Cat de adevărat este ca politica românească se află între sindromul Stockhlom și OMERTA – legea tăcerii?
Raportul SUA anunță Marea Schimbare?
Cat de adevarat este ca politica romaneasca se afla intre sindromul Stockhlom si OMERTA – legea tacerii?
Raportul preliminar al Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților SUA, Raportul SUA, publicat în februarie 2026, obliga la reflectii!
Fara sa aduc in dezbatere publica „semnul îndoielii cu privire la decizia anulării alegerilor prezidențiale din România”, trebuie precizat ca in raportul SUA, tara noastra este mentionata de 113 ori, fiind prezentate „suspiciuni cu privire la faptul că „înaintea alegerilor din 2024„, autoritățile române, sub influenta Uniunii Europene, au făcut în repetate rânduri solicitări de eliminare a conținutului de pe platformele social-media, inclusiv de pe platforma Tik Tok”.
Potrivit „Open Sources”/inpoliticsro/activenews.ro/hotnews.ro, pe baza informatiilor din Raportul SUA se retine ca: „intre primul tur al alegerilor și anularea acestuia, ordinele autorităților române au fost și mai agresive”; autoritățile de reglementare solicitand TikTok că „toate materialele care conțin imagini cu Călin Georgescu sa fie eliminate”, fapt „profund antidemocratic”!
Acuzatiile sunt deosebit de grave!
Uniunea Europeana nu a intarziat sa raspunda acuzatiilor.
Oficialii europeni ai respins acuzațiile ca fiind „absurde și nefondate”, afirmând că nu există dovezi că Bruxelles-ul ar fi influențat alegerile sau cenzurat conținutul politic în mod ilegal.
Intern, președintele României, Nicușor Dan, a respins criticile, subliniind că România este o democrație solidă și nu o țintă legitimă a acuzațiilor.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că raportul se concentrează pe libertatea de exprimare în general, nu direct pe România; menționarea țării noastre fiind parte dintr-un discurs mai larg despre cenzură pe rețelele sociale.
Ce se întâmplă când, totusi, libera exprimare devine o problemă în România?
Pe cine a ingrijorat declaratia șefului Centrului Național Cyberint din cadrul SRI: „SRI ar fi obligat să intervină dacă un partid folosește „acțiuni hibride” ca să câștige alegerile”?
Seful Cyberint din cadrul SRI, preciza, potrivit „Open Spurces”/romanialibera.ro, cu un an inaintea alegerilor prezidentiale din Romania: „dacă un partid politic face acțiuni hibride, campanii de dezinformare care schimbă ordinea constituțională, adică influențează alegerile, atunci „noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispune un serviciu de informații pentru a elimina acea amenințare”.
Cum anume va fi „eliminată” amenințarea și contracarată campania online a respectivului partid? Seful Cyberint preciza ca „site-urile respective sau agențiile de informații sunt „date jos” cu ajutorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC)”!
In aceste conditii, cum a fost posibil sa se afle, dupa turul I al alegerilor prezidentiale, despre „fermele de troli” si despre presupuse amenintari si imixtiuni rusesti in desfasurarea alegerilor prezidentiale din Romania, desi SRI, o institutie serioasa, profesionista, veghea asupra platformelor de comunicare pentru prevenirea amenintarilor?
A stiut SRI mai mult decat a avut libertatea sa declare prin vocea sefului Cyberint?
In acest context, cum poate fi explicata declaratia Administratiei prezidentiale cu privire la alegerile prezidentiale anulate: „președintele României (Klaus Iohannis) nu a primit informări din partea instituțiilor statului cu privire la existența unor riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale sau cu privire la ingerințe externe în procesul electoral „, pentru ca ulterior, la scurt timp, in urma sedintei CSAT, din 28 noiembrie 2024, raportul intocmit sa infirme declaratia presedintelui Romaniei, membrii CSAT constatand că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral”?
Adevarul se afla intotdeauna undeva la jumatate!
Într-o democrație funcțională, libera exprimare este un drept fundamental.
În România de astăzi, ea începe să fie percepută ca un risc.
Nu pentru că ar fi fost abolită prin lege, ci pentru că a devenit incomodă, costisitoare și, uneori, periculoasă pentru cel care o exercită.
Raportul SUA nu a ramas fara consecinte!
De ce Romania este aratata din nou drept exemplu de nerespectare a democratiei printr-o posibila cenzura a libertatii de exprimare?
Sa fie vorba de exercitarea puterii prin „Sindromul Stockhlom” cunoscut drept „un fenomen psihologic prin care victima ajunge să dezvolte empatie, loialitate sau chiar atașament față de agresorul său, mai ales în contexte de abuz, detenție, control sau amenințare prelungită”?
Cat de adevarat este ca „OMERTA” este omniprezenta si obliga la tăcere absolută, loialitate față de grup mai presus de lege, morală sau adevăr, dar si la sancționarea celui care rupe tăcerea?
Când oamenii ajung să se autocenzureze nu din decență, ci din frică, mai vorbim despre libertate?
Ce inseamna adaptarea la constrângere?
Cine indeamna la mecanisme de supraviețuire atunci când victima se află într-o situație de dependență totală față de agresor?
Cine apara victima cand există frică intensă și lipsa posibilității reale de a scăpa?
De ce agresorul alternează violența cu „gesturi de clemență”, de la tăcere, protecție, pana la favoruri minore?
Sa fie un raspuns „parola” de identificare „ciocul mic! Noi suntem la putere” sau „cine nu este cu noi este impotriva noastra”?
