Cancescu vrea sa puna capat degringoladei de la CJ. Cine-l mai crede?

Cancescu vrea sa puna capat degringoladei de la CJ. Cine-l mai crede?

0 542

Aristotel Cancescu este liber si va fi cercetat sub control judiciar. Curtea de Apel a respins contestatiile formulate de procurori si a mentinut decizia de saptamina trecuta a Tribunalului Brasov. Instanta de recurs a respins si solicitarea lui Cancescu de a se intoarce la serviciu si de a i se ridica interdictia de a-si exercita functia de presedinte

Aristotel Cancescu este liber! De dosar nu a scapat dar va fi judecatat (inca nu se stie daca se continua cercetarile) sub control judiciar. Curtea de Apel a respins contestatiile formulate de procurori si a mentinut decizia de saptamina trecuta a Tribunalului Brasov.

Instanta de recurs a respins si solicitarea lui Cancescu de a se intoarce la serviciu si de a i se ridica interdictia de a-si exercita functia de presedinte. Avocatii sai au pledat pentru revenirea lui Aristotel Cancescu in fruntea Consiliului Judetean, invocand degringolada din institutie.

Pe durata controlului judiciar, Cancescu trebuie sa respecte mai multe obligatii:
– sa se prezinte la instanta de judecata ori de cite ori este chemat,
– sa nu paraseasca tara fara incuviintare,
– sa nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu co-inculpatii din cauza sau cu martorii indicati in rechizitoriu,
– sa nu exercite functia de presedinte al CJ Brasov.

Cancescu s-a prezentat luni dimineata alaturi de avocatii sai la Curtea de Apel Brasov, unde a incercat sa convinga instanta ca merita sa fie cercetat in libertate sub control judiciar dar si sa se intoarca in functia de presedinte a Consiliului Judetean Brasov. Saptamana trecuta, Tribunalul Brasov a admis cererea lui Cancescu de schimbare a arestului la domiciliu cu cercetarea sub control judiciar dar i-a interzis sa-si exercite functia de presedinte a CJ Brasov, dar Cancescu a contestat decizia.cj st

Presedintele suspendat al Consiliului Judetean a spus in fata instantei de la Curtea de Apel ca se considera nevinovat si ca vrea sa munceasca, sa se reintoarca la consiliu unde avocatii sai au apreciat ca sunt „incertitudini „ si „degringolada” in lipsa sa.

Presedintele suspendat al Cj a mai declarat in fata instantei ca in 2012 nu a mai dorit sa candideze si chiar ii pare rau ca a facut-o. Desi a incercat sa explice judecatorului ca a mai candidat doar pentru proiectele sale de suflet, aeroportul si spitalul, a fost rugat de catre magistrat sa revina la subiect. Cancescu a incheiat spunand ca va respecta orice masura i se va impune.

 

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.