Când Vechea Ordine a murit și Noua Ordine nu s-a născut încă(3)
BINOMUL SINO-RUS ȘI EFECTELE SALE
Ascensiunea Chinei la rangul de putere globală de prim rang și garanțiile ruso-chineze pentru păstrarea status quo-ului regional și respectarea înțelegerilor dintre diverșii actori locali și regionali constituie importante atuuri pentru evoluții pozitive în Orientul Mijlociu și Asia de Sud; atuuri care trebuie valorificate.
Existența tandemului sino-rus permite redefinirea intereselor naționale ale actorilor asiatici într-un context strategic nou, ceea ce poate trece pe un plan secundar, dacă nu chiar stinge, dispute locale și regionale vechi, cronicizate de-a lungul anilor. Valoarea acestui atu crește cu atât mai mult cu cât presiunea americană în Orientul Mijlociu extins și Asia Centrală scade, pe măsură ce Washingtonul își reorientează prezența către spațiul indo-pacific.
În acest context poate fi avută în vedere o posibilă schimbare a datelor relației cu Israelul și a impactului acestuia asupra evoluțiilor la nivel regional.
Nu știm câtă vreme politicile războinice extremiste ale actualului guvern Netanyahu mai pot fi prelungite, dar este mai mult decât probabil că insistența în practicarea lor va determina reducerea sprijinului SUA pentru ele.
Altminteri, SUA riscă să devină prizonier al agendei geopolitice israeliene, după ce Israelul fusese alter egoul și prizonierul său în Orientul Mijlociu; ceea ce Washingtonul nu poate accepta și nici nu își poate permite să accepte. Pe cale de consecință, Israelul va trebui să admită a fi un jucător regional printre ceilalți jucători regionali, abandonând atât rolul de prepus al Americii în Orientul Mijlociu Extins, cât și practica americană a promovării agendei sale geopolitice preponderent prin recurgere la forță militară.
Implicarea Rusiei împreună cu China, inclusiv în cadrul BRICS și al Organizației de Cooperare de la Shanghai, îi oferă noi oportunități, dar îi atribuie și noi responsabilități. Acestea fac necesară o cât mai rapidă terminare a războiului din Ucraina. Întrucât condițiile unei păci durabile nu sunt create, inclusiv din cauza rolului destructiv jucat de UE, cel mai probabil va trebui acceptată formula „armistițiului coreean” (fără limite în timp), dublată de înghețarea perspectivelor intrării Ucrainei în NATO și chiar în UE, precum și de reactualizarea vechii convenții privind echilibrul armelor convenționale în Europa, elaborată sub egida OSCE.
Pe fondul acestor observații pot fi consemnate în spațiul asiatic două evenimente pozitive și două negative. Cele pozitive sunt: normalizarea raporturilor Iranului cu statele arabe din Golf (Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită), pe de o parte, și începutul de normalizare a raporturilor Chinei cu India, pe de altă parte.
Cele negative sunt: schimbarea de regim în Siria prin insurecție armată internă și intervenție externă, iar nu pe calea unor negocieri care să ducă la o reconciliere și liberalizare organică internă – sirianizarea și secularizarea noului regim politic de la Damasc sunt esențiale pentru viitorul Siriei și al păcii medio-orientale, ele apărând ca posibile pe fondul reconcilierii regionale și al reducerii influenței actorilor din afara regiunii; începutul unui nou conflict armat, amorsat sub steag fals, între India și Pakistan (din fericire oprit repede, dar fără o soluție de lungă durată).
EUROPA ÎNTRE TRUMPISMUL MAGA ȘI MACRONISMUL NEONAPOLEONIAN
Nu poate fi anticipat viitorul ordinii asiatice, de care va depinde și modelul viitoarei ordini globale, fără a lua în considerare noua strategie americană la nivel global. Conștient sau nu, aceasta este influențată de caracterul obiectiv al epuizării resurselor păcii americane, precum și al deplasării intereselor strategice ale SUA către alte regiuni ale lumii decât Europa și Orientul Mijlociu extins.
