Carne stricata si exploatarea angajatilor la SPAR

Carne stricata si exploatarea angajatilor la SPAR

0 275
Carne expirata de cateva luni, spalata si reetichetata la magazinul SPAR de la Onix. Inspectorii de la Protectia Consumatorului au descoperit reteta practicata de conducerea magazinului dupa ce mai multi angajati au reclamat conditiile dure in care lucreaza si faptul ca nu si-au primit salariile de trei luni. Directorul magazinului risca o amenda de pana la 150 mii de lei pentru neregulile constatate de inspectori.
Mai multi angajati ai lantului de magazine SPAR satui de conditiile de munca pe care le considera inumane si de faptul ca nu si-au primit salariile de trei luni au sesizat la Protectia Consumatorului neregulile din magazinul de pe Bulevardul Grivitei. Inspectorii CPCP nu au avut ce sa depisteze la controlul efectuat  miercuri dimineata pentru ca mare parte din rafturi erau goale.
Inspectorii au descoperit insa ca procedura de vanzare era in schimb foarte simpla. Carnea expirata chiar si de cateva luni era spalata si apoi reetichetata.
Mai multi angajati au dezvaluit reprezentantilor Protectiei Consumatorului si presei conditiile in care sunt nevoiti sa lucreze in magazin. Este frig de la inceputul iernii, li se vorbeste urat si, in plus, nu si-au primit salariile de trei luni.
Amenda pe care o risca acum comerciantul poate ajunge la 150 de mii de lei, iar produsele gasite neconforme urmeaza sa fie distruse.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.