Cănuță, om sucit, a luat statul paralel și s-a mutat cu el...

Cănuță, om sucit, a luat statul paralel și s-a mutat cu el într-o lume paralelă

1 310

În primul mandat ca președinte al României, Klaus Iohannis a fost dedicat în întregime statului paralel. Și avea toate motivele: dosarele sale riscau să-i creeze mari probleme, chiar de natură penală, mai ales cele legate de dobîndirea ilegală a caselor sale din Sibiu, prin folosirea unor documente false, așa cum a constatat instanța.

Avea nevoie de slujirea Sistemului și a „statului paralel”, acestea fiind singurele care-l puteau scoate basma curată. Așa se explică numirea Liviei Stanciu la CCR, deși, după „Cazul Rarinca”, aceasta nu mai avea ce să caute în magistratură.
La fel, susținerea deșănțată a procurorului general Augustin Lazăr, care, după „Cazul Iulius Filip”, ar fi trebuit cel puțin să fie aruncat pe scări cu un șut în fund, nu să iasă la pensie cu un purcoi de bani. Și, tot așa, cu Laura Codruța Kovesi, pentru care a fost nevoie de o decizie a CCR pentru a o demite, deși ea a patronat „secția de elită a DNA de la Ploiești”. Cu Florian Coldea a fost mai simplu, căci la SRI reușise să-și impună omul în persoana lui Hellwig.
Dacă n-ar fi intervenit demascarea „Protocoalelor” prin acțiunea teribilă a asociațiilor magistraților, conduse de Dana Gîrbovan și Gabriela Baltag, cu sprijinul fostului col. SRI (r) Ion Dedu, în care rolul decisiv l-a avut fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, și astăzi Justiția ar fi acționat tot după Protocoalele Parchetului general cu SRI, împotriva cărora Iohannis n-a avut nimic de spus!

Trăgînd linie, putem să ne uităm în urmă și să-l vedem pe Klaus Iohannis un biet slujitor al Sistemului, un valet al „Statului paralel”. Nici măcar o declarație, o reacție minusculă care să ne arate că era dispus să schimbe ceva în ceea ce privește prezența exagerată în viața românilor a structurilor de forță și a celor secrete!
Putem spune, deci, că, în primul său mandat de Președinte, Klaus Iohannis a trăit bine, cocoțat în brațele „statului paralel”. S-a plimbat în întreaga lume, luînd-o și pe „răvășitoarea” sa soție, dar numai în marile capitale ale lumii, a fost jumătate din mandat la Sibiu sau pe drum spre aceeași răvășitoare, a scăpat de cîteva dosare penale dificile, și-a văzut cel mai puternic adversar, Liviu Dragnea, în pușcărie etc.
Acum este în cel de-al doilea mandat de președinte și lucrurile se pare că s-au schimbat destul de mult, dar nu în bine, cum s-ar putea crede.

Statul paralel, căruia i-a trecut glonțul pe la urechi în timpul cînd Tudorel Toader a fost ministrul Justiției, a luat decizia să nu se mai bazeze total pe președinte, așa cum făcuse încă din vremea lui Traian Băsescu și cum riscase în primul mandat al lui Klaus Iohannis, luîndu-și destinul în propriile mîini, infiltrîndu-și oamenii în conducerea tuturor partidelor, influențînd direct viața politică din România!

Așa se face că acum, în cel de-al doilea mandat prezidențial, Klaus Iohannis a fost trimis într-o „Lume Paralelă”!

A spune acum că deciziile importante mai depind de Klaus Iohannis este inexact, căci deciziile nu le mai ia domnia sa. Iohannis a devenit acum, poate fără să-și dea seama, doar un vector de imagine al Guvernului, un apărător al miniștrilor nepricepuți sau analfabeți, un purtător de cuvînt al lui Câțu, al Anisiei, al lui Bode, al lui „Grindă”.

Iohannis îl întruchipează acum pe „Cănuță om sucit” al lui Caragiale. Poate vă mai amintiți cum începe schița lui Caragiale: „A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea – un om sucit”. Acest personaj, deși părea un om normal, nu s-a putut adapta la societatea din jurul său, fiind dominat de oricine avea autoritate, așa încît a sfîrșit îngropat de viu, fiind descoperit la șapte ani de la moarte într-o poziție nefirească: „În loc să stea oasele lui Cănuță de-a lungul și cu fața-n sus, hârca sta-n sus cu ceafa și țurloaiele erau pornite către grătarul coastelor”. La mirarea preotului, răvășitoarea lui soție a dat acest răspuns memorabil: „Sfinția ta nu l-ai cunoscut pe răposatul Cănuță… om sucit!
Acesta era Cănuță, om sucit, un ins pe care lumea nu-l înțelegea, dar nici el nu părea să înțeleagă lumea! El trăia într-o lume paralelă: cînd îl întreba dascălul de domnitori, el învăța la „armetică”, iar atunci cînd îl întreba de numerele complexe el număra domnitorii. Așa se face că dascălul a tras și el concluzia: „e copil sucit, una îl întrebi și alta răspunde”!