Sub acest aspect pot fi observate următoarele tendințe:
i. retragerea SUA din Europa sau renunțarea la ocupația americană a Europei începută în jumătatea vestică a continentului, la finele celui de al Doilea Război Mondial, și extinsă până la frontiera rusă (aproximativ frontiera păcii de la Brest-Litovsk din 1918) după terminarea Războiului Rece;
ii. reluarea acordurilor de la Yalta din 1944, referitoare la pacea în Europa, de astă dată exclusiv între Rusia și SUA, într-o formulă actualizată care va demilitariza Europa danubiană și îi va conferi o relativă autonomie strategică, cu obligația armonizării cu agenda de securitate rusă, pe de o parte, și va lăsa Europa renană în grija tandemului franco-german, pe de altă parte, cu rămânerea Marii Britanii în afara acestor aranjamente, ca factor de ajustare a echilibrului de putere între această Europă și Rusia;
iii. reactualizarea doctrinei Monroe, privind monopolul influenței SUA în emisfera vestică, consolidat printr-un drept de acces al SUA la spațiul arctic;
iv. liberalizarea concurenței negocierilor (de preferință în format bilateral) cu actorii celorlalte continente (Africa și Asia), purtate (cu precădere) prin mijloace economice (inclusiv politici protecționiste) și comerciale, fără condiții politico-ideologice – „diplomația târguielii fără de principii”.
Această nouă strategie americană, adaptată la recunoașterea faptului că „măreția americană” a rămas actuală numai ca deziderat, va influența și politica UE.
Astfel, în condițiile în care raporturile dintre UE și Rusia sunt extrem de deteriorate, iar cele dintre UE și SUA sunt reci, dacă nu chiar încordate, UE va avea de ales: i. între menținerea ideologizării sau dezideologizarea relațiilor internaționale (în prezent ea a rămas singurul partizan al ideologizării care continuă să aplice doctrina neoconservatoare și să refuze realismul politic, dar nu are resurse să rămână pe această poziție pentru multă vreme); ii. între război și pace (nu este vorba numai despre războiul cu Rusia, ci despre o mentalitate generală vizând rezolvarea crizelor sale interne prin transformarea în crize externe și renunțarea la identitatea sa originară de putere soft, pentru a deveni o putere hard), în condițiile în care nu poate aspira la rangul de actor global de prim rang decât ca putere soft; iii. între America și Asia (între SUA și China), alegere în realitate forțată de faptul că la nevoile sale actuale America nu îi poate face o ofertă de nerefuzat, în timp ce puterile asiatice au capacitatea de a veni în întâmpinarea UE și a-i stimula adoptarea unei noi „politici asiatice” rațională și pozitivă.
Nu este vorba de a rupe legătura transatlantică, ci de a stabili prioritatea parteneriatului euro-asiatic în condiții de autonomie strategică europeană. În edificarea armoniei lăuntrice și a păcii mondiale, în acord cu propriile tradiții culturale, care implică și negocierea cu principala putere a ordinii mondiale în retragere, SUA, națiunile asiatice au nevoie de contribuția UE. Deocamdată UE, producând mai multe crize interne decât poate rezolva, se găsește în situația irelevanței strategice.
Opțiunea pentru dezideologizare, demilitarizare și dezatlantizare însumate, pentru statutul de putere soft și parteneriatul strategic cu Asia (Turcia, China, Iranul, Arabia Saudită, India) sunt singura șansă a UE de a ieși din criză și a conta în lume mai mult decât ca un muzeu de istorie.
Asia trebuie să știe a face din șansa UE propria sa șansă. Atât națiunile asiatice cât și cele membre ale UE trebuie să accepte a se alătura spre a defini împreună o nouă ordine globală; altminteri ordinea asiatică, astăzi emergentă fără contribuție euro-atlantică, va sfârși prin a fi anti euro-atlantică.
EPILOG PROVIZORIU: MANE, TEKEL, FARES / NUMĂRAT, CÂNTĂRIT, ÎMPĂRȚIT
Acestea fiind spuse, să ne întoarcem, doar pentru o clipă, la alegerile din România. Ele nu au fost politice, așa cum mulți români cred, ci geopolitice. Nu am ales între forțe politice românești, ci între puteri străine interesate fie să domine România fie să nu lase România a fi dominată de rivalii lor.
În timp ce mulți votanți comparau calitățile și defectele candidaților de pe buletinul de vot, priviți ca persoane fizice, alegerea era între puterile străine cărora aceștia le erau obedienți. Și asta nu între Rusia și Europa, ci între Europa și America, mai exact între tripleta globalismului neo-marxist franco-germano-britanic și suveranismul Trump-ist american, în funcție de care urma să se stabilească raportarea față de puterile asiatice în ascensiune. Cei care nu s-au sinchisit de ceea ce se întâmplă în lume și nu și-au stabilit alegerea în funcție de aceasta, au împins România pe drumul către destinația exact opusă celei dorite. Ei cred că au învins, dar, în realitate au pierdut în chiar momentul deschiderii sticlelor de șampanie.
Dacă este să ne apărăm suveranitatea în sfera de influență rusească, nu este tot aia să o facem sub umbrela de ploaie americană sau sub cea de soare franceză.
Dacă este să fim „cedați”, nu este tot aia când faptul se petrece printr-o licitație trumpistă la prețul cel mai mare, sau prin una macronistă de tipul executării silite, la prețul cel mai mic.
Dacă este să mergem spre Asia și să ne integrăm unei noi ordini mondiale de inspirație orientală (ceea ce nu ar însemna decât să urmăm cursul istoriei) nu este tot aia când drumul trece prin Moscova sau prin Beijing, Ankara ori Teheran.
De este ca soarta să ne fie decisă în cadrul negocierilor de pace dintre SUA și Rusia, dintre Occidentul colectiv și Orientul colectiv, nu este totuna dacă, în momentul înțelegerii, suntem invitați la masa decidenților sau suntem în meniul de pe masă, dacă suntem în relații parteneriale cu una dintre părți, cu ambele sau cu nici una, ori dacă în tabăra în care nașterea acordului de pace ne găsește suntem parteneri sau prizonieri, aliați sau vasali.
Acum voturile românilor sunt numărate și validate. Cum, necum, dar sunt numărate și validate, dincolo de frauda care, evident, a fost mare. Acum lucrurile sunt clare. Avem un stat bolnav și un popor bolnav.
Înfrângerea este una; umilința este alta. Prin rezultatele unei farse electorale pe care am acceptat-o prostește, națiunea română a fost umilită de ea însăși. Va trebui să trăim cu asta.
Cum vom reuși să convingem puterile globale emergente, care chiar acum negociază cu SUA de pe poziții de demnitate națională și respect reciproc o nouă ordine globală, că pot menține România pe lista potențialilor parteneri credibili și dezirabili, nu știu. Sper să avem puterea de a face tot ce se poate face și să avem înțelepciunea pentru a distinge între ceea ce se poate și ceea ce nu se poate.
Biblia ne povestește că pe pereții sălii de ospăț a lui Belșațar, regele caldeilor, unde acesta petrecea pe când Cirus, regele perșilor, se afla la porțile Babilonului, degetele unei mâini nevăzute au scris în aramaică, având valorea unei profeții, cuvintele „Mane, tekel, fares” („Mane, mane, tekel, ufarsin”), adică „numărat, cântărit, împărțit”. Prorocul Daniel (cel al cărui mormânt se găsește azi în Iran) le-a tălmăcit în sensul că zilele lui Belșațar sunt numărate (mene), întrucât puterea lui cântărește puțin (techel) și astfel statul său este condamnat să dispară (ufarsin) împărțit între mezi și perși (Daniel, 5, 25).
Mă tem ca nu cumva, pe pereții sălii de judecată în care Curtea Constituțională a României a dat lovitura de stat din 6 decembrie 2024 și a validat încununarea ei din 18 mai 2025, să nu fi apărut aceleași cuvinte ca un avertisment tragic privind soarta statului național român.
Prima parte aici: Când Vechea Ordine a murit și Noua Ordine nu s-a născut încă(1)
A doua parte aici: Când Vechea Ordine a murit și Noua Ordine nu s-a născut încă(2)
Autor: Adrian Severin
Sursa: www.estica.ro
