„Cât de valoroasă este România din punct de vedere politic, militar şi...

„Cât de valoroasă este România din punct de vedere politic, militar şi economic?”

0 110

Care a fost reacţia unui broker român care lucrează la Londra după anunţul Rusiei, care a cerut americanilor ca NATO să se retragă din România şi Bulgaria: Ce fac acum, îmi mut toată familia în Anglia? Cât de valoroasă este România din punct de vedere politic, militar şi economic?
Vineri, la Geneva, la discuţiile privind viitorul şi soarta Ucrainei, Rusia a cerut direct americanilor retragerea NATO din România şi Bulgaria.
Până săptămâna trecută, ruşii cereau americanilor ca Ucraina să nu intre în NATO, dar acum au venit cu altă cerere.
Aşa cum se desfăşoară lucrurile şi cum aduc ruşii resurse militare şi armament la graniţa cu Ucraina, un război, indiferent de forma lui, pare inevitabil.
După ocuparea Crimeei în 2014, Putin ar vrea să ajungă la Kiev.
Reacţia americanilor şi a NATO la cererea Rusiei, ca Alianţa Nord Atlantică să se retragă din România şi Bulgaria, a fost extrem de diplomatică: nici nu se pune problema; respingem această cerere etc.
România şi Bulgaria nu vor ieşi din NATO decât dacă se petrec cutremure politice sau dacă Alianţa se dezintegrează.
Cum poate şi cât cum este dispusă NATO să-şi apere membri în faţa unei agresiuni militare directe – celebrul Articol 5 – mai vedem. Până acum nu am avut un exemplu concret.
Până atunci, haideţi să vedem cum stă România: din punct de vedere politic şi militar avem susţinere, inclusiv cu baze NATO în ţară, având în vedere că trebuie să apărăm, alături de Polonia, flancul de est al Alianţei în faţa ameninţărilor care vin din Rusia în primul rând, dar şi din China sau Iran.

Dacă trecem la partea economică, lucrurile nu stau chiar atât de bine, nu suntem un membru extrem de valoros pentru care NATO, americanii, nemţii etc. s-ar bate până în pânzele albe.
România a intrat în NATO şi în Uniunea Europeană din motive politice şi militare, şi nu economice. De foarte multe ori se uită acest lucru de către cei care conduc politic România.
După decizia luată de NATO şi Uniunea Europeană la finalul anului ’90 şi începutul anilor 2000 ca aceste alianţe, cele mai puternice din lume, să preia şi România, economia ţării a avut o traiectorie la care foarte puţini se aşteptau. Din 2000 până acum economia a crescut de şase ori, de la un PIB de 40 de miliarde de euro la unul de 240 de miliarde de euro, de la un salariu mediu de 150 de euro la unul de 700 de euro, de la investiţii străine numărate pe degete la investiţii de 80 de miliarde de euro. Ca să nu mai vorbim de stabilizarea inflaţiei, care a scăzut de la 45% la începutul anilor 2000 la 3% în 2020 şi 8% în 2021 (toată lumea speră ca inflaţia de anul trecut să nu se mai repete, să fie doar o excepţie din cauza exploziei preţurilor la energie). Cursul valutar s-a stabilizat, după o reducere majoră a creşterii anuale de la 20-40% la 1,5-2%, iar rezervele valutare au crescut de patru ori. Este adevărat că şi datoria externă a crescut de la 10 miliarde de euro la 120 de miliarde de euro.
Dar această creştere economică din ultimii 20 de ani, după ce am primit acceptul de a intra în NATO şi Uniunea Europeană, este de ajuns? Suntem noi o piaţă economică indispensabilă pentru americani, pentru nemţi, pentru francezi? Pentru austrieci suntem sigur, dar nu decid ei în NATO.
Sunt atât de multe investiţii americane în România astfel încât Casa Albă, multinaţionalele americane să se bată până în pânzele albe pentru România?

Sectoare întregi din economia României sunt controlate de multinaţionale – bănci, asigurări, energie, lemn, retail, FMCG, îmbrăcămite. Primele 1.000 de companii din România după cifra de afaceri controlează 50% din piaţă, iar dintre acestea 90% sunt multinaţionale. Dar România are un PIB de numai 240 de miliarde de euro şi o cifră de afaceri totală, a tuturor companiilor din România, de numai 360 de miliarde de euro, cât face Amazon într-un an. Din 2008 încoace nu prea am avut investiţii majore în România. Am putea spune că mai degrabă am pierdut investitori de calibru, care au o influenţă politică la nivel mondial, cum este cazul gigantului american Exxon, care a decis să părăsească proiectul de gaze din Marea Neagră. Dacă guvernele anterioare ar fi făcut legislaţia aşa cum au fost discuţiile, poate Exxon nu ar fi decis să plece. Nu ştiu dacă statul, care prin Romgaz a preluat partea Exxon din proiectul cu OMV Petrom din Marea Neagră, este o soluţie mai bună pentru România din punct de vedere politic, de securitate, militar şi chiar economic.

