CANNABISUL – Dr. COSTIN MILITARU: „Zeci de pacienți cu cancer au intrat în remisie”
Doctorul Costin Militaru – medic de medicină generală, specializat în terapii de creștere a imunității și în terapia cu cannabis medicinal –
– Moda cannabisului a cuprins toată lumea. În multe țări, el este legalizat ca medicament. Recent, s-a deschis și în București primul cabinet specializat în terapia cu cannabis: „EDEN Medical”, unde vă desfășurați și dvs. activitatea. Numele cabinetului ne duce cu gândul la cu totul alte efecte ale cannabisului…
– Terapia pe care o oferim pacienților este perfect legală, stați fără griji! (Râde) Multă lume mă întreabă acest lucru și vă înțeleg foarte bine temerea! Dacă nu era legal, nu stăteam acum de vorbă! Din capul locului trebuie să știți că noi folosim în scop terapeutic un extract natural total din Cannabis sativa L. (cânepa pe care o cultivau pe vremuri bunicii noștri), care nu conține THC (tetrahidrocannabinol), substanța care „înnebunește de cap” lumea! Extractul nostru conține CBD (cannabidiol), în care se regăsesc toți compușii plantei care există în flori și în frunze, dar și ulei extras din semințe de cânepă, pentru a-i putea oferi pacientului toate beneficiile acestei plante cu valoare terapeutică incontestabilă. Fac din nou mențiunea că CBD-ul nu este psihoactiv!
– Unde ați învățat să folosiți cannabisul în scop medical? În România încă nu există astfel de specializări…
– M-am specializat în administrarea extractului de cannabis în S.U.A., în 2016. M-a interesat foarte mult această terapie pentru că o perioadă îndelungată am tratat persoane dependente de droguri, cu acordul autorităților române, iar canabidiolul a dat rezultate foarte bune și în cazul lor. Am lucrat 13 ani cu consumatorii de heroină și metamfetamine, deci știu foarte bine ce înseamnă dependență și ce înseamnă droguri – ceea ce nu e cazul CBD-ului, pentru că acesta nu este un drog!
– Cum se fabrică extractul pe care-l folosiți în terapie? Cu ce diferă acesta de alte extracte de pe piață?
– Extractul nostru nu se face doar din semințe, ca în cazul multor uleiuri de cânepă produse în alte țări (există foarte multe sortimente în magazinele specializate), ci din frunzele tinere și în special din flori – unde se găsește cea mai mare concentrație de CBD. Noi utilizăm, la Eden Medical, patru extracte distincte, în care concentrația de CBD variază: 5%, 10%, 15% și 20%, pentru a putea fi dozată cu ușurință, în funcție de problemele pacienților. Extractele sunt produse în țară, din culturi de Cannabis sativa L. de pe teritoriul României.
– Ce proprietăți speciale are produsul dvs.?
– Extractul nostru total de cânepă poate avea efecte benefice în orice patologie. Conform literaturii de specialitate, CBD-ul este unul dintre cele mai puternice antiinflamatoare naturale cunoscute. Cum orice patologie are o componentă inflamatoare, e de la sine înțeles că rolul extractului în terapie este important, cu atât mai mult cu cât CBD-ul acționează asupra cauzei inflamației, nu doar asupra efectului! CBD-ul are efecte de excepție în stimularea imunității. În același timp, este un foarte puternic antiepileptic și acționează benefic în tulburările din spectrul autist de care suferă copiii – CBD-ul îi calmează, le crește atenția și le reduce manifestarea de opoziție specifică bolii. Departamentul american FDA (Food and Drugs Administration) a omologat un medicament antiepileptic cu CBD extras din Cannabis sativa L, ceea ce e o surpriză, pentru că politica federală a Statelor Unite nu permitea până mai ieri folosirea cannabisului în scop medicinal. Revenind la efectele CBD-ului, mai pot spune că reglează somnul și apetitul, iar clinic s-a constatat că ameliorează semnificativ durerile, indiferent de natura lor! De asemenea, are efecte asupra bolilor inflamatorii ale tubului digestiv (în Canada, spre exemplu, este prima linie de intervenție în boala Crohn). Este un bun