Campionatul de fotbal al instituțiilor militare, Brașov : derby între primele două...

Campionatul de fotbal al instituțiilor militare, Brașov : derby între primele două clasate

0 447

Derby-ul returului Campionatul de fotbal al instituțiilor militare, Brașov, s-a disputat între primele două clasate care luptă pentru câștigarea titlului, Black Vipers Predeal și ISU Brașov (foto). Victoria a revenit echipei vânătorilor de munte din Predeal, care au învins cu scorul de 8-2.  Surpriza etapei a fost furnizată de jucătorii Secției 3 Poliție, care au obținut prima victorie în acest campionat, învingând cu scorul de 7-5 echipa Brown Bears Ghimbav.

Jucătorul Danciu Alin, de la Secția 3 Poliție a înscris 4 goluri fiind golgeterul etapei. Și în penultima etapă golgeterul etapei a fost tot de la Secț ia 3 Poliție când jucătorul Frunză Flavius a înscris 5 goluri.

Ca urmare a misiunilor pe care le-au avut de îndeplinit în perioada anterioară și nu au reușit să joace în campionat, unele echipe se vor juca meciurile restante, urmând ca în 20 iunie, ora 17.30, la Balonul FAN SPORT, să se înmâneze cupele și diplomele echipelor participante. Tot în aceeași zi și în același loc, începând cu orele 16.00, , primele trei clasate vor face un joc demonstrativ de mini- fotbal.

Ultimele rezultate:

Black Vipers Predeal – ISU Brașov 8-2 (4-1)

Marcatori: Codreanu Lucian 3, Vișan Bogdan 3, Vlad Ionuț, Merliță George / Dascălu Adrian, Sfreja Ciprian.

Secția 3 Poliție – Brown Bears Ghimbav 7-5 (4-4)

Marcatori: Danciu Alin 4, Mihăescu Alexandru, Cârstea George 2/ Pătrașcu Adrian 2, Ciobanu Alexandru, Murariu Florin.

Black Vipers Predeal – IPA 1 Dream Team Brașov 1-2(0-1)

Marcatori: Vișan Bogdan / Blaj Ștefan 2

Jandarmii Multisport Brașov – S3 Drink Team Brașov 6-1(2-0)

Marcatori: Nicolae Cristinel, Neculoiu Adrian, Iftimie Ionuț (autogol) Pancu Alexandru, Maier Adrian, Andra Adrian /Cârstea George.

Lotul echipei Secția 3 Poliție Brașov :Vasile Petre, Gheorghia Sergiu, Mihăescu Alexandru, Baciu Paul, Ciucușan Andrei, Mitroi Cosmin, Tudorache Florin, Bosancu Denis, Ifteni Ionu , Peterlecean Alexandru, Maxim Cătălin, Fercu Viorel, Danciu Alin, Cîrstea George, Frunză Flavius.

CLASAMENT 1. Black Vipers 31 puncte (12 meciuri), 2. ISU Brașov 30 (14), 3. Jandarmeria 25 (12), 4. IPA 1 Dream 24 (12), 5. Black Thunder 22 (14), 6. Brown Bears 15 (11), 7. Cumidava R. 7 (13), 8. Secția 3 Poliție 4 (12), 9. Penitenciarul Codlea 1 (10)

Organizatorul și sufletul acestei competiții, care, an de an, se preocupă de toate detaliile și menșine o frumoasă tradiție este președintele Asociației Sportive Urșii Fioroși, Cms (r) Traian Moldovan.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.