După ce am intrat oficial în NATO în 2004 şi Uniunea Europeană în 2007 (cred că dacă nu intram atunci, după ce a venit criza financiară din 2008 nu am mai fi avut nicio şansă), pe la Palatul Victoria, prin Parlament, prin partide, printre liderii politici au început să se înmulţească numărul celor care contestă aceste decizii, aducând în discuţie faptul că am dat sectoare economice străinilor, care scot banii din România. De aici până la a se întreba de ce trebuie să dăm raportul la Bruxelles sau către americani nu e decât un pas, pe care mulţi chiar l-au făcut. Generaţia celor care au luptat să intrăm în NATO şi Uniunea Europeană începe să apună, iar pe scena politică îşi fac loc politicieni şi lideri mai tineri, care se uită către Ungaria sau către Polonia pentru a adopta o retorică similară, în speranţa şi în dorinţa de a câştiga electorat.

Toată lumea crede că odată ce am intrat în aceste alianţe suntem indispensabili, că americanii, nemţii, francezii, olandezi, britanicii nu mai pot fără noi.
Să nu uităm că Germania are mai mult nevoie de gazele de la ruşi decât are nevoie de România. Nemţii şi-au localizat o bună parte din investiţii în Transilvania, în zona de vest a ţării şi nu ştiu dacă sunt interesaţi de alte zone.
Americanii au în România Ford, câteva companii de servicii petroliere pe la Ploieşti, o bancă – Citibank, care lucrează cu multinaţionalele, câteva centre de IT, iar restul – importatori.
Polonia are un PIB de peste 600 de miliarde de euro, de trei ori mai mare decât al României, iar americanii au investiţii majore acolo, deci au pentru ce să se lupte.
La noi, sistemul bancar cu chiu cu vai are active de 120 de miliarde de euro (faţă de 200 de miliarde de euro, cât are numai Erste), la jumătate decât PIB-ul, în condiţiile în care în Europa Occidentală sistemele bancare sunt de 2-3 ori mai mari decât economia. Banca Transilvania, care a ajuns cea mai mare bancă de pe piaţă, are ca principali acţionari SIF-urile şi Pilonul II de Pensii. Capitalizarea Băncii Transilvania este de 3,2 miliarde de euro, în timp ce banca ungară OTP are o capitalizare de 13 miliarde de euro şi o prezenţă regională.

Dacă aveam o economie care depăşea 500 de miliarde de euro, dacă aveam active bancare de 500 de miliarde de euro, dacă salariul era de 1.000 de euro, dacă aveam investiţii străine de 300 de miliarde de euro, dacă aveam infrastructură, dacă aveam educaţie etc., am fi fost un activ extrem de valoros din punct de vedere economic pentru americani, cei care decid în NATO, pentru nemţi, pentru francezi, pentru britanici.

Timp de trei decenii, ne-am mândrit cu principalul motiv pentru care au venit investitorii străini în România: forţă de muncă ieftină şi destul de bine pregătită. Acest motiv începe să nu mai existe, în condiţiile în care nu mai suntem atât de mulţi ca număr – aproape 5 milioane de români au plecat din ţară -, iar dacă cineva vrea să facă o investiţie în România nu mai găseşte oameni.
Dacă ne uităm şi la industria de IT, vedem că deja am intrat pe o plafonare a veniturilor, a proiectelor, a încasărilor externe, pe fondul creşterii salariilor din acest sector. Nu ar fi nicio problemă creşterea salariilor, dar exporturile de servicii nu mai cresc.
România este o piaţă bună pentru importuri, dar nu este atât de mare.
Liderii partidelor, cei care sunt la Palatul Victoria, birocraţia administrativă nu mai reprezintă un activ pentru România, ci chiar de multe ori au ajuns să fie un pasiv. Iar acest lucru se adună în nişte dosare. Mai ales că populaţia nu are încredere în ei.
Acum România este un aliat al americanilor pentru flancul de est al NATO, dar nu este un activ economic pentru care să se bată până în pânzele albe.
Şi nu ar trebui să uităm acest lucru şi în special liderii politici şi administrativi ai României.Tocmai de aceea prima reacţie a unui român, şi sunt mulţi în situaţia lui, a fost: Ce fac acum? Îmi mut familia în Anglia?
Ameninţarea rusă, chiar dacă este verbală, este mult mai puternică decât susţinerea politică internă pe care o arată liderii noştri.

Autor: Cristian Hostiuc
Sursa: corectnews.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.