relaxant psihic și ajută persoanele care suferă de oboseală cronică, persoanele cu activitate intelectuală intensă, persoanele care suferă de depresie sau anxietate. Și mai are o proprietate interesantă acest extract: nu se „ceartă” cu alte substanțe active, indiferent dacă e vorba de compuși naturali sau chimici, deci poate fi folosit în paralel cu orice altă terapie, ținându-se totuși cont de farmacodinamica și farmacocinetica fiecărei substanțe în parte. Trebuie să mai amintesc un alt efect extrem de important, chiar dacă unii dintre colegii mei medici îmi vor „sări în cap”, mai ales specialiștii oncologi: este un antitumoral de excepție, cu acțiune demonstrată științific! Practic, CBD-ul rupe membranele celulelor tumorale și le distruge (nu se știe încă în totalitate prin ce mecanisme ajunge exact la tumoră)! În același timp, ajută foarte mult pacienții care urmează cure de chimioterapie sau radioterapie, prin reducerea efectelor secundare și prin potențarea terapiei oncologice. Avem o experiență de doi ani în administrarea CBD-ului și am văzut că pacienții cu cancer care au folosit extractul în paralel cu terapia oncologică au obținut rezultate spectaculoase – mulți dintre ei trăiesc la câțiva ani de la externare, în ciuda prognosticului nefavorabil! Efectele benefice ale cannabidiolului n-au fost „inventate” de noi în scop comercial. În 2017, o echipă de cercetători de la National Academy of Sciences, Engineering and Medicine din SUA a scos un raport de vreo 500 de pagini, în care a interpretat circa 11.000 de studii care s-au făcut pe cannabis în întreaga lume, de-a lungul timpului, și a evidențiat adevăratele proprietăți curative ale plantei (existau și foarte multe informații nefundamentate științific, care au fost excluse). În urma acestui raport, Organizația Mondială a Sănătății a cerut să se înceapă urgent studiile pe cannabis, ceea ce înseamnă că are un real potențial terapeutic și îmbunătățește calitatea vieții!
– Cum și cât timp se administrează uleiul CBD?
– Administrarea e foarte simplă: se picură sub limbă doza recomandată de medic, pentru că zona este bine vascularizată și absorbția se face foarte rapid. Este indicat ca dozarea să se facă prin mucoasa bucală, deoarece, dacă extractul de cannabis ajunge în stomac, acesta va fi inactivat de sucul gastric, ori ce se va absorbi va trece mai întâi prin bariera hepatică, unde va fi descompus. Cu alte cuvinte, administrarea prin ingerare nu are proprietăți curative! Este important ca medicul care indică extractul să cunoască raportul receptorilor sistemului endocannabinoid de care se leagă CBD-ul în țesuturi și organe, pentru a putea stabili dozele necesare. Dozele se recomandă strict individualizat, ca număr de picături și concentrație, ținând cont de toate problemele pe care le are pacientul (nu uitați că la Eden Medical, administrăm CBD și copiilor cu autism sau epilepsie!). Durata curei este variabilă: de la trei luni până la un an, în cazul afecțiunilor grave. La epileptici, în mod particular, cura poate dura chiar toată viața, pentru că nu există antiepileptic mai bun decât CBD-ul. Desigur, luăm în calcul și evaluările medicale pe care le fac pacienții, iar în funcție de rezultate putem opri cura oricând, dacă nu mai e nevoie să-i oferim organismului bolnav suportul CBD.
– CBD-ul are și efecte secundare?
– „Dozele de atac” recomandate sunt, de obicei, mari și pot să apară unele efecte care imită intoxicația: scăderea tensiunii arteriale, dureri de cap, amețeli, grețuri sau vărsături. Noi nu vrem să avem aceste efecte, pentru că, de obicei, oamenii care ajung la Eden Medical sunt oricum tarați, au mari probleme de sănătate, nu dorm, nu se pot alimenta corespunzător etc. Noi recomandăm doze mai mici la început, pentru a evita efectele secundare, pe care apoi le creștem etapizat, în funcție de evoluția pacientului.
– Dați-ne câteva exemple de cazuri rezolvate cu ajutorul CBD.
– N-am făcut o statistică pe boli, să vă putem oferi date exacte, însă cert e că am avut foarte mulți pacienți cu cancer (zeci) care au intrat în remisie și acum își văd de viața lor, dar și pacienți la care boala a stagnat (la ultimele trei RMN-uri n-a mai apărut niciun nodul, nicio determinare secundară, chiar dacă tumora n-a scăzut în dimensiuni). Am avut și pacienți care nu mai sunt în viață – veniseră în ultima fază, iar CBD-ul nu e chiar „lacrima lui Dumnezeu”, să facă minuni! Am avut și surpriza să primesc un pacient trimis de medicul lui oncolog, cu un bilet parafat, pe care scria: „Rog administrare de CBD”, ceea ce înseamnă că și cei din lumea medicală s-au „trezit” și au început să privească cu mai mare încredere terapiile complementare, mai ales dacă au văzut efecte spectaculoase la pacienții lor. Rezultate spectaculoase au și copiii cu epilepsie, autism sau ADHD. De asemenea, mulți bonavi cronici ne-au spus că s-au simțit extraordinar în timpul curei: n-au mai avut dureri sau crize specifice, n-au mai răcit, au mai multă putere, au mintea limpede – toate aceste rezultate datorită efectelor generale ale uleiului de cânepă cu CBD asupra organismului, despre care am vorbit mai devreme. În concluzie, rezultate bune există și nu sunt puține! Condiția este ca extractul să fie recomandat de medic!
– În ciuda popularității lui, folosirea cannabisului în scop medical a născut
multe controverse în lume. Au existat și la noi?
– Controversa, de fapt, s-a născut în primul rând din necunoaștere și din refuzul autorităților de a accepta faptul că o plantă „contestată”, folosită de mulți ca drog, poate avea multiple beneficii în sănătate. Practic, s-a întâmplat același lucru ca în cazul plantelor cu un anumit grad de toxicitate (de exemplu, spânzul și mărul-lupului), care au efecte extraordinare în terapiile naturale, dar care nu sunt aprobate ca plante medicinale tocmai din cauza toxicității lor. Dar se uită faptul că în medicină se lucrează cu doze exacte, uneori atât de mici încât nu pot fi detectate – exact ca în homeopatie! Oricât de controversat a fost acest subiect, în urma studiilor efectuate de oamenii de știință din domeniul medical, în multe țări occidentale a fost aprobată administrarea extractelor de cannabis (inclusiv cu THC!), iar în unele chiar s-a legalizat și cannabisul pentru fumat. Timp de patru ani, am tot depus dosare cu hârtii la ministere, la Parlament… De curând, am fost invitat în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, pentru Proiectul de Lege prin care se dorește modificarea legislației referitoare la cultivarea cannabisului. Proiectul a trecut deja de Senat și sperăm că va fi aprobat în curând inclusiv de către Comisia de Sănătate, pentru că ne dorim să stăm de vorbă mai mult cu pacienții, nu cu DIICOT-ul! (Râde)
Mărturii ale pacienților
Maria I. – București: „Folosesc extractul total de cannabis de la «Eden Medical» de circa o lună, urmând instrucțiunile d-lui dr. Militaru. Sunt după a patra ședință de chimioterapie și deja se văd primele efecte în privința stărilor de anxietate și a atacurilor de panică. În prezent, această problemă o consider ameliorată; am un moral foarte bun, iar încet, încet, pare să se repare și problema cu somnul, iar durerile de oase le suport din ce în ce mai bine.”
Marius M. – Ploiești: „Am urmat indicațiile d-lui doctor și am început să-i administrăm ulei CBD 10% băiețelului nostru de 6 ani, care suferă de unele probleme din spectrul autismului. Deja i s-a ameliorat hiperactivitatea, i s-au îmbunătățit mult limbajul, contactul vizual și socializarea. În patru luni de administrare de CBD a câștigat mai multe abilități decât în ultimii 3 ani prin alte metode, deci vom continua cu uleiul CBD atât timp cât va fi nevoie!”
D-l dr. COSTIN MILITARU poate fi contactat la Clinica EDEN Medical din Str. Abrud nr. 80, Sector 1, București, tel. 031/426.05.17, www.cannabiscentermedical.ro