„Cărțile” lor pe banii noștri…

„Cărțile” lor pe banii noștri…

1 39

Premier cu handicap de uniformă
Nu, ăsta nu e nici măcar festivism de tinichea, nici batjocoritor răspuns în trei file de cărți citite poate într-o viață de un guvernant-agramat. Este o scârbavnică sinecură împletită din „sfori” de politici publice pe margini de fenomen social și educațional și pseudo răspuns de rezolvare…
O carte pe an pentru fiecare elev”. Este răspunsul prim-ministrului la situația catastrofală a țării, nu de azi, ci de mâine. Da, poate că acest premier în handicap de uniformă poate avea o scuză…
Și poate chiar a fost sincer când a propus acest program de salvare… Dar nu a cărții fizice, nici măcar a celei digitale, cu biblioteci ce vor geme de sârme și monitoare pe la sate, cum promite alt oficial, ci a festivismului în care cei ce ar putea conta, trăgând semnale de alarmă, se mulțumesc, pentru un sfanț, să stea pe post de împiegați ai falimentului în gara părăsită de la marginea cetății literelor…

Un „econom” al decojirii alfabetului
Numitul Ciucă N. are poate o scuză pentru această elucubrație, una venită din propria-i experiență „de viață”, aia, cu burta pe sub carte, că, „pe carte”, măcar pe o margine ori un cotor de mucava, în mod cert s-ar fi prins mai multe litere de dânsul, ba, poate ar fi trăit și clipa, fie ea și efemeră, a iluminări despre ce va fi fost și nu ar trebuie să mai fie vorba… Așadar, o asemenea vorbă poate fi pardonabilă, din perspectiva trăirilor lui din an în an, a obligațiilor de lectură pentru punct de soldă… Căci, silabisând literele contorsionate pe buzele devenite un fel de „econom” al decojirii alfabetului, și, mai ales, cu degetul pe fila de carte, urmărind literă cu literă rândurile, revenind într-una asupra acelor misterioase spații albe atât de încleștate între cuvintele pe care oricum pare abia a le pricepe, e credibil că o carte pe an chiar îi ajunge…

 „Ciuca” de conjunctură a trântit o sinistră dobitocie
Dureros e faptul că ipochimenii din jurul lui au tăcut. Toți acei „frunzăritori” de cărți pe post, nu de editori, ci de scornitori și socotitori ai profitului, aceștia fiind în fapt „editorii” care ajung la sesiunile „de consultare” de la guvern. Nu cei ce leagă cărțile cu propriile fire de existență, de viață, de viețuire adesea la limita subzistenței, doar pentru a mai vedea un titlu înnobilat în cetatea cărților și în mâinile celor ce nu vor renunța nicicând la a simți izul de cerneală însămânțată în pagini pentru a încolți și a crește lăstari de cunoaștere…
Nedreaptă este, deci, nu limita de cuprindere în cuprinsul a cel mult o carte pe an, după putința greu-glăsuitorului de mai sus, ci tăcerea acestora. Căci, în clipa în care această „ciucă” de conjunctură a trântit sinistra lui dobitocie, cu toții ar fi trebuit să ia poziție! Să ironizeze propunerea pe măsura pretenției lor de apărători ai literelor, a muncii scriitorilor și a celor ce fac posibilă întruparea cărților în mâinile cititorilor. Dar ei au tăcut complice. Frecându-și în gând alte interese, cele strict materiale, nu desferecând, nu opintindu-se să deschidă cât mai larg porțile cunoașterii omului cu brațele întinse cuprinzând orizontul cunoașterii, el cititorul.
Pentru acei „editori”, oameni de cultură, profesori, bibliotecari, șefi de O.N.G.-uri literar-didactice, prezența pe lângă guvernanți pentru „a găsi” soluții pentru cartea de azi pentru mâine, nu pentru cea ce se lipește între scoarțele infatuării oricărui guvern, ca imagine, cartea de azi pe mâine, întâlnirea „culturală” și-a atins în mod clar scopul meschin. Socotirea numărului de elevi cu acea carte promisă de premier a fi bugetată, adică o altă sinecură din care să mai adune niște firimituri la cele pe care le strâng deja de prin alte „programe”.

