Cate puncte costa sentimentalismul in trafic?

Cate puncte costa sentimentalismul in trafic?

0 76

Instructorii auto ce activeaza pe piata brasoveana in momentul de fata au mai multe motive sa fie nefericiti. Daca ura impotriva ultimelor reglementari introduse de Autoritatea Rutiera Romana in desfasurarea orelor de instructie rutiera nu le-ar ocupa tot timpul, ar dedica niste ore bune invidiei. Nu una vaga si fara obiect, ci una foarte bine localizata. Asupra persoanei unuia din colegii lor. Tipul despre care e vorba, al carui nume n-am sa-l pomenesc, personifica, in ochii cursantilor pe care i-a instruit, cel mai inalt grad de competenta si gentilete. Doamnele, in special, si-l recomanda una alteia cu caldura, pe tonul cel mai serios cu putinta. Dar si domnii i se adreseaza cu incredere, convinsi ca au nimerit pe cele mai experte maini din oras.


Nu l-am cunoscut ca instructor, asa ca n-aveti de ce sa ma banuiti de partizanat sau reclama mascata. Dar cei care-au facut cunostinta cu el in aceasta postura nu mai prididesc cu laudele la adresa sa. Ca ce calm e, ce bine explica, ce intelegator si ce atent la toate detaliile este, ce usor se pliaza pe temperamentul soferului novice de langa el. Tinerele sau doamnele ceva mai trecute ii sunt recunoscatoare pentru politetea cu care le-a tratat, mai ales ca unele abia ce colizionasera cu mitocania groasa a unora din colegii sai de breasla. Detalii de genul celui ca le deschidea curtenitor portiera ca sa urce in masina le-a cucerit definitiv.
In fine, daca e adevarat ca omul sfinteste locul, despre amicul meu se poate spune fara inconjur ca blagosloveste habitaclul.


Prin normele pe care doreste sa le impuna, ARR pare decisa sa-i vina de hac acestui gen de cunostinte, ambalate civilizat, in favoarea tonomatului. Noile conditii pentru functionarea scolilor de instructori prevad obligativitatea detinerii de simulatoare – cam 10.000 euro bucata, de sali de curs si de locuri de parcare pentru masinile din dotare. Niciuna din cele 38 de astfel de scoli din judetul Brasov nu detine simulator, iar doar cateva abia indeplinesc celelalte conditii.


O avea si ARR argumentele ei strict rutiere pentru reglementarile draconice pe care le-a ticluit. Daca nu cumva un cuvant greu de spus l-au avut proprietarii marilor scoli de instructaj, interesati sa scape de concurenta marunta si calificata.


In confruntarea nedreapta dintre om si automat, indiferent cat de performant ar fi acesta din urma, dati-mi voie sa fiu de partea primului. Daca va ganditi bine, veti fi de acord ca niste sfaturi competente, transmise prin viu grai cu talent si rabdare, prind mai bine decat avertizarile sonore si luminoase ale jocurilor mecanice.


As mai avea cateva argumente, dar n-am citit noul Cod Rutier si nu stiu sigur cate puncte o sa ma coste sentimentalismul asta la volan.


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.