Campionul mondial Claudiu Dascălu a dat kimonoul pe costumul de arbitru

Campionul mondial Claudiu Dascălu a dat kimonoul pe costumul de arbitru

0 864

,,Cupa Shingitai” la ashihara karate, competiţie tradiţională organizată de sensei Liviu Tăbăcaru, în sala de sport din Ghimbav, a adunat la start peste 180 de sportivi, la toate categorile de vârstă, de la copii, la old-boys. Cu acest prilej, l-a întâlnit pe campionul mondial Claudiu Dascălu, care, surpriză, nu evolua în competiţie, ci la marginea saltelei de concurs, ca arbitru! ,,Este o experienţă nouă pot spune, o altă provocare, pe care o agreez. Acest lucru necesită însă multă concentrare, atenţie, pentru că, dacă în calitate de concurent ai nevoie de viteză şi ai emoţii, ca arbitru trebuie să le înţelegi şi să le apreciezi pe toate. Ca arbitru ai altfel de emoţii, pentru că nu trebuie să greşeşti, în ceea ce priveşte judecarea evoluţiei unui sportiv. Trebuie să-l notezi cât mai aproape posibil de evoluţia lui şi pentru asta trebuie să fi concentrat la maximum. Pentru asta ai nevoie de experienţă şi de pricepere. Eu m-am obişnuit cu concursurile de o perioadă bună, iar experenţa de concurent îşi spune cuvântul şi mă ajută în arbitrajul corect, deoarece cunosc şi punctul de vedere al celui care evoluează pe saltea. Ştiu ce înseamnă să fi concurent, ce înseamnă să fi acolo, cu toate emoţiile şi trăirile. Am trecut prin chestia asta şi pot să spun că asta mă ajută foarte mult să notez felul în care se prezintă competitorii şi să-i clasific”, ne-a precizat Claudiu Dascălu.

Braşoveanul Claudiu Dascălu este campion mondial la juniori (în 2011), triplu viceampion mondial, iar de patru ori a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere la campionatele lumii, deschise juniorilor! De asemenea, este multiplu medaliat la campionatele naţionale şi competiţiile interne. L-am întrebat pe campionul mondial Claudiu Dascălu, care sunt viitoarele lui provocări, după ce va lăsa deoparte, de data aceasta, costumul de arbitru, iar răspunsul a venit firesc : ,,Cea mai importantă competiţie la care îmi doresc să particip este Campionatul Mondial din acest an, cu atât mai mult, cu cât are loc în ţara noastră. Să nu uităm că anul trecut, aceste campionate mondiale nu s-au organizat. Mai mult, ar putea fi o altă provocare pentru mine, din moment ce am trecut la categoria seniorilor. Acest lucru necesită un antrenament mult mai complex şi dificil, o pregătire şi un efort suplimentar, din multe puncte de vedere. Dar şi satisfacţiile pot fi pe măsură

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.