Către colegii scriitori evrei din România, alde Radu F. Alexandru & gașca,...

Către colegii scriitori evrei din România, alde Radu F. Alexandru & gașca, o întrebare: De ce n-ați scris niciun rând despre holocaustul din Transnistria?

2 77


De ce n-ați scris niciun rând despre holocaustul din Transnistria?
Cu ani buni în urmă am publicat în revista „Regăsirea” editată de inimosul tipograf Corneliu Urlan, un text intitulat 400 000 de morţi şi nici o poezie?, prin care semnalam contradicţia dintre teza holocaustului din România, cu cele 400.000 de victime binecunoscute, şi absenţa totală a unei literaturi a holocaustului „românesc”.
După 1944 au zburdat pe ogorul literaturii române sute de scriitori şi critici literari evrei, câţiva dintre ei ocupându-se, cu spirit director pentru toată suflarea literar-artistică, chiar cu identificarea şi inventarierea celor mai potrivite subiecte pentru literatura „nouă”, şi totuşi nici unul nu a făcut „caz”, adică nu a pomenit de ororile holocaustului „nostru”, că ar binemerita să fie şi ele evocate, transfigurate artistic etc.
Au scris poeţii evrei ai realismului socialist românesc bunăoară despre Lidice, satul ceh în care naziştii au ucis zeci de oameni nevinovaţi, dar n-au suflat alde Maria Banuş ori Veronica Porumbacu un rând, măcar un vers, o epigramă despre Vapniarka sau Moghilev, localităţi din Transnistria, unde au murit, se zice, zeci de mii de evrei, de evrei români, de-ai noştri… Ce să înţelegi din asta?

Una din două:
* ori că (1)poeţii noştri, îndeosebi cei evrei, au dezertat în mod rușinos de la datoria de a da glas suferinţei imense îndurate de semeni de-ai noştri la Vapniarca,
* ori (2) se impune de la sine teza-concluzie, negaţionistă vrând-nevrând, că ar fi scris drăguţii de ei, cu entuziasm şi dăruire, dar nu prea au avut despre care zeci de mii de victime să scrie poeţii noştri, fie ei şi foarte evrei. Nici măcar acei evrei care au trecut prin deportarea din Transnistria nu au avut ceva interesant de povestit!… Printre aceştia din urmă numărându-se şi NORMAN MANEA, pe care iniţiaţii în subteranele vieţii literare îl dau ca sigur viitor nobeleat.
De ce n-a scris Norman Manea nimic despre Transnistria?, întrebam eu ritos în urmă cu ceva ani buni. De ce nu intervine, ca martor ocular, în discuţiile bezmetice care s-au iscat după 1990 pe tema holocaustului din Transnistria? De ce se „abţine”?

Dar de ce se abțin și ceilalți scriitori evrei, care n-au ocolit subiecte ca lupta în ilegalitate a comuniștilor, subiect destul de mincinos, dar la nevoie acceptabil?! De ce s-au abținut să onoreze literar memoria celor 400.000 de evrei holocaustizați de Antonescu și armata/jandarmeria sa?!
S-au abținut chiar și evreii care au plecat din România în Israel, unde nicio cenzură nu-i împiedica să atace acest subiect: crimele lui Antonescu! Ale românilor anti-semiți!
Nici măcar Alexandru Mirodan, după ce a ajuns în Israel nu a atacat un subiect atât de gras! Ca să nu mai zic de Marius Mircu, de la care au rămas referințe elogioase la adresa mareșalului, citate copios de Teșu Solomovici. Se adună astfel pe umerii colegilor noștri evrei povara unei teribile nepăsări față de evreii români holocaustizați de mareșal!

Poate că ar exista o excepție: memorialistica evreului Stefan Voicu, mare sculă kominternistă. A stat vreo doi ani în Transnistria și în memorialistica sa nu zice o vorbă despre genocidul la care a asistat, dimpotrivă, elogiază amintirea ofițerului de jandarmi care a păstorit cu omenie lagărul de la Vapniarka. După Ștefan Voicu, era vorba de un lagăr cu deportați comuniști! Dacă mi-aduc bine aminte, cuvîntul evreu nici nu apare cu referire la societarii lagărului Vapniarka din Transnistria mereu pomenit de literatura holocaustizantă post-decembristă. Post decembrist a fost și Ștefan Voicu, a murit în 1992, dar nu a revenit să precizeze de a cui suferință a fost vorba, poate că nici nu e vorba de prea multă suferință. Printre evrei, la vremea aceea, circula o vorbă: pensionul de la Odessa. Așa numeau clădirea în care fuseseră unii găzduiți. N-au dus-o prea rău. Ca la pension…

Mă, ne-colegilor, mă! Nu credeți că e timpul să ieșiți din silenzio stampa?
Nu credeți că onoarea vă obligă să spuneți cinstit de ce vă feriți de subiectul literar Transnistria?! Alții, aparținând altor literaturi, ce n-ar da să aibă în mapă un asemenea subiect! Iar voi dați cu piciorul norocului! Ce vă lipsește să vă faceți datoria de scriitor evreu, de scriitor român, de scriitor om! Nu jigodie!

Ne-colegul vostru
Ion Coja
autorul piesei Romeo & Julieta la Auschwitz, cu Transnistria personaj principal

Sursa: IonCoja.ro

COMENTARII

  1. Acum m-am prins: a fost si este holocaust pentru parelologi!!
    Adica astia, miliardarii, au constatat ca suntem prea multi pe Pamant…
    Si ne-au oferit sansa treptata a Pandemiilor …
    Hai la Moartea cea mare, / rob cu rob sa n-o mierlim…

  2. Excelentă observația dlui Coja! De era de-un gheșeft, nu pierdeau aceștia ocazia. Încă nu-i târziu să dezgroape ei ceva. Mai cu seamă după recenta inaugurare a sinagogii rabinilor. În context, mi-aduc aminte de vestitul ideolog stângist Noam Chomski, devenit mare provaccinist… Ce să fie, ce să fie? O fi știind Noam ceva? Sau musiu Gates, cea mai vestită baba Vanga a mileniului actual? Când ai atâtea miliarde, e normal să știi tot dinainte, nu-i așa…? Când tu ești cel care pune totul la cale, viitorul ți-e clar ca cum cristalul.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.