Când libera exprimare devine o problemă?
Semnalul de alarmă nu apare atunci când statul interzice explicit un punct de vedere, ci atunci când cetățeanul învață singur să tacă. Când cetateanul începe să-și calculeze fiecare cuvânt.
Când își spune: „mai bine nu”.
In actualele conditii, cand Congresul SUA isi face tot mai mult cunoscuta pozitia impotriva nerespectarii democratiei in lume, libera exprimare nu mai este reprimată brutal.
Poate fi, insa, descurajată, subtil, prin actiuni indirecte:
prin pierderi profesionale,
marginalizare socială,
discreditare publică,
hărțuire administrativă sau mediatică, inclusiv prin plangeri penale formulate de institutii publice, platite din bani publici, pentru a asigura „educatia istorica”!
În acest climat, opinia unui cercetator nu mai este un drept, ci un pariu?
Minciuna a devenit mai puternica decat adevarul?
De ce românii tac în fața cenzurii?
Frica de a pierde locul de muncă poate fi unul dintre motivele tacerii in fata abuzatorilor!
Pentru mulți români, mai ales în sectorul public sau în domenii dependente de stat, exprimarea critică este percepută ca un „act de sinucidere profesională”.
Pentru promovarea in functie criteriile de valoare nu mai reprezinta o obligatie!
Nu contează competența. Contează alinierea.
Cine isi mai aduce aminte de „absolventa” de la MasterClub?
Din nefericire, cand salariul, stabilitatea și viitorul familiei depind de tăcere, tăcerea devine normă.
Stigmatul social, etichetarea celor condiderati indezirabili, pot fi alte motive pentru care tacerea functioneaza!
Cei care ies din rând sunt rapid etichetați:
„radicali”,
„instigatori”,
„conspiraționiști”,
„periculoși” etc.
Eticheta înlocuiește dezbaterea, mai sles cand cei aflati la putere lovesc cu pumnul in masa si declara „noi suntem legea”!
Cine are puterea sa indrepte un sistem ancorat tot mai mult intre „dinastii de familie”, nepoti, nepoate, amante si concubine?
Discreditarea ia locul argumentului. Discreditarea este o formă eficientă de cenzură! Nu interzici vocea, ci o faci indezirabila!
Cat de usor arunci nedrepte mizerii asupra unui om care are curajul sa nu se lase ingenuchiat in fata abuzilor?
De ce auzim tot mai des ca un semen de al nostru este „nebun”, „pedofil”, „homosexual”, „violator”, sub ochii uneori adormiti ai autoritatilor care, in loc sa sanctioneze declaratiile, false sau nu si inducerea in eroare, asteapta sa se faca „dreptatea” la televizor?
Dupa cum aprecia un distins luptator din spatele frontului nevazut, sensei G.D., „etichetarea este noul mod de „ardere pe rug” a spiritelor incomode…”?
Sensei G.D. invita la aducere aminte!
Daca in Evul Mediu te ardeau pe rug la propriu pentru idei, pareri, teorii care nu erau conform „dogmelor” vremii astazi social media este „zona” unde esti „ars pe rug” pentru orice derapaj de la „normele cotidiene” fie ele sociale, politice etc impuse de oculta mondiala care dirijeaza turma…!
Sa fie, oare, rugul actual etichetarea, scoaterea din randul celor „normali” si „corecti” din randul celor care doresc si lucreaza pentru binele „cetatii”?
Neputința în fața puterii nu poate fi neglijata!
Când instituțiile statului par opace, selective sau arogante, cetățeanul ajunge la concluzia cea mai periculoasă pentru o democrație: „nu are rost să vorbesc.”
Această neputință nu e zgomotoasă.
Din pacate, a devenit tăcută, cronică și paralizantă.
Cine încurajează tăcerea?
In mod clar, Congresul SUA nu incurajeaza tacerea!
Raportul SUA trebuie sa ramana o tema deschisa pentru viitoare dezbateri!
In acest sens, trebuie sa nu uitam ca tăcerea nu este impusă doar de stat. Este întreținută colectiv.
Instituții care confundă autoritatea cu infailibilitatea, mass-media care evită subiectele incomode sau le tratează selectiv.
„Elitele” confortabile, care preferă stabilitatea tăcerii în locul riscului adevărului demonstreaza prin fapte ca „societatea îi izolează pe cei vocali, în loc să-i apere”!
Cenzura modernă nu mai arată ca o interdicție oficială.
Inexplicabil, aceasta arată ca presiune, rușinare publică și oboseală psihologică.
Exista sindromul Stockholm, versiunea românească?
Raportul SUA trebuie studiat integral!
Din nefericire, se pare ca da! Când cetățeanul ajunge
să justifice abuzul,
să minimizeze încălcarea drepturilor,
să apere instituțiile care îl tratează abuziv,
nu mai vorbim doar despre frică.
Vorbim despre adaptare psihologică la dominație.
Sa fie acesta momentul în care tăcerea nu mai este impusă din exterior, ci autoimpusă?
Ce ne mai asteapta?
Viitorul ramane inconjurat de ceata, asa cum Romania ramane inconjurata de interesele straine!
Cea mai mare amenințare la adresa libertății de exprimare în România nu este cenzura explicită, ci acceptarea ei tacită.
Democrația nu moare întotdeauna printr-o posibila lovitura de stat.
Democratia moare încet, prin frică, conformism și tăcere.
România, încotro?
Autor: Nicolae Radu
Sursa: ActiveNews.ro
