Ce demonstreaza dragul unora de… Iohannis?
După comportamentul aberant al președintelui Iohannis din ultimul an, ar fi trebuit ca popularitatea lui în rândul românilor să se prăbușească până undeva sub elasticul de la șosete. Și, totuși, domnia sa se bucură încă de peste 50% favorabilitate deși încalcă repetat Constituția, deși dezbină în loc să unifice, deși este indolent, arogant, nul pe plan internațional și total lipsit de dedicație pentru mai binele compatrioților săi. Tot ce-l interesează sunt puterea și confortul proprii.
Explicația acestei anomalii trebuie căutată în mutațiile pe care istoria le-a produs, mai ales de-a lungul ultimului secol, în valorile morale ale românilor.
Ce demonstrează, de fapt, dragul unora de Iohannis?
Cel puțin următoarele: confuzie, derapaj, ură, valori pervertite, lipsă de patriotism!
Confuzie în a delimita binele de rău.
Derapaj spre prăpastia egoismului apatrid, spre hăul pierderii identității naționale.
Ură în loc de iubire, ca sentiment dominant în modelarea comportamentului public.
Valori morale pervertite în raport cu cele clasice, din setul etic creștin.
O lipsă de patriotism aproape ostentativă, eforturi anatemizante pentru substituirea acestui prețios atribut atavic cu un cult crud și nu îndeajuns evaluat, cultul globalizării.
Se mai poate face ceva pentru însănătoșirea noastră ca popor? Ce se mai poate face?
De regulă, soluții și tratamente pentru astfel de maladii etice și etnice sunt oferite de elitele intelectuale ale nației. Dar cât ne mai putem baza azi pe elitele noastre intelectuale după experiența dezastruoasă cu „intelectualii lui Băsescu”? Și după nivelul de oportunism pe care îl demonstrează zi de zi minți bine mobilate care se prostituează în lumea politică, în media și pe unde mai cred ele că pot negustorii privilegii?
Eu cred că s-a ajuns la un așa nivel de troc rușinos cu știința de carte încât, pentru a-și regăsi reperele creștine, românii ar trebui să se întoarcă, măcar pentru o generație, măcar parțial, la inocența simplității și a bunului simț țărănesc. Să-și facă o transfuzie de ruralism robust, să redescopere dragostea de glie în forma ei cea mai autentic – fizică.
Am făcut armata. Nu ca tinerii de azi liberi să disprețuiască această experiență fără a o fi cunoscut. Iar una dintre amintirile cele mai puternice ale acelei perioade a fost accentul paroxistic pus de ofițerii care ne instruiau pe ideea de patriotism. Pe ideea de dragoste de țară.
Propagandă comunistă – mi se va replica. Nostalgie ceaușistă.
Nici vorbă de așa ceva! Rar se poate vedea o ilustrare mai explicită, mai cinematografică, dar și mai faptică a ideii de patriotism decât la americani. Or fi și ei comuniști?
În orice țară normală simbolurile patriotismului sunt încredințate, în primul rând, armatei și serviciilor secrete. Acolo se jură pe drapel, acolo se jerfesc vieți când interesul țării o cere.
La noi ce vedem?
Armata, slavă Domnului, se comportă încă bine. Își respectă statutul și nu se bagă în jocuri politice.
Dar serviciile secrete? Despre ele putem spune același lucru?
Din păcate nu!
Chiar dacă, am convingerea, pentru grosul ofițerilor din serviciile noastre secrete patriotismul nu este negociabil, observăm că la vârful acestor structuri de forță au fost plantați de puterea politică trecută și prezentă nu patrioți autentici ci instrumente de atins scopuri de gașcă contrarii interesului național.
Că aceste instrumente nu slujesc, în prezent, prioritar țara ci un om mediocru pentru care țara e doar un lighean în care să fie spălat el pe picioare, devine strident de vizibil în aceste zile de criză și amenințări.
Acuzând repetitiv și cu o ură maladivă PSD-ul de toate relele din lume, lăudând în contrapartidă deșănțat pe Ludovic Orban și guvernul PNL care au reușit să se compromită profesional în doar 3 luni de exercitare a puterii, președintele Iohannis ne ridică serioase semne de întrebare asupra discernământului și capacității sale de a înțelege lumea în care trăiește și de a lua hotărâri corecte pentru țară.
În fața acestei obnubilări prezidențiale, cei care stăpânesc informația și știu înaintea tuturor ce pericole majore ne pândesc pe noi românii, chiar în aceste clipe, ce fac? Îi cântă în strună marelui războinic anti PSD? Asta e rolul lor? Așa înțeleg ei patriotismul?
Păi PSD nu înseamnă doar 200 de parlamentari și încă pe atâția primari și președinți de consilii județene. PSD înseamnă peste 1 milion de membrii de partid cu carnet și încă 2-3 milioane de români care îl susțin. Ce facem cu toți aceștia? Îi jignim zi de zi, discurs de discurs? În ostilizăm? Îi transformăm în țintă și în ploscă pentru flegmele și veninul haștagiștilor?
Mie mi se pare un semn de iresponsabilitate totală ca în vremuri periculoase, ca acelea pe care le traversăm acum, un conducător de țară să-și divizeze și antagonizeze poporul în loc de a face totul pentru a-l uni în căutarea rezistenței salvatoare.
Devine tot mai evident faptul că, în acest moment, PSD nu poate fi lăsat în afara unei soluții de stabilitate politică pentru România. Și totuși Klaus Iohannis, încurajat de analizele lingușitorilor din servicii (nu mai vorbesc de yesmenii târâtori din PNL), perseverează în atitudinea lui arogantă și viscerală. Anunță cu binecunoscuta-i bățoșenie lemnoasă că nu va accepta în niciun caz o propunere de premier venită din partea PSD-ului și nici un premier tehnocrat peste un guvern nepolitic până la alegeri.
Cu alte cuvinte ni se va propune de la Cotroceni tot o variantă liberală de împins țara spre autodistrugere.
Evident că pentru țară va fi rău. Dar, dintre cei cu puterea de a-l răzgândi pe președinte, există vreunul care să-și asume riscul de a-l înfrunta?
Din punct de vedere strict politic pentru PSD va fi o binecuvântare să rămână în opoziție până la alegerile la termen. Să-l lase pe Klaus Iohannis, cu guvernul său de câți, bogdani și orbani să plătească factura pentru tot ce va urma: pentru gestionarea crizei coronavirus, pentru gestionarea crizei economice care s-a pornit ca un tzunami din China către restul lumii, pentru gestionarea crizei alocațiilor pentru copii și a măririi punctului de pensie de la 1 septembrie etc. etc. etc!
Are cineva o explicație pentru tăcerea marii intelectualități române haștagiste față de modul în care Klaus Iohannis ne împinge spre prăpastie?
Auziți vreun liicean, vreun pleș, vreun cartaresc învolburându-se de grija viitorului plin de nori negri?
Dulcea complicitate cu jupânii! Ce mai contează că țara e-n frisoane dacă lor le e călduț așa.
