii?

Băi Iohannis, băi Câţu, băi Boc, băi Bogdan, băi Flutur, băi ghioceilor ce vă puneţi capră în faţa multisexualilor elgibitişti din UE şi SUA, doar – doar înclinaţiile lor “progresiste” o să vă mai prelungească cu câteva zile sau săptămâni dominaţia? Nu vă e ruşine? N-aveţi pic de demnitate?
Nu vă îngrozeşte portretul umilitor pe care îl faceţi ţării cu văicărelile voastre multilingve, cu coloana voastră vertebrală de dromader?
Auzi ştire (şi agramată pe deasupra, ce v-aţi fi aşteptat?): “PNL a informat reprezentanţii UE și SUA asupra colaborării USR PLUS şi partidul extremist, antisemit AUR
Şi două citate din… “informare”:
“În documentul oficial, am subliniat faptul că noua alianţă conjuncturală creează premisele aducerii la putere a unui partid neofascist, xenofob, antisemit, care a ultragiat în permanenţă memoria victimelor Holocaustului, a încercat reabilitarea criminalilor de război şi a promovat ura împotriva minorităţilor etnice şi sexuale”.

* * *

„În final, am făcut apel către omologii mei să condamne public şi să împiedice imediat […] orice cooperare politică sau asociere între USR-PLUS şi Alianţa pentru Unirea Românilor, în orice etapă şi în orice scop”.

Pe scurt, eunucii ăştia galbeni, cu tupeul cât casa şi cu biluţele cât mazărea, nu doar că au turnat ca ultimii ciripitori la stăpânii lor de peste hotare (ei zic că au “informat”), dar au mai cerut şi ajutor efectiv, şi intervenţii faptice (“să condamne public şi să împiedice imediat”), recunoscând astfel că le-a scăpat situaţia de sub control. Că singuri nu o pot rezolva.
Pentru mine, ca român, este o uriaşă ruşine să am astfel de conducători care, la cel mai mic pericol, deschid geamurile şi ferestrele ţării şi încep să urle după ajutor spre toate punctele cardinale.
De-asta m-am şi înfuriat!
De-asta şi afirm cu toată tăria: PEŞTELE DE LA CAP SE-MPUTE!
Iar CAPUL picoteşte la Palatul Cotroceni!

Contele de Saint Germain

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.