Uitați-vă la conferințele de presă ale lui Iohannis din ultimele luni și veți spune la fel ca dascălul lui Caragiale: e un om sucit!
Iată, de exemplu, conferința de miercuri:
– întreabă un jurnalist: „nu credeți că există riscul ca aceste excepții să vulnerabilizeze și mai tare niște categorii de copii care erau deja vulnerabili?”, iar Klaus Iohannis răspunde: „Eu sunt convins că nu toate problemele sunt încă rezolvate, dar am convingerea că lumea se va implica și va găsi repede soluții. Și acolo unde apar probleme importante, sunt convins că inclusiv Guvernul se va implica pentru soluționarea lor”.
– alt jurnalist întreabă: „în calitatea dumneavoastră de Președinte mediator, intenționați să vă implicați, astfel încât oamenii să poată protesta, desigur, cu respectarea normelor de distanțare socială”, iar Klaus Iohannis răspunde parcă n-ar fi auzit întrebarea: „E o problemă cu siguranță foarte interesantă. Eu aș fi de părere că dacă se respectă normele care sunt impuse și pentru altfel de adunări, în condiții de strictă legalitate, cred că s-ar putea organiza și forme de protest”.
– un jurnalist atent întreabă: „am văzut că v-ați atins masca de mai multe ori, cum credeți că elevii care vor începe școala vor reuși să respecte măsurile de igienă și să poarte masca, în acest context?”, iar Iohannis bate pur și simplu cîmpii, răspunzînd: „Eu sunt convins că se vor obișnui foarte repede. Copiii se obișnuiesc repede, chiar și cu lucrurile mai puțin plăcute”.
– alt jurnalist pune o întrebare pertinentă: „despre modul în care a fost gestionată această începere a noului an școlar de către Ministerul Educației, în speță ministrul Educației, sunteți mulțumit în aceste momente?”, iar Iohannis parcă nu l-a auzit: „Situația este așa de complicată și așa de neobișnuită încât lucrurile au fost greu de rezolvat și da, am ajuns, iată, să ne pregătim pentru ziua de luni când începe școala și marea majoritate, cum am spus, mii și mii de școli sunt pregătite, copiii sunt pregătiți, părinții abia așteaptă să înceapă școala, deci lucrurile au fost rezolvate”.
– al jurnalist întreabă: „sunteți mulțumit de cum au gestionat autoritățile redeschiderea școlilor, având în vedere că, repet, vorbim despre 5.000 de școli care nu au acces încă la internet”, iar Iohannis pare rupt de realitate și răspunde: „Accesul la internet nu se rezolvă de Guvern, accesul la internet se rezolvă de operatorii privați și da, se lucrează și la această chestiune, știu că au fost chiar mai multe discuții cu operatorii și, pe parcurs, lucrurile se vor rezolva. Însă, dacă ne uităm la ce dificultăți au fost de înlăturat, ce multe complicații au apărut și au trebuit rezolvate, cred că rezultatul este unul poate chiar neașteptat de pozitiv”.

Cam așa a răspuns Klaus Iohannis la toate întrebările jurnaliștilor, adică în doi peri, la fel cum făcea și „Cănuță, om sucit” în schița lui Caragiale! Jurnaliștii (cu excepția Mioarei Costin de la Realitatea plus”) au pus întrebări pertinente, legate de îngrijorarea elevilor, părinților și profesorilor la deschiderea anului școlar, iar Klaus Iohannis, dascăl de meserie, răspundea ba că guvernul a lucrat formidabil și că totul este rezolvat, ba că „în măsura în care nu s-a realizat achiziția, din motive birocratice sau altele, ne confruntăm cu o situație care este nesatisfăcătoare”!
Așa pare acum președintele României: Iohannis, om sucit, un om dintr-o lume paralelă, care vrea să explice lumea celorlalți, deși o înțelege exact precum Cănuță!

P.S. Primul semn al rătăcirii sale într-o altă lume Iohannis l-a arătat in prima parte a mandatului trecut, cînd, deși trebuia să fie prezent la Consiliul Europei, alături de ceilalți șefi de stat și de guvern din UE, a preferat să rămînă la Pompei cu soția sa pentru a vizita muzeul cu scheletele prinse de lava vulcanului care a erupt în anul 79 e.n.! Cănuță! Om sucit!

Ion Spânu

COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.