Acţiunile săvârşite în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a împiedicării exercitării puterii de stat, neprevăzute în Codul penal
Întreprinderea de acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de una sau mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, potrivit unui proiect de lege… citeste mai mult
ANTI-ROMÂNISMUL CA POLITICĂ (I)
Ziua în care în România a fost abolit românismul ca politică de stat.
Anti-românismul, adică adversitatea sistematică față de interesele națiunii române, este un fenomen care de ceva vreme produce politici și strategii de stat. Nu mai este de mult o atitudine subiectivă, a unor indivizi izolaţi, marcați de incidente din propria biografie, prin care își motivează adversitatea față de comunitatea românească. Anti-românismul… citeste mai mult
Modificări la Statutul PNL – liberalii s-au hotărât cum vor fi conduși de la viitorul congres
PNL-istii s-au hotarât să o rupă cu improvizatiile si mai ales cu "interimatul" care le-a adus "succesele"  din ultimul an. In procesul de omogenizare dupa mixajul liberalo (PNL) - populari (PDL) electoratul a cam fost uitat si acum trebuiesc recuperate pierderile suferite. Un lucru este sigur daca cele doua partide… citeste mai mult
CÂND SE VA OPRI JAFUL? „STATUL ROMÂN A MAI PLĂTIT CEEA CE SE RETROCEDEAZĂ AZI…”
Convorbire cu prof. dr. IOAN SABĂU POP,  Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, membru al Curții Internaționale de Arbitraj Comercial, – Despre jaful retrocedărilor din Transilvania s-a vorbit adesea în mass-media românească, cu toate astea, el continuă nestingherit: clădiri publice, clădiri istorice sau particulare, mii de hectare de pădure sau chiar… citeste mai mult
Sorin Blejnar eliberat din arest în sala Tribunalului București în dosarul de trafic de influență!
Tribunalul Bucuresti a dispus inceperea judecatii in dosarul in care fostul sef al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) Sorin Blejnar este acuzat de trafic de influenta. Potrivit deciziei pronuntate joi, instanta a luat act de remedierea de catre DNA Ploiesti a neregularitatii rechizitoriului. Magistratii au dispus inceperea judecatii in… citeste mai mult
Marian Rasaliu, un emigrant în PSD, este noul Prefect al judeţului Braşov
Criza reală din Organizatia judeteana a PSD Brasov se reconfirmă. Situatia pare a fi o consecința firescă a unei îndelungi perioade de conducere dictatoriala (Niță Constantin) fara scopuri politice, principii sau doctrina. Nepreocupată de factorul uman, principiile politice au fost abandonate peste doua decenii iar Statutul e inca ramas uitat… citeste mai mult
A inebunit Guranu ! Cheamă lumea să salveze DNA de la pieire!!
Programul de alertă seismică este pus la dispoziție de publicația deținută de Moise Guran, unul dintre cei mai "dezinteresati" susținători ai lui  Klaus Iohannis și guvernării Cioloș. După ce, prin alți martori ai celebrului Binom, a lansat alerte violete prin care a chemat lumea să salveze DNA de la pieire;… citeste mai mult
Guvernul Gindeanu pregătește o adevărată revolutie bugetară!
Mi-a fost greu sa cred ca va veni cineva la Palatul Victoria si va da de pământ cu Ministerul Finantelor. Spumeam ca acesta este cel mai nerestructurat minister, ramas anchilozat in ”proceduri” si cutume de functionare incă de pe timpul lui Ceaușescu. Iata că acest Guvernul Grindeanu pregateste o revolutie… citeste mai mult
Pas cu Pas!… Cât mai durează, dom`le?
Ne-a răspuns in Piața Preşedintele, într-o seara când, noi n-am bagat de seama, de ce Geaca rosie: „O schimbare adevărată nu se poate face mai repede de zece ani, voi nu ştiaţi? V-am dat Cioloş, nu ajunge?” ....dar mai incerc un Guvern pe care il pot numi Al Meu! A… citeste mai mult
Bătaia de joc la final! Iată că se poate o nouă procedură de prescriere a medicamentelor scumpeă extrem de simplificată!
Noua procedura de prescriere a medicamentelor scumpe este "extrem de simpla", incepand cu 1 martie medicii prescriptori trebuind doar sa completeze formularul aferent protocolului terapeutic pentru medicamentul/boala respectiva si sa il transmita prin mijloace electronice catre casele de asigurari de sanatate cu care acestia sunt in relatii contractuale, dupa care… citeste mai mult
Liviu Babeş nu are pare de respectul cuvenit la Braşov
Eroul-martir Liviu Corneliu Babeş nu se bucură de comemorarea pe care o merită. O spun cei care au participat, la baza Pârtiei Bradu din Poiana Braşov la manifestaţiile care au marcat 28 de ani de la moartea lui Liviu Babeş, supranumit Jan Palach al României. În 2 martie 1989, Liviu… citeste mai mult
Până și Ceaușescu dădea periodic cu grațierea-n deținuți …numai fostul binom crede că e lovitura de osândă…
Acum 10 ani aveam în penitenciare 48.000 de deţinuţi. Acum sunt 27.400,nu 32000... Statisticile spun că la momentul actual avem cel mai mic număr de deţinuţi din ultimii 27 de ani.Avem penitenciare suprapopulate? Unele da, insa mizeria e adevarata cauza... Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la începutul lui 2017, nominalizeaza 7… citeste mai mult
Lotul Căncescu-Grapă rămâne în arest până luni
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Aristotel Căncescu a ajuns din nou în arest! Alături de el au mai fost arestaţi pentru 30 de zile fostul senator Sebastian Grapă şi fostul consilier judeţean Matei Gravril, anchetat şi în alte dosare împreună cu Căncescu. În urma aceleiaşi decizii a magistraţilor Tribunalului Braşov,… citeste mai mult
Diktatul de la Viena a venit la pachet cu Grupul Etnic German!
Grupul Etnic German,a fost menţionat anume în Dictatul de la Viena: Despre Grupul Etnic German trebuie înţeles că atât înfiinţarea cât şi desfiinţarea sa au fost dictate României de către forţe externe...cunoscute şi, prin urmare, statului român nu i se poate reproşa aproape nimic în legătură cu aparitia si disparitia… citeste mai mult
Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania (UZPR) reinvie tradiția concursurilor profesionale anuale
Tema concursului in 2017: „Prezentul în spaţiul public” Criteriile de evaluare vizează originalitatea abordării subiectului, abilităţile jurnalistice ale autorului, creativitatea și relevanţa în acord cu tema concursului. Vor fi premiate cele mai bune producții la următoarele secţiuni:  presă scrisă;presă on-line; carte de specialitate; radio; televiziune; jurnalism juvenil (15 – 22… citeste mai mult
Numarul: 7903 | Data: 2025-12-07


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT