Ce nu vor să recunoască istoricii maghiari: Formarea Principtelor Române a...

Ce nu vor să recunoască istoricii maghiari: Formarea Principtelor Române a protejat Ungaria și a consfințit,partial, independența lor!

0 298

 

Aceste „procese istorice” care nu trebuie „limitate” doar la sec.XIX –  existând înainte de Mohacs, au inceput sa se coaguleze încă în timpul emancipării unui mic stat al lui Orhan, fiul lui Osman, față de statul mongolilor. 
 Acest lucru se întâmpla între anii 1330-1335, perioadă în care știm că Basarab I obține independența Principatului Tarii Romanesti , dupa  Batalia de la Posada. 
Cert este că otomanii reusesc sa puna piciorul pentru prima dată în Europa abia înspre  anii 1352-1354, timp în care am văzut că în Moldova se petrece primul „descălecat” al lui Dragoș și formarea, la nord de Dunare a unei adevarate mărcii de apărare în fața invaziilor tătare.
 Vom vedea că istoriile Imperiului Otoman și ale celor trei Principate Române își însușesc puncte comune, care poate au contribuit la felul în care turcii i-au privit pe locuitorii din aceste mari ținuturi românești cu populatii importante  si armate proprii stabile.  

Atunci când Baiazid Ildârâm, cel mai mare sultan al Marelui Imperiu s-a „ferit” sa atace direct principatele de dincolo de Dunare, mai intai cucerind Târnovo și Vidin, si invingand apoi zdrobitor Ungaria la Mohacs, Țara Românească era condusă de strălucitul domn Mircea cel Bătrân. După mai puțin de un secol, și Moldova va cunoaște o epocă de mare înflorire sub sceptrul lui Ștefan cel Mare.
Nu mai vorbim de Transilvania unde Principele Iancu de Hunedoara câștiga la Belgrad în fața cuceritorului Constantinopolului Mahomed al II-lea și în acest fel, blocând drumul Imperiului Otoman prin „poarta Europei”. Iată așadar prima cauză pentru care „Țările”romanestinu au fost cucerite : o istorie în general, comună și rezistența remarcabilă a voievozilor români în fața sultanilor.

In anul 1406 înțeleptul Voievod al Valahiei isi definea astfel titulatura domneasca, foarte sugestiv” Io Mircea, mare Voievod și domndin mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți,încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului, Herțeg și domnitor al Banatului , Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la Marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”…

Sunt cunoscute în istorie doar două tentative prin care Imperiul Otoman a încercat anexarea „Țărilor” la Inalta Poartă. Ele datează din 1522, când s-a încercat transformarea bisericilor în moschei și instituirea administrației și forțelor de ordine otomane după moartea lui Neagoe Basarab și respectiv, din 1595 la inițiativa declarată a lui Sinan Pașa, fiind vizate ambele provincii. Dar știm cu ce anume s-au soldat aceastăe intenții… 

Cu rezistența și victoria lui Mihai Viteazul. prima tentativă a purtat în mod expres un aer local, în timp ce a doua a fost comandată direct din centrul Istambulului.
Dar și contextul internațional a favorizat rămânerea Țărilor Române și punerea acestora ca state – tampon, între Islam si interesele puterilor europene. Pe lângă contextul internațional, trebuie amintită capacitatea de rezistență a românilor și lupta fățișă a acestora pentru a nu fii subjugați.

 Un alt aspect a fost cel economic. Se spunea că: „Principatele Române nu se aflau pe direcția principală a cuceririi turcești, ele ocupând o poziție oarecum lăturalnică față de această linie.” (P.P. Panaitescu) Imperiul Otoman avea nevoie de Țările Române din rațiuni economice. Îi convenea mult mai mult Imperiului să le domine indirect, decât să le cucerească. Hambarul de provizii” cum erau cunoscute Moldova și Țara Românească trebuiau să rămână intacte, de pe urma bogățiilor provinciilor profitând otomanii.

Țările Române erau puse laolaltă cu Egiptul, de unde Imperiul Otoman preleva mari cantități de aur. Într-o scrisoare se amintea că „majoritatea proviziilor Istambului cel bine ocrotit vin de acolo.”
Exista deci, o mare varietate de produse și diversitate de bogății: de la carne de oaie și vită, sare, orz, la cai de tracțiune, lemn, cânepă necesară pentru corăbii, miere de albine și ceară, brânză, șoimi, ș.a.m.d. Au ajuns să fie numite „cămară de provizii” în secolul al XVIII-lea. Chiar dacă a circulat ideea transformării în pașalâcuri, provinciile românești au dăinuit sub forma unor state care plăteau tributuri Porții. (sinteza InfoBv)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.