Nu necunoașterea este rușinoasă, ci refuzul de a afla
Pentru că nu un program de politici publice pentru stăvilirea prăbușirii de azi a societății îi interesează, deși ar fi putut măcar să forțeze lucrurile, luându-l ușor pe premier, să nu-l ia amețeala carecumva de la atâtea rânduri, pagini și poate și cărți, să-i explice, la nevoie pe silabe și chiar cu desene ajutătoare (în fond, nu necunoașterea este rușinoasă, ci refuzul de a afla), să-i arate de ce o singură carte pe an, pentru un elev, este prea puțin. Și măcar, dacă tot au stat drepți în fața petardelor de la guvern, măcar să fi propus un program care să asigure câte o carte pentru fiecare zi de festivism de pe muchiile culturii de politichie, câte o carte pe cap de elev și pentru „Ziua Națională a Lecturii”, și pentru cea „a iubitorilor de carte”, și pentru cea triumfalist datată ca fiind „a cumpărării de carte”.

MareSalau MaCiuca-2022

Dar trăim într-o tragedie în care cartea nu mai e de multă vreme văzută nici măcar pe post de opritor de uși sau sprijinitor de obiecte, ci doar folosită în unele manifestări-pretext… Iar dispariția ei din rafturi, din biblioteci (cu acestea cu tot!), din librării (cu acestea cu tot!), din depozitele de carte (cu acestea cu tot!) nu este decât un miez străveziu pentru toate acele sinecuri de politichii publice.

Analfabetismului funcțional a „explodat” pe toate dimensiunile posibile
Avem o rană adâncă de peste treizeci de ani în care numărăm și desființarea a jumătate dintre bibliotecile țării, avem un nivel al analfabetismului funcțional care a „explodat” pe toate dimensiunile posibile, și ca procent, dar și ca grad de absolutizare a necunoașterii, a neștiinței, a neputinței…
Căci nu mai vorbim doar despre ratarea „testelor Pisa” ori imposibilitatea elevilor de înțelege sensuri… Suntem în pragul în care chiar rostirea, citirea, să devină delict al existenței noastre de mâine, având nu un analfabetism funcțional care se poate multiplica de azi pe mâine (darămite într-un an de frunzărit o singură carte?!), ci unul care derapează înspre analfabetismul „de început”, de dinaintea reformelor lui Cuza.
Ministrul digitalizării, o vuvuzetă corală din Ciuca-Măcăii de la guvernMinistrul vrea să digitalizeze bibliotecile comunale nu pentru elevi, ci pentru bătrâni – un loc de unde aceștia să poată accesa ghișeele de plăți electronice pentru achitarea dărilor și impozitelor

Dar mai avem și un ministru al digitalizării, o altă vuvuzetă corală din ciuca-măcăii de la guvern, care ne anunță, cu surle și trâmbițe, că va „digitaliza” (firește, ce altceva să facă dacă așa îi scrie funcția, nu?!), bibliotecile de la sate. Nu spune pe care dintre ele. Cele se mai sunt sau cele desființate?!
Pentru că nu fondul de carte îl interesează, nu aducerea volumelor în mediul electronic, accesibil digital, ci spațiile… Deși nu știe câte mai sunt ori câte ar mai putea fi „activate”, chiar dacă modul „de calcul” este simplu, trebuind să plece de la numărul de posturi de bibliotecari, pentru că ălea au rămas în ștate chiar dacă bibliotecile au devenit de multă vreme doar o amintire, înmulțind numărul de primari cu numărul de neveste și amante de pe posturile respective. Ministrul cu pricina vrea doar să digitalizeze bibliotecile comunale și nu pentru elevii și tinerii de la țară, ci pentru bătrâni. Și apoi vine și explicația rostului de pune cartea „fruncea” la sat, nu pentru a aduce la îndemâna bătrânilor spații de lectură, fie și „în on-line”, ci pentru a avea un loc de unde aceștia să poată accesa ghișeele de plăți electronice pentru achitarea dărilor și impozitelor.

Cu alte vorbe, da!, tot despre noi e vorba, dar despre „cărțile” lor făcute pe banii noștri, despre noi în „ciuca” intereselor lor!

Cezar Adonis Mihalache
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

  1. măCiucă ăsta este prototipul pensionarulu special dar și al bugetarului, chiar dacă fost.

    ESTE DE P PROSTIE CRUNTĂ ȘI DE O SLUGĂRNICIE JEGOASĂ. PLUS NESIMȚIRE PÎNĂ LA CER!!!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.