Castelul Bran este pe locul 2 in topul celor mai scumpe cladiri

Castelul Bran este pe locul 2 in topul celor mai scumpe cladiri

0 339

Probabil, cel mai cunoscut lucru despre Romania, Castelul Bran, ne da un nou motiv de mandrie. Castelul se afla pe locul doi intr-un inedit top al celor mai scumpe cladiri din lume.
Estimat la 140 milioane USD, Castelul Bran a fost construit in 1212 pe o suprafata de 20 de pogoane, in Pasul Bran-Rucar, la 30 km de Brasov. Desi a intrat in circuitul si folclorul turistic drept castelul lui Dracula, aici turnandu-se si pelicula „Interviu cu un vampir”, se pare ca Vlad Tepes nu a locuit niciodata aici, cum spune legenda. Castelul Bran a fost restituit in natura de statul roman lui Dominic de Habsburg si celor doua surori ale sale, in calitate de mostenitori ai principesei Ileana. Cu nu mai putin de 17 dormitoare, Castelul Bran a ajuns astazi una dintre cele mai scumpe proprietati ale lumii, ocupand locul 2 in topul Forbes.
Documentele istorice atesta constructia cetatii Bran in anul 1377, in timp ce prima atestare contractuala in legatura cu Cetatea Bran dateaza din anul 1651, cand, in baza unui contract de vanzare-cumparare a domeniului Bran, orasul Brasov devine proprietar cu garantii juridice depline asupra castelului si al domeniului. Apoi, la data de 1 decembrie 1920, Consiliul orasenesc al Brasovului a decis donarea Castelului Bran Reginei Maria, ca semn de recunostinta fata de contributia sa la infaptuirea Marii Uniri de la 1 decemrbie 1918. Restaurat in perioada anilor 1920-1927, Castelul Bran a fost transformat in resedinta de vara a Curtii Regale, iar dupa decesul Reginei Maria, atat castelul, cat si intregul domeniu au devenit proprietatea fiicei sale, Principesa Ileana, care l-a detinut pana in anul 1948. Din anul 1956, Castelul Bran, partial reamenajat, a fost deschis ca muzeu de istorie si arta feudala. Peste jumatate de milion de oameni au vizitat Muzeul Bran in 2007, acesta clasandu-se in fruntea topului celor mai vizitate muzee din Romania.
Anual, aproximativ 500.000 de turisti viziteaza castelul Bran. Dintre acestia, aproape 50% sunt turisti straini, in cautarea vampirilor si a mitului Dracula. Si se pare ca exista si motive intemeiate, din moment ce castelul este considerat cel mai infiorator loc din intreaga lume. „Arhitectura in stil gotic, scarile circulare sau coridoarele inguste iti vor da fiori pe sira spinarii odata ce intri in castel”, spun cei de la Forbes.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.