„Președintele incult și incapabil trebuie să se retragă”!
Chinurile mediocritățiiAlegerile din 6 decembrie 2020, așa cum arată ele a doua zi, confirmă evaluările pe care le-am făcut și mă îndeamnă la a gândi pașii imediați. Rezultatele generale sunt acum cunoscute. A fost cea mai mică participare a cetățenilor României la vot, din 1989 încoace. Este cea mai redusă… citeste mai mult
Dispute la Cotroceni pe tema primului ministru al noii minorități parlamentare
Președintele Iohannis i-a convocat azi dimineață pe Orban, Câțu, Barna și Hunor, la palat pentru definitivarea propunerii alianței de dreapta antinaționale (pentru că va conține UDMR n.n. ) pentru funcția de premier. Cum Florin Câțu a fost desemnat aseară cu aplauze în Biroul Permanent al PNL drept singura propunere a… citeste mai mult
„Românul s-a săturat să vadă cum la el în țară e călcat în picioare de către străini.”
O să încep prin ale mulțumi celor care au mers la vot și au votat așa cum le-a dictat conștiința. Sunt ferm convins că, prin implicarea celor care au decis că nu e cazul să facă revoluții din fotoliu cu telecomanda într-o mână și berea în cealaltă, România a evitat… citeste mai mult
Alchimistii! Tara noastra AUR poarta…
Turbaţilor! De-asta eraţi aşa disperaţi în ultima săptămână: ştiaţi!Cu trei zile înainte de alegeri, întâi Mircea Badea, apoi Cornel Nistorescu, s-au arătat uluiţi de degringolada lui Klaus Iohannis trădată prin ultimele sale mesaje publice.Mircea Badea s-a minunat mult în emisiunea sa de joi de modul în care un preşedinte de… citeste mai mult
Paradigmă inversă pentru binomul Iohannis -Orban la alegeri
Scena politică ultimelor luni în România a fost fracturată de o meteahnă autohtonă care a avut ca deziderat suprem extincția PSD și betonarea la putere a celui mai catastrofal guvern postdecembrist, cel al binomului Iohannis- Orban. Într-o exaltare pe cât de diletantă pe atât de grevată de o ură neverosimil… citeste mai mult
Nu va mai fi democrație dacă Trump este îndepărtat în mod „democratic”!
Lovitură de stat împotriva lui Trump: Noua Ordine Mondială vine ca un tăvălug! Ceea ce se întâmplă în acest moment în Statele Unite este o lovitură de stat care urmărește răsturnarea președintelui Donald Trump. Expresia „lovitură de stat” este pe deplin justificată: ea desemnează cucerirea puterii prin mijloace nedemocratice. Această… citeste mai mult
La o zi de marele succes al SECURITĂȚII! Doar o prezență masivă la vot mai poate salva ceva!
E pentru prima dată când un nucleu radical al Securității, avid de putere și bani, mai are un pas și reușește să înhațe toată prăjitura puterii. În ultima perioadă sunt atacat chiar și de către „ai mei”, oameni cu care, de-a lungul timpului, am împărtășit aceleași viziuni. Și, cred eu,… citeste mai mult
Alina Mungiu Pippidi: Nu cumva să votați PNL sau USR-Plus!
Evaluare Freedom House - România o țară bananieră... parțial liberă! A cui o fi vina că în România crește numărul de internați la terapie intensivă, în vreme ce infecțiile scad? Evident, a manipulatorilor care în preziua alegerilor fac mai puține teste, deși testarea e unicul instrument de control al epidemiei… citeste mai mult
Tot ce se întâmplă este expresia nevoii Securității de a-și anihila singurul adversar pe măsură: PSD-ul!
Una din marile probleme ale Securității, persistentă și insistentă și enervantă (problema, nu Securitatea), a fost ghimpele în coastă numit PSD. De ce? Pentru că sfîntul, necesarul joc Partid vs Securitate. Să vă explic. De cînd s-a inventat modernitatea, cam în ultima sută de ani, în politica multor țări se… citeste mai mult
Bogăția, prostia și ticăloșia care ne falimentează
Întrucât tot mi-au șters postarea cu 1 Decembrie pe motiv că nu-i bine să înjuri stâpânii străini, o să vă vorbesc azi puțin despre tribut. Tribut plătit, desigur, americanilor. Ca și cum nu ne-ar fi ajuns fantomatica Autostradă Transilvania, din care Bechtel ne-a fript de câteva miliarde de euro fără… citeste mai mult
„Ai zice că această țară nu mai există pe Terra”
Sunt mai bine de trei săptămâni de când întreaga presă din România (și nu numai) ignoră subiectul numărul unu din actualitatea internațională, și anume situația post-electorală din Statele Unite. Ai zice că această țară nu mai există pe Terra. De fapt, este exact invers: presă nu mai există pe Terra!Căprarilor… citeste mai mult
După ce 364 de zile ne ruşinăm că suntem români, vine ziua în care ipocrizia devine obligatorie!
Președintele Tribunalului Timiș, mesaj de Ziua Națională: După ce 364 de zile ne ruşinăm că suntem români, vine ziua în care ipocrizia devine obligatorie... Judecătoarea Adriana Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș, o profesionistă care își respectă statutul, relata cu ceva timp în urmă, într-un alt mesaj pe pagina sa de Facebook,… citeste mai mult
„Îndrăzniți să simțiți românește! Să vă bucurați de ziua națională fără restricții!”
Ferdinand I a fost un rege român de origine germană. După el, rămân România Mare, o Constituție, reforme reale care au dus la uniformizarea tuturor provinciilor unite cu România, apariția unor universități, etc. Pe scurt, am trecut în perioada sa prin marele război, am înfăptuit Unirea, ne-am luptat pentru recunoaștere… citeste mai mult
Astăzi vedem o Revoluție Culturală în stil maoist împotriva trecutului
Elitele progresiste au lansat o Revoluție Culturală. Ele trebuie oprite!Marea Britanie (SUA) trăiește covulsiile unei revoluții culturale. Statuile sunt demolate, trecutul este șters, oamenii – desființați. Privind cu ochi bovini către viitorul luminos, Gărzile Progresiste, continuatorii intoleranței maoiste, întocmesc liste cu monumente de demolat și persoane de umilit. Sunt necruțători.… citeste mai mult
Ce mai înseamnă pentru noi România?
În primul rând înseamnă acasă... și întotdeauna va fi așa, pentru că este locul unde ne-am născut, este locul unde am învățat să facem primii pași, unde am spus pentru prima oară mama, în dulcele grai românesc!România înseamnă, credința, obiceiurile, tradițiile, înseamnă orice cătun liniștit și izolat sau înseamnă agitația… citeste mai mult
Numarul: 7312 | Data: 2024-04-25


INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

ROMANIA MARE 100 ANI









Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT