Ce faci in weekend

Ce faci in weekend

0 179

Sfarsit de saptamana bogat in evenimente culturale in orasul de sub Tampa. Teatru pentru cei mari si pentru cei mici, opera, festival pentru tineri, toate la dispozitia brasovenilor care doresc sa-si petreaca un sfarsit de saptamana cat mai relaxant.

Festivalul de teatru EuroArt
In perioada 22-24 mai 2008, Centrul Cultural German si Alianta Franceza organizeaza Festivalul de Teatru pentru Tineri EuroArt. La eveniment participa trupe de elevi din Baia Mare, Brasov, Bucuresti, Constanta, Craiova, Iasi, Sibiu si Sfantu Gheorghe. Festivalul e dedicat pieselor de teatru in cat mai multe limbi straine. In cadrul manifestarii, sambata, 24 mai, incepand cu orele 20.00, la Centrul Cultural Reduta va avea loc spectacolul “Wenn Gotter zu sehr lieben”/ Cand zeii iubesc prea mult, in interpretarea actritei Anne Dusterhoft (Germania). Intrarea este libera.

“Rigoletto”, un spectacol extraordinar
Sambata, 24 mai 2008, ora 18.30, Sala Operei va gazdui spectacolul extraordinar “RIGOLETTO” – opera de Giuseppe Verdi. Personajele pline de viata si muzica insufletita, au facut din „ Rigoletto”, una din operele preferate ale publicului. Atras de drama lui Victor Hugo – „Regele se amuza”, Verdi adapteaza piesa scriitorului la un libret de opera si compune muzica in numai 40 de zile. Premiera din martie 1851 la Teatrul „La Fenice” din Venetia, a fost un adevarat triumf. Rigoletto este bufonul de la curte, cu un umor amar, in jurul caruia se tese o tragica poveste.
In spectacolul din 24 mai, la pupitru, in debut, este tanarul dirijor Traian Ichim dar si o distributie de exceptie: Fulop Marton (Opera Nationala Cluj-Napoca in rolul Rigoletto) alaturi de soprana cu o sensibilitate aparte – Maria Petcu (Gilda), Sorin Lupu (Ducele de Mantua), Gabriela Hazarian (Maddalena), o voce deosebita – Florin Sanpalean (Sparafucile), Vitalii Dumitru (Marullo), Mugur Curelaru (Monterone), Simona Marcan (contesa Ceprano), Mihai Irimia (Borsa), Cristian Fieraru (contele Ceprano), Sonia Hazarian (Giovanna), Mihaela Marele (paj). Regia: CARMEN DOBRESCU. Scenografia: HORIA POPESCU. Pret bilete: 20, 10 lei. 5 lei pentru elevi, studenti si pensionari. Pensionarii au intrare libera (fara loc asigurat). Biletele se vand la sediul Operei din str. Bisericii Romane nr. 51, tel. 0268-419380 si la Agentia Operei din str. G. Baritiu nr. 20, tel. 0268-471889.
Invitatie la teatru
Nici Teatrul “Sica Alexandrescu” nu se lasa mai prejos si vine cu o oferta tentanta pentru brasoveni. Sambata, 24 mai, de la orele 19.00, la Sala Mare a teatrului sunteti invitati la spectacolul “Colonelul si pasarile” de Hristo Boicev, regia: Alexandru Dabija. Scenografia: Agata Secelean. Cu: Vlad Jipa,Viorica Geanta Chelbea, Iulia Popescu,Ligia Stan, Bianca Zurovski, Mirela Bors, Maria Garbovan. Pretul biletelor: 11 lei. Pret redus pentru pensionari, elevi, studenti: 7 lei.
Pentru ziua de duminica, 25 mai Teatrul brasovean a pregatit piesa “Fanteziile sexuale ale sotului meu aproape ca m-au innebunit”de John Tobias, care va avea loc in Sala Mare, incepand cu orele 19.00. Pretul biletelor: categ. I. 11 lei; categ. II. 9 lei. Pret redus pentru pensionari, elevi, studenti: 5 lei.
Teatru pentru copii
Teatrul pentru Copii Arlechino prezinta duminica 25 mai 2008 de la orele 10.30 si 12.00 spectacolul pentru copii „Hansel si Gretel”. Dramatizare de Stefan Dedu Farca dupa Fratii Grimm Regia artistica: Liviu Steciuc Scenografia: Manuela Jutaru In distributie: Mihaela Steciuc, Alexandru Dobrescu, Marius Stroe, Miriana Brandus, Adrian Farca.
Weekend placut!

Laura Moise

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.